Ciprian Chirileanu

SALONUL ARTELOR VIZUALE, TIMIŞOARA 2011

2011-12-29T00:06:00.019+02:00

La Muzeul de Artă din Timişoara s-a vernisat Salonului Artelor Vizuale – 2011 organizat de Filiala din Timişoara a Uniunii Artiştilor Plastici din România, în colaborare cu Consiliul Judeţean Timiş şi Muzeul de Artă Timişoara. Pentru Premiul “Primus inter pares” juriul, format din Suzana Fântânariu (preşedinte), Carol David, Sorin Nicodim, Camil Mihăescu şi Matei Gaşpar (membri), i-a nominalizat pe Alexandru Jakabházi, Vasile Lihor-Laza, Viorel Cosor şi Ştefan Călărăşanu, premiul fiind atribuit pictoriţei Dana Constantin. Nominalizările pentru Premiul pentru tineret s-au îndreptat spre Rafael Mateiaş, Oana Bleich-Bolog, Costin Brăteanu şi Cristina Daju, premiul fiind atribuit graficianului Róbert Zsombory. La acestă ediţie s-au acordat şi trei premii speciale: Premiul colecţionarului şi galeristului Călin Petcana, înmânat lui Sorin Nicodim; Premiul Agenţiei de Turism Ultramarin, din partea Gabrielei Petcana, acordat lui Oana Bleich-Bolog; respectiv Premiul Special pentru Tineret din partea colecţionarului Gerhard Modjesch, atribuit lui Costin Brăteanu. Cuvântul de deschidere a aparţinut lui Ioan Iovan. Curatorul Salonului Artelor Vizuale – 2011, Ciprian Chirileanu.

DANA CONSTANTIN

RÓBERT ZSOMBORY

ALEXANDRU JAKABHÁZI

VASILE LIHOR LAZA

VIOREL COSOR

ŞTEFAN CĂLĂRĂŞANU

RAFAEL MATEIAŞ

OANA BOLOGH BLEICH

COSTIN BRĂTEANU

CRISTINA DAJU

SORIN NICODIM

http://ciprianchirileanu-art.blogspot.com/

CONSTANTIN FLONDOR

2011-12-28T18:48:00.015+02:00

Pe simezele timişorene din Jecza Gallery /Galeria Triade, de la Galleria 28 şi la Galeria Calina, s-au vernisat expoziţiile reunite generic sub titulatura Flondor 75, Livada cu aşteptări, lucrări de pictură, desen şi fotografie semnate de Constantin Flondor, cu ocazia împlinirii vârstei de 75 de ani a artistului. Au prezentat criticii de artă Dan Hăulică, Radu Boroianu şi Ileana Pintilie.

http://ciprianchirileanu-art.blogspot.com/

POSIBIL - NESIGUR

2011-11-25T22:52:00.019+02:00

Galeria Calina - Halele TIMCO, Timişoara, noiembrie 2011

POSIBIL - NESIGUR, expoziţie de fotografie, video şi instalaţie, curatoare Ileana Pintilie, critic de artă. Expun Aura Bălănescu, Ciprian Ciuclea, Cosmin Haiaş, Liliana Mercioiu Popa, Sorin Neamţu, Simona Nuţiu Gradoux, Sorin Oncu, Renée Renard, Andrei Rosetti, Liviu Saşa Stoianovici, Sorin Vreme, Tudor Vreme.

(...) Deformarea, fragmentul, pierderea sensului, descompunerea imaginii în pixeli, efectul de neclaritate, toate acestea, acţionând asupra reprezentării, contribuie la sporirea incertitudinilor iniţiale. Cotidianul supradimensionat, efectul de oglindire, pierderea sensurilor care dezbracă formele de conţinut, bruiajul, cacofonia, jocul de forme, cuvinte şi ambiguităţi de sensuri sunt doar câteva dintre mijloacele de exprimare alese de un grup de artişti (Ileana Pintilie).

(fotografii de Renée Renard)

http://ciprianchirileanu-art.blogspot.com

COLECTIA KORMENDI - CSAK

2011-09-02T15:37:00.002+03:00

COMUNICAT DE PRESĂ – INVITAŢIE

În avanpremierea celei mai mari expoziţii de artă modernă maghiară (sec. XX–XXI) din România de la Muzeul de Artă din Timişoara – vernisaj: vineri 9 septembrie 2011, ora 17.00 –, Colecţia Körmendi-Csák conţine peste 250 de lucrări de pictură, grafică, sculptură, basorelief, ceramică sau mozaic semnate de artişti maghiari în activitate: Jenő Barcsay, Béla Gruber, Tihamér Gyarmathy, Jenő Kerényi, Mihály Schénr, Gellért Orosz, Oszkár Papp, Lájos Sváby, József Baska, András Rá, Zoltán Szabó Angyalföldi, István Birkas, Gábor Dienes, László Feher, Krisztián Frey, Magda Gádor, László Gyémánt, Zsuzsa Katoná, Ignác Kokas, Sándor Nagy, Ildikó Várnag. Curator: Wehner Tibor, critic de artă (Ungaria).

http://ciprianchirileanu-art.blogspot.com

RENEE RENARD - MI S-A FURAT NIKON-UL

2011-08-22T14:50:00.005+03:00

"Mi s-a furat Nikon-ul…

În 26 aprilie 2011, în trenul Budapesta-Timișoara, la vama Curtici, un polițist român de frontieră (aflat în exercițiul funcțiunii) mi-a furat Nikon-ul. Dincolo de valoarea considerabilă a aparatului, am rămas fără Nikon-ul meu drag, cu care lucrasem pentru expoziția Aripi între Ape și pentru nenumărate alte proiecte. Au urmat declarații la poliție, identificarea martorului din Singapore, nopți nedormite, revoltă, neputință, amărăciune, iar în cele din urmă trista recunoaștere a faptului că mă luptam cu un sistem imbatabil, eminamente corupt.

Te-am iubit, România. Am plecat de nenumărate ori și de tot atâtea ori m-am întors, pentru că, deși nu am niciun strop de sânge românesc în mine, nu mai puteam de dor. Am fost de partea ta, întotdeauna… Ți-am iertat până și istoria învolburată atunci când mi-ai deportat familia în Rusia, în Bărăgan și apoi la Canal… Însa în seara zilei de 26 aprilie 2011 ai pierdut definitiv pe unul din puținii cetățeni care, cu disperată și naivă speranță, mai credea în tine... Știi că de acum înainte nu-mi voi mai reprima gestul instinctiv de a duce mâna la inimă atunci când ascult La Marseillaise?! Orice Nikon poate fi înlocuit, la un moment dat. Dar va fi foarte-foarte greu, România, să recâștigi respectul meu. Pe termen lung, pierderea este a ta."

text preluat de pe http://reneerenard-art.blogspot.com

pentru care eu, românul ciprian chirileanu, deşteptat mai de mult, susţin declaraţia de mai sus.

trist...

LINDA SASKIA MENCZEL

2011-08-18T14:05:00.015+03:00

Mărturisire, expoziţie Linda Saskia Menczel, la Galeria Helios Timişoara, august 2011. Cuvântul de deschidere: Pr. Ioan Tiberiu Vişan. Concert: Cosmin Bălean, la Duduk (instrument armean vechi de 3000 de ani) şi Doru Roman, la percuţie.

http://ciprianchirileanu-art.blogspot.com/

GABRIELA MARTINCSEK DAMŞE

2011-07-08T14:09:00.005+03:00

Expoziţia de tapiserie – Texturi – autoare GABRIELA MARTINCSEK DAMŞE la Galeria Helios, 7 iulie 2011. A prezentat Rodica Regep Banciu.

http://ciprianchirileanu-art.blogspot.com

INGO GLASS

2011-07-01T12:53:00.007+03:00

Expoziţia artistului INGO GLASS (sculptor german născut la Timişoara) – Spaţii libere – la Muzeul de Artă. Au prezentat Christian Glass, Ileana Pintilie şi Marcel Tolcea. Fotografii de la vernisaj, 30 iunie 2011.

http://ciprianchirileanu-art.blogspot.com

ION POPESCU

2011-07-01T12:49:00.004+03:00

Expoziţia de sculptură şi desen – Parabole – semnată de ION POPESCU (Suedia), la Galeria Helios. Au prezentat Alexandra Titu şi Constantin Prut. Fotografii de la vernisaj, 30 iunie 2011.

http://ciprianchirileanu-art.blogspot.com

ciprianchirileanu-art

2011-06-26T19:42:00.005+03:00

http://ciprianchirileanu-art.blogspot.com/

MAI 2011

2011-05-03T11:58:00.027+03:00

La Galeria Triade, o expoziţie de fotografie, Revelatio – anatomia spiralei, autor Camil Mihăescu. Laitmotivul imaginilor este cochilia dezgolită de carnea melcului, simbolul spiralei. Regăsită în reprezentările multor culturi, în ambele sale variante, plană sau elicoidală, spirala exprimă o deplasare permanentă de la centru spre capătul ei şi invers, generând evoluţia ori involuţia, sau ilustrează o mişcare spre infinit într-o componentă temporală, desemnând dezvoltarea ciclică şi progresivă a istoriei. Pe un fundal alb sau negru, cochilia, înfăţişată în forme întregi, tăiate sau decupate ritmic, se remarcă precum o sculptură-construcţie a relaţiilor spaţiale dintre plin şi gol, cu perfecţiunea organică al creşterilor şi al descreşterilor secţiunii de aur.

O serie de Fragmente la Galeria Calina, în expoziţia de pictură semnată de Teodor Moraru (Bucureşti). O roată şi un car, un cal şi un cocoş, un gard, câţiva copaci şi un personaj singular, mai mult sau mai puţin recognoscibile... Cu această intenţie de reprezentări figurative integrate suprafeţelor cromatice dominate de un galben învecinat cu verde, pe fundal, lucrările se includ, prin tuşe scurte pe forme ample, unui expresionism temperat de ocruri telurice. Într-o atmosferă bucolică, Drum, Urme, Ziduri, sunt titluri ce confirmă intenţia peisajelor sau a unei călătorii prin prejma aşezărilor rurale, fragmentată adesea de popasuri anecdotice şi succesiuni de fapte, evenimente sau stări caracteristice locurilor.

Un tandem artistic alcătuit de Sándor Aranyi şi Kata Marosi (ambii din Ungaria) la Galeria Helios, în expoziţia intitulată Reflexie. Din ansamblul lucrărilor de pe simeze, conturate prin diferite ipostaze ale reflexiilor luminii, legătura bivalentă porneşte de la fotografiile realizate de Sándor Aranyi – o serie de peisaje nedefinite ci intuite prin parbrizul, umezit de ploaie, al unui autovehicul staţionat, şi picturile lui Kata Marosi – în continuarea aceloraşi imagini fluide şi abstracte, re-interpretate prin tehnica picturii dar nu neapărat identice cu primele. Mai departe poate rezulta percepţia celui de-al doilea sens al reflexiei, dat de stările meditative în aşteptarea ploii ce va trece, urmat de reluarea traseului.

Kata Marosi

Sandor Aranyi

Renaşterea Bănăţeană, supliment Paralela 45 – marţi, 2 mai 2011

APRILIE 2011

2011-04-05T09:48:00.047+03:00

La Muzeul de Artă din Timişoara, o expoziţie comemorativă la împlinirea a douăzeci de ani de la dispariţia artistului Julius Podlipny (1898-1991), născut la Bratislava. După un accident de tren soldat cu pierderea braţului drept, se mută mai târziu la Budapesta, oraş unde urmează cursurile Academiei de Arte Frumoase. În 1926 se stabileşte la Timişoara, înfiinţând o şcoală particulară de pictură, iar activitatea sa expoziţională se extinde la Bucureşti, Cluj Napoca, Arad. În anul 1934 este numit profesor la Şcoala de Arte Frumoase din Timişoara, activitate din care se retrage peste trei decenii. În perioada 1951-1955 este primul preşedinte al filialei Timişoara a Uniunii Artiştilor Plastici. În 1977 primeşte medalia omagială a oraşului Bratislava, iar în 1998 i se acordă titlul de Cetăţean de Onoare al Timişoarei. Exprimată prin pictură, dar mai ales prin grafică, creaţia lui Julius Podlipny, încadrată expresionismului german, abordează asperităţile tematicii sociale (Muzicanţi orbi, Drumul vieţii, Pescarul, Spălătoreasa ş.a.) estompate de textura limpede şi catifelată a cărbunelui presat (conté). Expoziţia mai cuprinde o serie de schiţe din seria Cerşetori, portrete (Bătrân cu barbă, Miner bătrân ş.a.), autoportrete, peisaje şi o serie de lucrări cu o tematică religioasă (Pelerinaj, Pieta, Iuda etc). Personalitatea sa “simplă, clară, intransigentă şi sarcastică”, a avut o influenţă puternică în formarea câtorva importanţi plasticieni şi/sau dascăli contemporani români, precum Traian Brădean, Romul Cândea, Roman Cotoşman, Ştefan Câlţia, Carol David, Diodor Dure, Constantin Flondor, Ion Gaita, Florin Mitroi, Paul Neagu, Ioan Perciun, Ciprian Radovan, Diet Sayler, Ştefan Szöny, Viorel Toma, Doru Tulcan, Artur Vetro şi alţii. Între Julius Podlipny şi Corneliu Baba, un alt mare artist şi dascăl la Academia de Artă din Bucureşti, s-a creat o prietenie la distanţă, acesta din urmă alegându-şi clasa “cu studenţii veniţi din Timişoara, pentru că aşa se poate construi mai departe pe o fundaţie solidă”, scrie în paginile volumului lansat cu ocazia vernisajului, Conté, schiţe dintr-un secol, semnat de Annemarie Podlipny-Hehn, soţia artistului.

(grupaj fotografic realizat de Walter Konschitzky)

Expoziţia-întrebare Dar tu? a artistei Liliana Mercioiu Popa din Galeria Pygmalion, cuprinde un grupaj de fotografii reprezentând imagini ale unui trecut cu care ne-am obişnuit vizual: stâlpi care susţin ţevi sau conducte în plin câmp, acum părăsite, sau amenajări de teren împotriva inundaţiilor sau a alunecărilor de teren. Ritmul sacadat de amplasare în câmp al stâlpilor din beton degradat şi cenuşiu, picturali dealtfel, invadat de ierburi, precum şi ţesătura monotonă cu geometrii tridimensionale şi transparente ale plaselor de sârmă – ambient cu trimitere la Zona din Călăuza în regia lui Tarkovski – conduc spre liniile verticale şi paralele din picturi, transformate în semne grafice caracteristice undelor fluide, sonore sau seismice.

Linii în nelinişte, o expoziţie a graficianului Sorin Bijan, la Galeria Helios. Un autoportret imperturbabil în clar-obscur, contrar stării definite din titlu, domină lucrările – rezultate printr-o tehnică personală (peste desenele în cărbune sunt aşternute culori de ulei în straturi transparente) – cu nenumărate linii mătăsoase permanent ondulate, reliefate pe forme figurative bine construite. Chipul înjumătăţit între lumină şi umbră este cel care transmite telepatic fie liniştea unor valuri sau freamătul firelor de iarbă în vânt, fie tensiunea caracteristică degetelor a două mâini, împreunate sau libere, aflate în aşteptare sau într-o viitoare acţiune. Ca o poveste cu o componentă biografică, personajul aparent atât de liniştit însumează, paradoxal, neliniştile detaliate din celelalte imagini.

Renaşterea Bănăţeană, supliment Paralela 45, 5 aprilie 2011

Pornind de la două pasaje din texte semnate de Demostene Botez - Bilete de papagal, şi Ion Luca Caragiale - Despe cometă, plasticiana Carmen Acsinte (Bucureşti) expune instalaţia Cometa, lucrare ce cuprinde întregul spaţiu al Galeriei Calina prin dispunerea a 600 de mingi de ping-pong. Cele roşii, aidoma unei cozi de cometă, urmăresc o blană de urs pe un fundal negru - Ursa Major. Cele albe, sunt ataşate pe fruntea unor fizionomii caricaturale lipite pe pereţi, ca mulţimea de care are nevoie politicianul din descrierea lui D. Botez. Pe podea, aleatoriu, alte mingi... În loc de vernisaj, a avut loc performance-ul realizat de Carmen Acsinte şi Olivia Niţiş, curatoarea ei: amândouă aşezate pe scaune, în întuneric, un spot luminos, o voce din neant ce anunţa sec şi implacabil puţinul rămas până la întâlnirea cu un cataclism natural şi umbrele celor două personaje şi ale mingilor ce contemplau frica sau neputinţa omului de a mai reacţiona.

MARTIE 2011

2011-03-01T11:40:00.023+02:00

La Galeria Calina, timp de o lună, George Ciora (Reşiţa) ne propune un Atelier antropomorfoze prin care spaţiul expoziţional este transformat într-o instalaţie ambientală şi naturală, copie adaptată după atelierul artistului aflat în plin proces creativ. Tablourile, camuflate de o aparentă dezordine a obiectelor ce caracterizează interiorul unui studio de lucru, se găsesc în diferite stadii ce odată finalizate vor fi expuse. Imaginile în sine pornesc de la câteva portrete surprinse în fotografii vechi, a căror figuri sunt metamorfozate, uneori supradimensional, spre dedublare sau alienare, în termenii artei suprarealiste sau, prin trimiterile la arta lui Francis Bacon, la tensiunile interioare ale conştiinţei la care este supus zilnic omul. Cephalopagus, Craniopagus, Craniopagus Parasiticus sunt câteva dintre titlurile date desenelor şi printurilor digitale, unele suportând ulterior intervenţii experimentale cu un material transparent având texturi asemănătoare circumvoluţiunilor cerebrale descoperite de operaţiile chirurgicale.

O expoziţie de pictură prin nonculori la Galeria Triade, Ecce homo, autor Mihai Ciplea. Din negrul static de pe fundalul lucrărilor, cu nenumăratele sale valenţe simbolice asupra percepţiei psihice (doliu, neant, confuzie, abis, îngreunare etc), se sustrag imponderabil diverse părţi anatomice umane, în alb grizat şi catifelat, asemănător contre-jour-ului lipsit de detalii, sau cum se priveşte din interiorul ei gura unei peşteri. Uneori, o mantie roşie, dar mai puţin capul şi implicit fizionomia lui. Perspectivele ascunse din lucrări sunt extrase din întuneric prin iluminări stroboscopice ce provoacă senzaţia mişcării ori dorinţa găsirii sau a părăsirii unui loc anume, a unei transformări a minţii aşa cum se întâmplă prin pocăinţă – Metanoia, aceasta fiind şi titlul uneia dintre lucrări. Cu o tentă mistică mijlocită de tehnica clar-obscurului, expoziţia Ecce homo reprezintă sihăstria stărilor şi atitudinilor interogative, a căror răspunsuri găsesc tihnă sufletului şi le deschid pe altele.

O expoziţie retrospectivă a pictorului Nicolae Truţă (1949-2010) la Galeria Helios, intitulată generic Pictura ca simţire şi reprezentare. Absolvent al Facultăţii de Artă din Timişoara, promoţia 1974, Nicolae Truţă este considerat unul dintre cei mai reprezentativi artişti olteni, palmaresul de-a lungul carierei sale incluzând peste 50 de expoziţii personale, cinci premii acordate de Uniunea Artiştilor Plastici din România şi titulatura de Cetăţean de Onoare al municipiului Slatina şi al comunei Dobreţu, unde s-a născut. Dealtfel, în expoziţia comemorativă de la Helios sunt prezentate peisaje rustice cu împrejurimile localităţii de care era ataşat prin simţire (seria Miresmele Dobreţului şi Peisaj din Dobreţ), tablouri care, prin cromatică şi pensulaţie, sunt apropiate de trăsăturile postimpresioniste ale artei lui Paul Cézanne. Un al doilea grup tematic este reprezentarea figurativ-expresivă a păsărilor din seria Curcani. În totalitatea ei, arta lui Nicolae Truţă este definită de lirism cromatic, tuşe spontane şi tonurii vii, pictorul manifestându-se şi în domeniul sculpturii şi al poeziei.

Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45, 1 martie 2011

FEBRUARIE 2011

2011-02-01T13:55:00.046+02:00

În mitologia greacă Mnemosyne, fiica lui Uranus şi a Gaiei, se iubeşte în taină cu Zeus timp de nouă nopţi, devenind ulterior mama celor nouă muze. Ea personifică memoria, atribuindu-i-se uniunea sacră între cer şi pământ. Iar mesteacănul, copacul sacru al populaţiilor siberiene, simbolizează „calea pe care coboară energia cerului şi urcă spre înalturi aspiraţiile omeneşti”. Proiectul Mnemosyning, iniţiat de timişoreana Elisabeth Lili Ochsenfeld – în prezent stabilită în Germania – a pornit în timpul călătoriei făcută de plasticiană în căutarea rudelor din partea mamei, deportate în sudul Siberiei. Amplul concept se împarte în două evenimente distincte. Primul are ca bază expoziţia ei personală Vino cu mine în pădurea de mesteceni desfăşurată la Muzeul de Artă – o serie de fotografii de mari dimensiuni acoperite ulterior cu suprafeţe transparente în pigmenţi de acryl, continuate prin tuşe spontane şi/sau atent conduse pe „calea” trunchiurilor suple ale mestecenilor, în verde, negru dar dominate de alb – la care s-au alăturat lucrări de pictură, grafică şi fotografie reunind 87 de invitaţi din 15 ţări. Treehuggers, al doilea eveniment, s-a desfăşurat la Galeria Triade prin expoziţia de fotografie alb-negru în viziunea artiştilor Renée Renard, Dee C’Rell (Anglia), Bea Gschwend (Germania), Camil Mihăescu, Sergiu Moraru, Lili Ochsenfeld (Germania) şi a subsemnatului. Expoziţia, întregită muzical cu trei recitaluri, a prilejuit lansarea cărţii Mnemosyning, în cuprinsul ei regăsindu-se texte literare pe tema mesteacănului semnate de 27 de autori.

LILI OCHSENFELD

RENÉE RENARD

BEA GSCHWEND

DEE C’RELL

SERGIU MORARU

CAMIL MIHĂESCU

LILI OCHSENFELD

CIPRIAN CHIRILEANU

La Galeria Calina o expoziţie de sculptură şi desene intitulată Urma, autor Cosmin Moldovan (Arad). Păstrând structura labei piciorului (strîns legat de pământ, stabilitate şi virilitate) însoţită de cele cinci degete, formele anatomice sunt mereu deformate, metamorfozate. Imaginea finală a sculpturilor în lemn ajutată de intervenţiile în „carnea” lor, prin incizii, desene şi decoraţiuni cromatice, pot fi asociate altor idei tematice, abstracte ca şi titlurile date, cu doza lor poetică: Soarele fulguia peste chipul tău alb, Aştept, o lacrimă din tine, Încet, încet verdele acoperea umbra ta roşie, Niciun sâmbure nu va răsări deasupra şi altele. De regulă, greutatea lucrărilor de dimensiuni relativ mici, aflate într-un aparent dezechilibru imponderal, stă în puterea degetului mare înfipt în soclu, ansamblul expus fiind într-o continuă mişcare, precum un balet cu uriaşe fosile la mărime mică.

Antroposofisme – o expoziţie de pictură în semnătura lui Victor Gingiu (Drobeta Turnu-Severin), la Galeria Helios. Compoziţiile figurative sunt dominate integral de conţinutul lor narativ, inclusiv prin titluri lungi ca Regele este verde de supărare: nimic nu poate schimba lumea sa, sau De atâta ură în ţară, au ieşit toţii dracii afară. Uneori, descrierea tablourilor este stranie şi misterioasă, rezultată prin asocierea vizuală a elementelor – Anxietate, Homunculus (Joaca de-a Dumnezeu), Elixir?. Alteori, prin prezenţa umbrelor şi/sau a unor autoportrete aflate sub influenţa oniricului, sunt dezvăluite reperele suprarealimului şi a picturii metafizice – Entitate negativă, Mâna trancendentală, Inspiraţia. Adesea însă, cursivitatea demersului descriptiv din tablouri scapă argumentului logic şi real, aşa cum se întâmplă în cazul sofismelor.

Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45, marţi, 1 februarie 2011

IANUARIE 2011

2011-01-04T22:37:00.025+02:00

Două retrospective distincte găzduite de Muzeul de Artă din Timişoara, cu doi artişti români diferenţiaţi de stil şi de o jumătate de secol de la naşterea fiecăruia, dar uniţi prin lirism şi anul trecerii lor în nefiinţă.

După expoziţia retrospectivă de pictură din anul 2008, Margareta Sterian (1897-1992) revine la Muzeul de Artă cu o amplă selecţie de desene strânse sub genericul Culorile Cântecului. Artistă complexă, fiind totodată pictoriţă, ceramistă, scenografă, poetă, romancieră şi traducătoare (din W. Whitman, E. A. Poe, T. S. Eliot, E. O'Neil ş. a.), Margareta Sterian ocupă un loc aparte în avangarda românească interbelică unde, alături de Nina Arbore, Miliţa Pătraşcu şi Olga Greceanu formează primul nucleu feminin al acesteia. Cele 165 de lucrări prezentate pe simezele muzeului sunt realizate în diferite tehnici, de la creion, tuş şi laviu, la acuarelă, tempera sau ulei diluat, între anii 1926-1980. Desenele, de dimensiuni nu foarte mari, fără a avea impactul cromatic al picturilor în ulei, păstrează caracterul liric şi figurativ al fantasticului caracteristic pentru artistă. Evenimentul a fost întregit de lansarea unui album de poezii semnate de aceeaşi autoare, având ca ilustraţii o parte din lucrările expuse.

Născut la Ghilad (jud. Timiş), Viorel Cristea (1947-1992) este considerat de către critica de artă unul dintre cei mai reprezentativi pictori naivi din România, primul său tablou fiind realizat în anul 1963. Departe de a fi văzută ca o „artă amatoare”, arta naivă se situează în afara timpului şi constrângerilor impuse de regulile fie de stil, curent sau şcoală artistică. Definită de cele mai autentice şi elementare exprimări lipsite de prejudecăţi estetice, valoarea creaţiei pictorilor, denumiţi şi „primitivi”, a fost recunoscută în perioada în care arta modernă se îndepărta de canoanele clasice, concomitent cu descoperirea artei neolitice, africane şi precolumbiane. Printre cei mai cunoscuţi pictori naivi sunt americanul Edward Hicks, francezii Henri Rousseau-Vameşul, Camille Bombois şi André Bauchant, gruzinul Niko Pirosmanaşvili, sârbul Ivan Generalič (Şcoala de la Hlebine), germanul Max Raffler, italianca Claudia Vecchiarelli, românul Stan Ioan Pătraş (creatorul crucilor din Cimitirul de la Săpânţa) şi mulţi alţii. Picturile lui Viorel Cristea reflectă viaţa simplă şi idilică a satului său mărginit de lanuri de floarea-soarelui, precum melancolia unui drum de ţară vecin cu gardul raiului sau nostalgia aproapiată bucuriei de a trăi, aşa cum i-a fost şi scurta viaţă a artistului.

În organizarea Uniunea Artiştilor Plastici – filiala Timişoara, la Muzeul de Artă s-a deschis tradiţionalul Salon Anual al Artelor Vizuale, ediţia din acest an, 2010, aniversând 80 de ani de existenţă. Juriul – format din Ciprian Radovan (preşedinte), Valentina Ştefănescu, Remus Irimescu şi Rafael Mateiaş (membrii) – au selectat lucrări de pictură, grafică, sculptură, arte textile şi fotografie semnate de peste 170 de artişti. Pentru desemnarea laureaţilor aceastei ediţii au fost nominalizaţi Delia Corban, Petru Galiş, Bianca Hociung, Sorin Nicodim şi Ştefan Petrică. În final, premiul Primus Inter Pares (însoţit de o medalie din bronz realizată de sculptorul Luigi Varga) i-a fost acordat lui Alfred Iancu, iar Premiul pentru Tineret i-a revenit lui Kálmán Enikö.

ALFRED IANCU

KÁLMÁN ENIKÖ

SORIN NICODIM

PETRU GALIŞ

DELIA CORBAN

BIANCA HOCIUNG

ŞTEFAN PETRICĂ

În acest an, 2010, Facultatea de Arte şi Design din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, aniversează 20 de ani de la reînfiinţare. Cu această ocazie, elegantul catalog (Studiu şi experiment) de prezentare al Facultăţii aminteşte principalele momente din istoria învăţământului artistic realizat pe criteriile studiilor sistematice. Primul reper îl constituie anul 1933, odată cu mutarea Şcolii de Arte Frumoase din Cluj în oraşul de pe Bega, avându-i printre primii profesori pe Catul Bogdan, Romul Ladea şi Anastase Demian. Schimbările de după cel de-al Doilea Război Mondial au condus, la începutul anilor ’60, la o nouă Facultate de Arte, aflată sub tutela universităţii bănăţene nu demult înfiinţate. În final, actuala instituţie şi-a reluat activităţile de învăţământ superior de artă ca parte a Facultăţii de Filologie, la scurt timp după evenimentele istorice din 1989 – odată cu secţiile de pictură, grafică şi pedagogie, iar prin dezvoltarea ei ulterioară, facultatea numără astăzi un total de 11 secţii. Se cuvine amintirea decanilor Aurel Breilean (1929-2009), Constantin Flondor, Dumitru Şerban, în prezent Facultatea de Arte şi Design fiind condusă de Adriana Lucaciu. Seria evenimentelor aniversare a cuprins decernarea distincţiilor unor personalităţi culturale, urmate de expoziţiile a peste 120 de studenţi şi foşti absolvenţi găzduite de Halele Timco, Galeria Pygmalion şi Galeria Mansarda (din str. Oituz nr. 4), precum şi o serie de concerte de muzică.

La Galeria Calina, o Ne-stare de fapt în expoziţia semnată de pictorul Cosmin Haiaş. Folosind unele materiale neconvenţionale ce amintesc de uzanţa pop-art-ului (bucăţi de carton de ambalaj, burlane, ochelari de sudură, bidoane, mucuri de ţigări, crengi, perie de toaletă, doze de aluminiu etc) colate direct peste pânză, inclusiv pictarea prin folosirea ruginilor, ideile autorului sunt anecdotice, chiar ironice spre sarcasm (Breaking News, I’ll paint the grey people, Crush test dummies-Psyhic etc). Asocierea lor cu diverse personaje (Design pentru o ne-stare de fapt Cu Pantera Albastră Copilu Marţipan Teddy bear şi alţii), sau cu trio-ul istoric din celebra fotografie de la Ialta (There ain’t no heroes), ori cu multitudinea fantelor dintr-un peep show (The Insider), crează universuri paradoxale aflate între realitate şi realism, între zâmbet şi tristeţe, între stare şi ne-stare. De fapt, sunt preluări din cotidianul ne-fast al prezentului.

Cuanta (din fizică) este cantitatea cea mai mică de energie radiantă, a cărei valoare este proporţională cu frecvenţa radiaţiei respective, iar Cuanta nouă este recenta expoziţie de grafică semnată de Iosif Stroia (Arad), la Galeria Triade. Liniile mereu curbe şi răsucite precum tornadele sunt realizate manual, cu exactitate geometrică şi matematică unde, păstrând domeniul ştiinţelor exacte, termenul de Twister Mersenne – un generator de număr pseudoaleatoriu cu o distribuţie uniformă în intervalul [0,2k-1] – poate avea aplicaţie directă în artă plastică, aşa cum se petrece vizual în lucrările având următoarele titluri: Zero, Şase, Şapte şi Opt. Cu aceeaşi dezinvoltură aflată în zona iluziilor optice, graficianul formează răsuciri liniare percepute ca realităţi alternative sau distorsiuni temporale, regăsite în tilurile desenelor De la Divin la Etern, Portal, Flux şi, deloc întâmplător, în O linie Dumnezeiască.

La sediul din Piaţa Traian al Asociaţiei Luptătorilor din Timişoara Arestaţi în Revoluţie (ALTAR) – Decembrie 1989, s-a vernisat expoziţia (permanentă) de artă plastică, cu ocazia comemorării a 21 de ani de la evenimentele care au precedat căderea regimului comunist în România. Cele aproape 200 de lucrări, realizate în perioada anilor 2006-2010, reprezintă donaţia făcută de elevii de la Palatul Copiilor şi Liceul de Arte Plastice din Timişoara – Ioana Jivan, Diana Chilinţan, Laura Miclea, Ariana Goia, Flavius Nistor, Radu Odangiu, Nurcan Yando, Andreea Deac, Andrada Beşliu etc – precum şi de către plasticieni profesionişti – Rodica Banciu, Constantin Catargiu, Iulian Cojocaru, Suzana Fântânariu, Petru Galiş, Ştefan Kelemen, Vasile Lihor Laza, Adriana Lucaciu, Ioan Mercea, Sorin Nicodim, Elisabeth Ochsenfeld, Constantin Răducanu, Doru Tulcan, Minodora Tulcan, Pavel Vereş şi alţii, cu dorinţa organizatorilor de a reflecta ecourile din societatea civilă despre Revoluţia din 1989.

ANDRADA BEŞLIU

BIANCA MINCĂ

FLAVIUS NISTOR

GELU COJOCARU

Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45, 4 ianuarie 2011

DECEMBRIE 2010

2010-12-07T09:06:00.019+02:00

Aripi între ape, o aparentă criptogramă povestită fotografic de Renée Renard, la Galeria Helios. Pornind de la întâlnirea artistei cu o carte (un tratat ştiinţific despre vis) abandonată la malul unei ape, conceptul întregului expoziţional se dezvoltă gradual şi în crescendo, având următoarele segmente vizuale: Poveste pierdută, Cuvinte ce vor fi, Aripi aproape deschise, urmate de Visul, Niciodată scrise, Desprindere şi, în final, O nouă poveste se scrie. Fiecare conţin grupuri de reprezentări directe, cu litere, cuvinte sau rânduri (parţiale), însă percepţia integrală este una puternic emoţională, precum oglindirea imaginaţiei onirice. Surprinzătoare sunt fotografiile realizate subacvatic, cu desprinderea personajului din carte – Aripi aproape deschise şi Visul – urmate de ansamblul volant al umbrelor reflectate pe fundul unui bazin de înot, integrate paginilor desprinse ale cărţii datorate uzurii ei – Niciodată scrise – un performance-art definit de răbdarea vechimii proiectului început acum doi ani. Fiind un concept în continuă dezvoltare, expoziţia de la Galeria Helios este dedicată jurnalistului timişorean Cosmin Lungu, un om al cărţilor mult prea devreme plecat dintre noi către aripile sale.

O parte din lucrările expoziţiei de sculptură intitulate Memoria amprentei, semnată de Ana Zoe Pop (Bucureşti), sunt prezentate la Galeria Triade. De dimensiuni relativ mici, cu geometrii regulate pornite de la pătrat şi cerc, lucrările din bronz conţin simplificări ale formelor tridimensionale cât să fie cuprinse într-un căuş din două palme. Dezvoltarea decorativă este amplă, fiind influenţată de credinţă – Chivot, Psalm, Perna etc – iar sinteza simbolistică este supusă atmosferei intime alăturată înţelegerii semnelor plastice ale trecutului. Dintr-o sumă de reprezentări, impresionante sunt „amprentele” lăsate de tălpile a două sandale, apoi ilustrarea expresivă a unui profil vertical de Toacă, sau Cărămida şi Casă cu suflete, toate fragmentele amintite fiind înţelese ca parte dintr-o arheologie iconografică.

Ştefan Călărăşanu expune o parte din lucrările sale recente la Muzeul de Artă, după o lungă absenţă expoziţională personală în Timişoara. Cele peste 60 de sculpturi din lemn şi bronz sunt dominate de forma clopotului: întreg, abstract, spart, bi- şi tridimensional, rupt, plin, gol etc, unde soclurile din lemn prelucrat fac parte din ansamblul lucrării. Receptarea vizuală obsesivă a expoziţiei o constituie reprezentarea semnelor grafice caracteristice artistului – decorative, încrustate, decupate sau, în variantele desenate, expuse pe simeze – percepute ca texte misterioase ale unor credinţe şi ritualuri ancestrale nedescoperite încă. Atmosfera generală este determinată de sobrietate, ca germene al forţei creative, iar tăcerea meditativă a clopotelor şi a semnelor redau profunzimea sufletească a celui care le poate întrebuinţa virtual.

Uite cum mă holbez la cer! – în Galeria Helios, la expoziţia plasticienei Adriana Ilin Tomici. Intenţia dezinvoltă din titlu se regăseşte şi pe simeze, picturile fiind realizate prin tehnica dripping-ului, cu tuşe ample şi spontane, urmate de ulterioare intervenţii transparente ale albastrului temperat de griul norilor. Alăturate titlurilor: Printre nori – magie albă, Printre nori – zbor apăsat, Omul din Lună, Dans cu norii, Ferestre spre cer şi altele, formele figurative abstracte sunt cele care rămân şi semnalează seriozitatea privirii, apoi dau frâu liber imaginaţiei contemplative, cu putere de sugestionare. Expoziţia este inclusă în programul Zilelor Culturii Sârbe la Timişoara (ediţia a treia), organizate de Uniunea Sârbilor din România şi Consulatul General al Republicii Sârbe la Timişoara.

Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45, marţi 7 decembrie 2010

NOIEMBRIE 2010

2010-11-02T23:28:00.039+02:00

Recentul eveniment de la Galeria Calina îi aparţine pictorului Romul Nuţiu. Denumirea expoziţiei este sinonimă cu titlul lucrării Piramida memoriei (Elan Vital II), o „construcţie” amplă şi etajată, aflată într-o permanentă mişcare circulară şi „locuită” de forme abstracte imaculate, tridimensionale. Pornind de la o lumină orientată spre ansamblul cinetic, câteva umbre dinamice sunt proiectate pe perete. Complexitatea conceptului plastic a fost transmisă în timpul vernisajului, caracteristic performance art-ului: autorul, urcat pe un podium, a dirijat virtual, cu ajutorul pensulelor, o simfonie a culorilor îndreptată spre albul iluminat al instalaţiei. Dealtfel întregul spaţiu al galeriei este transformat într-o instalaţie, simezele conţinând picturi (bidimensionale) cu tuşe spontane şi aerisite, cu trăiri intense, temperamentale, în care se regăsesc elemente memorate din formele ce compun construcţia piramidei şi argumentaţia cathartică a actului creator.

(Fotografie primită prin bunăvoinţa Galeriei Calina)

Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45, 4 noiembrie 2010

Începând din anul 2004, Uniunea Artiştilor Plastici din România, filiala Timişoara, omagiază principalele date istorice centenare care au marcat dezvoltarea oraşului bănăţean. Pentru anul 2010, instituţia mai sus amintită concentrează atenţia asupra a două evenimente expoziţionale definitorii, după cum urmează:
Uzina Hidroelectrică (sau Turbina, în denumirea ei scurtă), un monument de arhitectură industrială poziţionată la intrarea canalului Bega în oraş, a fost construită după un proiect semnat de Emil Szilard, inginerul-şef de atunci al Timişorii, arhitectura edificiului aparţinând lui Székely László. Este una dintre primele hidrocentrale din Europa şi prima centrală hidroelectrică de tip centrală-baraj de pe teritoriul actual al României, darea ei în folosinţă fiind amintită în 3 mai 1910. Astfel, în expoziţia de la Palatul Administrativ, având titlul generic Apa şi turbina – Semnificaţii simbolice, curatoriată de către criticul de artă Ioan Iovan, sunt prezentate 105 de lucrări de pictură, grafică, sculptură, tapiserie şi fotografie, semnate de 85 de plasticieni.

Următorul eveniment este semnificativ prin două criterii determinante. În primul rând prin atestarea centenară a clădirii din Parcul Rozelor unde s-au aflat, de-a lungul anilor, sediile Grupului de canotaj Regatta, apoi Autoclubul Regal Român, Institutul Social Român Banat-Crişana, Academia de Arte Frumoase (mutată de la Cluj), Şcoala pentru Construcţii şi, începând din anul 1955, filiala locală a Uniunii Artiştilor Plastici din România. Într-o primă etapă, consemnarea a fost amintită la Galeria Helios în luna martie, gândită strict ca aniversare a unei clădiri cu zece ateliere de creaţie închiriate la tot atâţia artişti. Înţelesul integral al aniversării este desăvârşit ulterior, odată cu expoziţia Centenarul Casei de Creaţie (curator Claudia Mandi) la Muzeul de Artă, în octombrie a.c. În fapt, expoziţia poate fi privită ca fiind a primului nucleu de artişti membri UAP găzduiţi de filiala locală, parte din întregul breslei. Cuvântul de deschidere a aparţinut criticului de artă Ileana Pintilie care, în cartea sa Timişoara între tradiţie şi modernitate, aminteşte următoarele: „În 1957, sosesc, la Timişoara, primii absolvenţi ai proaspăt infiinţatelor Institute de Arte Plastice din Cluj şi din Bucureşti (...) Toţi aceşti tineri erau formaţi în alt spirit, mai apropiat de contemporaneitate, astfel încât, prin opera lor, ca şi prin eforturile lor teoretice, pătrunde în şcoală un suflu nou”. Din acel an, cele zece ateliere au aparţinut plasticienilor, deopotrivă creatori şi/sau pedagogi: Klara Bíro Jecza, Aurel Breilean, Eugenia Dumitraşcu Luca, Hildegard Fackner Kremper, Franz Ferch, Karola Fritz, Victor Gaga, Octavian Ilica, Peter Jecza, Marion Jilcu, Adalbert Luca, Simion Lucaciu, Vasile Pintea, Ina Popescu, Mihail Vîlsan şi Xenia Eraclide Vreme, majoritatea dintre ei trecuţi deja în nefiinţă; în prezent, studiourile sunt deţinute de Virginia Baz Baroiu, Lidia Ciolac, Constantin Flondor, Remus Irimescu, Octavian Maxim, Romul Nuţiu, Béla Szakáts, Dumitru Şerban, Viorel Toma şi Leon Vreme.

EUGENIA DUMITRAŞCU LUCA

FRANZ FERCH

HILDEGARD FACKNER KREMPER

KAROLA FRITZ

KLARA BIRO JECZA

MARION JILCU

SIMION LUCACIU

VICTOR GAGA

MIHAIL VÂLSAN

OCTOMBRIE 2010

2010-10-05T11:41:00.027+03:00

Negrul este elementul de legătură ale celor două săli de la parterul Muzeului de Artă din Timişoara, în prezenţa artiştilor Dany Madlen Zărnescu (colaj şi artă minimală) şi Gheorghe Zărnescu (desene şi sculpturi în bronz), ambii din Bacău. Astfel, dintre lucrările expuse parietal de Madlen reţin atenţiei întunericul mat al hârtiilor aşternute compact, prin colaj, din care răzbate câte o fantă cromatică luminoasă precum Bing-Bang-ul dimineţilor întârziate. Într-un registru diferit, sculpturile semnate de Gheorghe Zărnescu imită perfect prospeţimea lemnului carbonizat, dominat de amărăciunea gustului de cenuşă şi lumina jarului încă mocnit. Complexitatea expoziţională generală este definită între reperele artistice contemporane conţinute de formule personale aflate în zona experimentalului.

Haiku-ul – poezia japoneză dedicată naturii cu un „atât de mult exprimat prin atât de puţin” – este sinteza conceptuală declarată de sculptorul Maxim Dumitraş (Sângeorz-Băi), în expoziţia sa de la Muzeul de Artă din Timişoara. Veşmânturi..., Verigi... şi Absenţe... sunt titlurile-cheie pentru cei 30 de ani de creaţie personală. Însă dominanta vizuală este prezenţa cercului – închis, deschis, imperfect, tridimensional etc – şi spaţiul (e)liber(ator) dinlăuntrul sau dimprejurul lui, ca atribut filosofic complex al imponderabilităţii, în termenii silabisiţi de un posibil haiku: Din cercul meu alb/ Absent, veşmânt peste lanţ,/ Am timp şi aer. Aceleaşi circumferinţe a formei geometrice se regăsesc şi pe simeze, în desene pe pânză realizate cu baiţ, cu bucăţi de şipci arse şi colate, şi mult alb. Evenimentul a fost întregit de prezentarea albumului De la natură la sens, o retrospectivă generală a operei artistului pe durata celor trei decenii.

La Galeria Calina este prezent un pictor al nonculorilor, Răzvan Boar (Bucureşti), cu Possible Pasts, Trecuturi posibile. O undă nostalgică insinuantă se strecoară în portrete, cu diferite percepţii ale stării ei: odată prin relaţionarea tuşelor învolburate, de factură expresionistă, urmat de estomparea fizionomiei cu trăsături regăsite în lucrările târzii (expresioniste) ale lui Francis Bacon, sau prin aparente colaje şi surprinzătoare trompe l’oeil aşternute peste faţă, din repertoriul cubisto-dadaist. Corolarul este conturat de imaginea virtuală a unui alt personaj, intuit, tipic tulburărilor psihice ale dedublării, sau de apariţia fiinţelor-umbră, misterioase, din fotografiile lipsite de trucaje tehnice.

Renaşterea Bănăţeană – Supliment Paralela 45, 5 octombrie 2010

SEPTEMBRIE 2010

2010-09-07T22:58:00.028+03:00

Peste 60 de picturi în ulei aflate în colecţia Muzeului de Artă din Timişoara, au constituit expoziţia Portretul bărbătesc din Banat (sec. XIX) – curator Elena Miklosik. Realizate în stil neoclasic (simplitate, principii riguroase, valori antice), Biedermeier (romantism burghez, elegant, cunoscut mai mult prin designul de mobilier) sau ca portrete oficiale, portretele reprezintă imaginea comanditarilor proveniţi din diferite medii sociale: împăraţi, regi, senatori, consilieri orăşeneşti, cetăţeni de vază sau artişti bănăţeni. Semnatarii sunt pictori bănăţeni ori din regiuni apropiate, printre cei mai cunoscuţi fiind Carl Brocky (născut la Timişoara, a devenit ulterior pictorul curţii regale engleze la regina Victoria şi regele Albert – multe din lucrările sale se pot admira la British Museum) – Portretul lui Franz Weldin; Daniel Constantin (revendicat în acelaşi timp şi de români şi de sârbi) – Portretul unui tânăr şi Portret de bărbat; Wälder János – Portretul comitelui Ormós Zsigmond (fondator al Muzeului Banatului şi al Muzeului de Artă Timişoara, în 1895, în urma donaţiei sale testamentare) şi Portretul primarului Carol Küttel (unul dintre cei mai iubiţi primari timişoreni, familia sa fiind originară din Anglia); Stevan Aleksić – Slavko, muzicantul şchiop din Modoş şi Autoportret; Nicolae Popescu – Călugăr capucin şi Portret de bărbat în armură. Alături de ei, lista expozanţilor este întregită de Wagner Anselm, Sava Petrović, Pavel Petrović, Dimitrie Turcu, Komlóssy Ferenc, Melegh Gábor, Mihail Velceleanu, Szamossy Elek, Anton Fialla, Adolf Humborg, Ioan Zaicu, Ferenczy József şi Kossak Josef, precum şi de o serie de anonimi.
(Fotografii primite prin bunăvoinţa Muzeului de Artă Timişoara)

Benedek Levente şi Philosophy in budoar, la Galeria Calina, cu o reprezentare plastică aflată sub semnul interzis al minorilor. Peste suprafeţele cu modele florale stilizate, unele din material textil în stil vintage, pentru tapiţer, altele având urme lăsate de rolele folosite de zugrav, sunt pictate sau colate imagini fotografice vechi, cu femei parţial nude, specific posturilor pin-up. Cunoscut încă din anul 1890, termenul constă în fotografii sau ilustrate cromo-litografice decupate din ziare, reviste, calendare sau postere informative, înfăţişând femei goale celebre devenite sex simboluri. Practica se impune în 1941 când imaginea divei Betty Grable a stat lipită pe toate uşile interioare ale dulapurilor soldaţilor americani. Ulterior, expunerea lor s-a extins în orice fel de spaţiu intim masculin, de la cabina unui şofer de camion până la budoarul(!) unui burlac. Dintre creatorii de pin-up-uri, cei mai cunoscuţi sunt Charles Dana Gibson, Alberto Vargas, Elvgren Gil, George Petty sau Art Frahm, iar lista de sex-simboluri, interminabilă: Pola Negri, Sonja Henie, Marlene Dietrich, Ingrid Bergman, Sophia Loren, Raquel Welch, Carmen Electra, Veronica Varlow şi multe, multe altele... Revenind la expoziţie, prostituatele din lucrări au atitudini afectuoase fireşti, duioase, bune pentru spectacolele de la Moulin Rouge sau pentru albumele de familie „extinsă”. Pentru ele, nimic vinovat! Tenta pornografică este dată de scurtele citate pictate manual precum firmele vechi, pe fundalul tablourilor, (Hardcore, Dirty Bitch, Free Blow Job etc), preluări din „filosofia” profesionistă apreciată de consumatori.

O expoziţie mult peste sezonul estival obişnuit, la Galeria Helios, autori Penkala Éva şi Barabás Márton (Ungaria). În tapiseriile triptice semnate de Penkala, firele subţiri şi aurite, aglomerate de grosimea celor din lână, mătase şi sfoară, stau aranjate riguros unele între altele în degradeuri impecabil realizate manual. De altă factură tehnică, remarcabilă este patchwork-ul (imagini mozaicale de mari dimensiuni, obţinută din petice textile în forme geometrice, viu colorate şi cusute între ele, aplicate la feţele de pernă, la plapume, sau ca substitut al vitraliilor etc) ce aminteşte de creaţia op art caracteristică lui Victor Vasarely. La fel de decorative şi riguroase sunt variatatea de tablouri, sculpturi şi instalaţii ale lui Barabás. Artistul preia componente ale pianelor vechi (clape albe şi negre, ciocănele etc) apoi le recompune pe structuri de cerc sau de spirală. Impresionant este negrul compact de pe coperţile de carte integrate în instalaţia Kolo, lucrare inspirată de războiul din fosta Iugoslavie. Dealtfel, seria de cărţi-obiect este o altă preocupare al autorului maghiar, aceleaşi componente de pian fiind incastrate, cu stricteţe şi simplitate, în volume ce conţin partituri muzicale.

Cum e luna, auguste sunt şi stâncile ce înconjoară o parte a golfului situat între cele două Cazane, Mari şi Mici, ale Dunării, în dreptul localităţii cu denumirea ei omonimă, Dubova (Caraş-Severin). Aici, timpul şi trupul pot sta în loc fără teama singurătăţii, permanentele mişcări aparţinând doar apei şi luminii, mereu altele. O reţetă de succes recomandabilă oricărei tabere de pictură. Şi au fost două, după cum urmează:
În perioada 1-8 august, la invitaţia lansată de Fundaţiei Rubin şi preşedintele ei, Stelian Cirţ, în Tabăra de Creaţie Plastică Rubin, Dubova 2010 au participat, fără impunerea unei tematici anume, Ana Adam, Sorin Bijan, Horia Bojin, Iulian Vitalis Cojocaru, Gheorghe Fikl, Tiberiu Giucă, Elicondiu Iovan, Láysló Mátyás, Cristian Sida, Nada Stojici şi Sorin Vreme.
Pentru săptămâna 15-22 august, Asociaţia Culturală DUN’Art a organizat Tabăra Internaţională de Creaţie Mraconia-Dubova, I. Mercea, 2010 – în fapt continuatoarea primei tabere de pictură desfăşurată pe Clisura Dunării (la iniţiativa plasticianului Ioan Mercea, în anul 1982), la Mraconia, transferată ulterior la Dubova (din anul 2002). La tema acestei ediţii, Istorie şi actualitate. Dubova de ieri şi de azi, au răspuns invitaţiei Ion Bobeică, Constantin Catargiu, Ciprian Chirileanu, Iulian Vitalis Cojocaru, Gheorghe Crăciun, Judit Crăciun, Ioana Feneşan, Gheorghe Feneşan, Láng Eszter (Ungaria), Ioan Mercea, Dana Mercea-Miclăuş, Elisabeth Ochsenfeld (Germania), Constantin Răducanu, Renée Renard, Sáli Róza (Ungaria), Liviu Suhar, Doru Tulcan, Elena Tulcan.
Creaţiile artistice ale fiecărei tabere vor fi expuse la Timişoara, în curând, în două expoziţii distincte.

Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45, 7 septembrie 2010

AUGUST 2010

2010-08-03T11:39:00.014+03:00

Ţara de andezit

Anul trecut, micul scuar din preajma Muzeului Banatului din Timişoara a găzduit prima ediţie a Simpozionului de Sculptură (în lemn). Cea de-a II ediţie a Simpozionului (Andezit 2010) s-a desfăşurat la Gărâna – judeţul Caraş-Severin – „atelierul” aflându-se pe unul din dealurile ce înconjoară satul, departe de drumul asfaltat. De această dată, materia primă a fost andezitul (sau islanditul), o rocă vulcanică cu granulaţie fină, de culoare brună, violetă sau cenuşie, denumirea fiind preluată din Anzii Cordilieri a Americii de Sud (respectiv din Islanda). O caracteristică importantă în procesul creativ este duritatea ei mare, cu posibilitatea obţinerii a diferite suprafeţe cromatice grizate în funcţie de textura rezultată în urma cioplirii sau şlefuirii, artistul având nevoie de timp îndelungat, efort şi multă răbdare. Trecând pe lângă sculpturile monumentale expuse pe caldarâm, în faţa unei case din sat, ai dorinţa parcurgerii şi descoperii tactile a suprafeţelor netede sau rugoase, cu forme sinuoase sau geometrice. Dealtfel, la una din lucrări stă ascuns, într-un cuib, un misterios „obiect” perceput doar prin mângâierea lui. Sculptorii participanţi şi titlurile lucrărilor lor sunt: Nagi Farred (Egipt) – Libertate; Nicolae Fleissig (Franţa) – Ritm triunghiular; Yoshin Ogata (Japonia) – Unda apei; Ştefan Călărăşanu (România) – Semn; Maxim Dumitraş (România) – Verigă şi cuib; şi Gheorghe Zărnescu (România) – Interior.

Lumea ca interioritate

Neaşteptată a fost pătrunderea în Galeria Calina la expoziţia de debut a lui Jan Eugen (Bucureşti), Lumea ca interioritate, aflată sub incidenţa performance art-ului. Rând pe rând, Olivia Niţiş (curatoarea expoziţiei) faţă-n faţă cu autorul, sau cu Alina Cristescu (proprietara galeriei, pentru prima dată implicată direct într-un eveniment al spaţiului pe care-l coordonează), ori copila artistului (ca model uman folosit în lucrări), şi-au jucat rolul-capcană de paznici culturali precum două cariatide ale unui templu, anevoios de trecut printre ei. Curioşi, chiar nedumeriţi, vizitatorii au suportat înghesuiala spaţiului strâmt al intrării... descoperind apoi inocenţa fetiţei din cutiile de carton, în fotografiile expuse ronde-bosse, suspendate de tavan. Deatfel profunzimea (conceptuală) este accentuată de lăţimea ramelor din metal învechit şi, mai ales, de liniile imbinării lor – un trompe l'oeil al interiorităţii exprimat de artist. Pentru o secundă, o zi sau mai mult, spaţiul şi timpul intimităţii corporale serveşte drept studiu (re)descoperirii identităţii umane, la fel cum lumea exterioară privită din interior poate fi percepută ca fiind stranie oricum. Depinde de reperul fiecăruia.

Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45, marţi, 3 august 2010

SCRISOARE DE PROTEST

2010-07-20T11:17:00.003+03:00

„Cu ce drept ne diminuaţi drepturile de autor?”

Iniţiator Dan Mircea Cipariu, scriitor, preşedintele Secţiei Poezie – Uniunea Scriitorilor din România – filiala Bucureşti

http://www.agentiadecarte.ro/2010/07/scrisoare-de-protestcu-ce-drept-ne-diminuati-drepturile-de-autor/

IULIE 2010 - REMBRANDT

2010-07-06T12:51:00.005+03:00

IULIE 2010

O expoziţie-eveniment

Muzeul de Artă din Timişoara a găzduit o expoziţie aşteptată cu mare interes de publicul timişorean: Rembrandt misticul – oglindit în gravura sa. Maestru al clar-obscurului, Harmenszoon van Rijn Rembrandt (1606-1669) este considerat unul dintre cei mai importanţi pictori din istoria artei, respectiv al barocului şi al apogeului din perioada Secolului de Aur olandez. A realizat numeroase portrete, nuduri şi scene biblice, iar autoportretele sale de-a lungul anilor reprezintă un jurnal biografic vizual plin de sinceritate. Pentru atenţia acordată condiţiei umane în tablourile sale, este numit „unul dintre marii profeţi ai civilizaţiei”. Stilul său a fost preluat de ucenicii şi discipolii lui, (Gerrit Dou, Govaert Flinkl, Carel Fabritius şi alţii), iar numeroase „rembrandturi false” circulă în comerţul de artă. O influenţă deosebită asupra operei a avut-o soţia lui, Saskia van Uylenburg, portretul ei regăsindu-se în multe din picturi. După moartea soţiei, succesul pictorului scade, iar lucrările sunt vândute pentru achitarea datoriilor. H. R. Rembrandt moare sărac, locul mormântului său nefiind marcat.

Cunoscut în special ca mare pictor, în creaţia lui Rembrandt sunt cuprinse şi numeroase desene şi gravuri. În expoziţia de la Muzeu pot fi vizionate 100 din cele 400 de gravuri realizate între anii 1628 şi 1665, în tehnica aquaforte şi a inciziei cu dăltiţa. Exemplarele originale tipărite în timpul vieţii artistului aparţin Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Române, majoritatea reprezentând donaţia colecţionarului academician arhitect Gheorghe Balş. Subiectele ilustrează etapele de creaţie ale maestrului, teme inspirate din Vechiul şi Noul Testament, portrete, autoportrete, nuduri, scene de gen şi peisaje. Se remarcă dimensiunile (foarte) mici ale imaginilor, acurateţea tehnică şi dezinvoltura detaliilor, expresivitatea portretelor şi atmosfera specifică picturilor sale, precum şi o fermecătoare reflectare a vieţii cotidiene olandeze.

Fotografii primite prin bunăvoinţa Muzeului de Artă din Timişoara.

Lucrare aflată în proprietatea Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Române din Bucureşti.

Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45, marţi, 6 iulie 2010

IULIE 2010

2010-07-06T11:14:00.027+03:00

IULIE 2010

Sălile Muzeului de Artă din Timişoara fac parte din seria expoziţiilor itinerante Lucian Bernhard – Publicitate şi design la începutul secolului XX, prima retrospectivă a primului profesor de design grafic şi publicitate din Germania, pe numele său adevărat Emil Kahn (1883-1972), expoziţie organizată de Centrul Cultural German din Timişoara. Grafician, pictor, arhitect şi profesor de arte frumoase, Bernhard şi-a început creaţia în anul 1901, odată cu realizarea unui poster pentru o fabrică de chibrituri, continuând şi având mare succes cu ilustraţii şi coperţi de carte. A devenit în scurt timp cel mai important grafic-designer german, punând bazele Plakatstil-ului (afişul obiectiv cu puternic impact vizual). Deasemenea, a impus primele concepte de identitate corporatistă şi marketing realizând postere, reclame şi logo-uri pentru importante companii (Steinway, Franck, Manoli, Pepsi Cola, Bosch, Audi, Stiller), unele dintre ele fiind folosite şi în prezent. În anul 1923 se mută la New York, unde a fost preocupat şi de crearea unor noi tipuri de literă regăsite astăzi pe lista de fonturi din programele calculatoarelor: Bernhard (şi variantele sale), Lilli, Lucian, Negro.

Fotografii primite prin bunăvoinţa Muzeului de Artă din Timişoara.

În anul 1987 Academia de Ştiinţe din Heidelberg (Germania) a demarat un proiect care urmăreşte Calea Mătăsii spre India (şi parţial valea Indusului), unde răspunzătoare de materialul grafic al proiectului este Elisabeth Lili Ochsenfeld, artistă originară din Timişoara. Astfel, o parte din reproducerile după desenele încastrate în granitul stâncilor din Karakorum, Himalaya şi Hindi Kush au constituit nucleul unei inedite expoziţii tematice, generic intitulată Alegorii buddhiste, la Galeria Helios. Alăturate lor, o Călătorie fotografică în preajma Înălţimii Sale Dalai Lama, semnată de Tamara von Rechenberg şi proiectul internaţional itinerant al lui Thomas Matsuda – Prayer Flags – participanţii la acest proiect fiind artişti din toată lumea, aparţinători unei religii sau atei, printre care şi câţiva plasticieni timişoreni. După tradiţie, aceste drapele de rugăciune tibetane sunt panouri din lemn sau steguleţe din materiale textile în cinci culori, având înscrisuri şi imagini. Lăsate în bătaia vântului către toate colţurile lumii, ele nu sunt rugăcini destinate zeilor, ci simboluri ale gândurilor însoţitoare de pace, speranţă şi viaţă lungă adresate omului şi naturii. Elementul comun al varietăţii expoziţionale sunt panourile oranj intercalate între lucrări, culoarea dominantă a spiritualităţii himalayene.

For sale. Pe simezele Galeriei Calina, contrar tematicii alese (ceea ce constituie un paradox căutat), lucrările de gravură expuse nu îmbie defel dinamica pitorească a dialogului purtat direct între vânzător şi cumpărător. Pentru amândoi, reprezentarea anonimă a feţelor din lucrări lipsite de repere fizionomice, alăturate mulţimii palmelor, este tocmai ceea ce doreşte vitrina: umplerea ei. Cele două manechine vivante din vitrina Galeriei – graficianul Radu Buriac, autorul expoziţiei şi curatoarea Olivia Niţiş – îmbrăcate în tricouri albe, cu specificarea imprimării codurilor lor de bare: artist for sale, respectiv curator for sale, atrag atenţia asupra existenţei unui alt tip de dialog al artei. Prezentat în formula unui performance art, static, relaţia bivalentă este una conceptuală, cu intenţia punerii în drepturi a condiţiei fiecăruia. Nicidecum for sale.

Direcţiile de Cultură din judeţele Caraş Severin şi Timiş au organizat, la Galeria Pygmalion din Timişoara, expoziţia Simpozionul Internaţional de Sculptură în Teracotă – Terra (Kikinda, Serbia). Încă de la prima ediţie, desfăşurată în 1982, scopul Atelierului Terra a fost să instituie o bază educativă pentru tinerii artişti sârbi şi străini, cu intenţia impulsionării activităţii lor creative. Astfel, însumând de-a lungul anilor 375 de participanţi de pe cinci continente, colecţia cu o mie de lucrări de mari dimensiuni în teracotă cuprinde astăzi nume binecunoscute ale sculpturii contemporane. În expoziţia de la Pygmalion sunt prezenţi 25 de sculptori din nouă ţări (Egipt, Franţa, Israel, Italia, Japonia, România, Serbia, SUA şi Ungaria), cu lucrări predominant figurative.

Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45, 6 iulie 2010

IUNIE 2010

2010-06-01T11:47:00.013+03:00

IUNIE 2010
Cronici plastice de florar

La Muzeul de Artă din Timişoara, Semn-simbol – o retrospectivă Elena Tulcan, artistă ceramistă aflată sub influenţa declarată a grupului Sigma1. Referinţele duale (şi complementare) ale expoziţiei, aşa cum anunţă şi titlul, se împart între fantezia creativă şi austeritatea decorativă a reprezentărilor, între opac şi transparent, între reperele spaţiale şi temporale, între poetica văzului şi vidul nevăzutului. De aceeaşi dualitate beneficiază şi modul de expunere: pe socluri – recipiente închise din sticlă în forma cupolei, cu porţiuni translucide şi sablate, alăturate unor potire, cupe, clopote, sfeşnice sau picături din acelaşi material, dispuse ca instalaţii în miniatură; pe simeze – picturi pe lemn, în cromatica ocrurilor calde pământii şi contururi cu linii punctate, precum stelele de pe cer. Preocuparea artistei este îndreptată spre tradiţiile şi sentimentele creştine: Ultima cină, Corul îngerilor, Nod mistic, Impresii bizantine, Picături, Recipiente pentru melancolie etc.

Picturi cu Îngerii lui Bus, îngerii lui Cristian Busneanu (Arad), la Galeria Calina. Aflaţi în diferite ipostaze alegorice, personajele celeste din tablouri sunt nomazii meleagurilor virtuale unde liniile cursive sunt omniprezente. Prin intermediul lor, există o permanentă intenţie a dialogului purtat între oameni şi oameni, între oameni şi îngeri, între îngeri şi creator. Elementele compoziţionale precum şi fantezia exuberantă, caracteristice autorului, conduc spre asocieri contemplative, uneori cu subtile accente nostime în funcţie de situaţie. Figurativă prin alcătuire, intensă prin naraţiune şi exotică prin coordonatele geografice extreme (orientale şi occidentale) a cromaticii abordate, oarecum decorativă, expoziţia se defineşte prin sinceritate şi bucuria povestitorului.

Un Prezent continuu la Galeria Triade, într-o succintă serie de picturi, colaje şi obiecte în expoziţia lui Ion Stendl (Bucureşti) – deopotrivă gravor, pictor, sculptor şi tapiser. Artistul, un romantic al figurativului, este în aceeaşi măsură caracterizat prin excelenţa desenului anatomic, similar umbrei renascentiste bine închegată pe model. Zonele compoziţionale din lucrări conţin fragmente colate cu elemente decorative, părţi ale unei întregi arheologii conceptuale filtrate ulterior, prin expresii personale afective şi creative, pe traiectele post-modernismului. Expoziţia este definită de sinteza dispunerilor spaţiale şi precizia detaliilor, înconjurate de jocul liber al cromaticii mate alese.

La Galeria Helios, expoziţia de pictură semnată de Victor Acatrinei este dominată de o axă trasată vertical unde, prin simetria creată, imaginile se metamorfozează în aripi ce îmbrăţişează privitorul. Dealtfel, natura şi peisajul Grădinilor sunt laitmotivele tematice, alăturate Simetriilor vegetale, florale sau vieneze. Prin pulverizarea contururilor în tuşe scurte şi întrerupte, cromatica luminoasă şi ansamblul general se încadrează (post)impresionismului apropiat sinuozităţilor decorative ale Jugendstil-ului. Cu aceeaşi abundenţă a formelor descriptive astfel create, dar în absenţa efectelor de oglindire, expoziţia mai cuprinde peisaje şi flori aşa cum sunt ele consacrate ca gen.

Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45, 1 iunie 2010

MAI 2010

2010-05-04T09:22:00.015+03:00

MAI 2010

Expoziţiile lui Prier

O Retrospectivă între real şi imaginar la Muzeul de Artă, semnată de Friedrich Schreiber (Germania), originar din Timişoara, cu peste 80 de picturi cumulate pe patru capitole enunţate: Tablouri pictate în România, Timp şi spaţiu, Autoportrete deghizate şi Ciclul anonimilor. Caracterizate cronologic de lucrările Ziua secretă – 1965, Surparea simţurilor – 2009, intercalate de Chirurgul – 1988, câteva din principalele teme abordate de autor sunt ameninţarea, urmărirea şi dorul de libertate. Reprezentările figurative (personaje, ceasul, broasca ţestoasă, fluturi etc) precum şi cele ale construcţiilor arhitecturale cu perspective largi, spre infinit, definesc opera artistului de la bun început între parametrii suprarealismului şi al realismului fantastic, fără a fi puternic influenţat de viziunile lui De Chirico sau Dali.

În Galeria Mansarda a Facultăţii de Arte şi Design Timişoara, Elicondiu Iovan expune zeci de Venusoide, folosind preponderent suportul material al hârtiei fotografice învechite sau aproape expirate de lumina Soarelui... Venus, mai aproape de Helios şi un pic mai mică decât Terra... Imaginea dorsală feminină ca matrice vizuală universală ori ca element principal al perioadei matriarhale, este percepută mereu cu obsesie, pasiune sau maternitate. Asemănător zonei experimentale, cu spontaneităţi temperate şi sensibilităţi cromatice pământii aşternute ulterior cu pensula, caracteristic autorului, corpul feminin este pulverizat şi succesiv metamorfozat până la forma decantată a vaselor de pământ. Rămâne spaţiul budoarului cu aerul mereu intim al muzelor, rămăşiţa ancestrală opusă prototipului contemporan imediat, vulgar sau dulceag.

La Galeria Helios, figurativul Gabriel Bodnariu şi non-figurativul Gabriel Kelemen s-au reunit în expoziţia tandem, Gabriel. Picturile lui Bodnariu de mari dimensiuni, prezintă personaje umane reale în ipostaze ireale, cu fizionomii animaliere ori aflate la scăldat într-o baltă, în faţa unui camion; la picnic, dezbătînd dezinvolt în jurul unui tablou á la Piet Mondrian; apoi un autobuz înconjurat de copaci şi peşti înotând ca într-un acvariu... Atmosfera creată este cea a pustietăţi stranii şi a plutirii virtuale, cu asocieri la spaţiul suprarealist pe alocuri caracteristic lui René Magritte. La fel de virtuale sunt sculpturile şlefuite ale lui Kelemen. Expuse grupat, câteva sunt obţinute prin îmbinarea modulară a formelor compacte, sinuoase şi intens colorate, încolăcite între ele aidoma vrejurilor vegetale. Altele sunt asemănătoare unor seminţe fantastice din interiorul cărora pot izbucni oricând elemente din lumea ficţiunilor.

Câteva portrete realizate prin Amprentare şi un debut în tandem al studenţilor Laura Alexandra Sava şi Szábo Ándor (clasa prof. Suzana Fântânariu) la Papillon Café. Lucrările celor doi se încadrează vizualizărilor microscopice, imaginile grafice conţinând detalii gingaşe caracteristice atingerilor tactile. Părăsind penelul în favoarea folosirii directe ale degetelor şi ale urmelor ovale lăsate de ele, construcţia portretelor este atent dirijată, păstrând fizionomia şi trăsăturile modelului. Rezulatul final este unul contrar, caracteristica generală fiind spontaneitatea execuţiei.

Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45, 4 mai 2010

APRILIE 2010

2010-04-06T15:59:00.041+03:00

APRILIE 2010

Haiti, un popor de pictori rezistând realităţii

O premieră în România şi Europa de Est: Haiti, o insulă minunată, prin două evenimente organizate de Centrul Cultural Francez Timişoara în parteneriat cu Galeria Marassa Trois din Paris şi curatoarea ei, Natacha Giafferi-Dombres. Unitară şi deosebit de spectaculoasă este expoziţia de oriflame – drapele religioase vaudou (=voodoo, în engleză) confecţionate din satin, perle şi paiete – primenite de influenţe creştine catolice sau ortodoxe re-actualizate în creaţia artiştilor Georges Valris, Christian Dorleus, Madame Moreau, Nadine Fortilus, Maxon Scylla şi Bonhomme. Vaudou reprezintă un cult animist al triburilor yoruba din vechiul regat al Dahomey-ului, Africa de Vest (Benin, Togo, Ghana, Nigeria), în care omul dorea concilierea sa cu forţele supranaturale ale zeităţilor locale prin intermediul vrăjilor, descântecelor şi al sângelui purificator. Credinţa este răspândită în Insulele Caraibe odată cu venirea sclavilor negri pe întinsele plantaţii de trestie de zahăr. Mai târziu şi poate nu întâmplător, Independenţa statului Haiti, primul colţ de pământ amerindian descoperit de Cristofor Columb, a fost obţinută în urma a nenumărate revolte, conspiraţii sau asasinate, vaudou devenind între timp religie oficială alături de cea catolică. În paralel, la Muzeul de Artă s-a vernisat expoziţia pictorilor Eddy Saint-Martin, Prince Luc, Calixte Henry, Nicolas Dreux, Wilson Bigaud, Louverture Poisson, Roger Françios, Stivenson Magloire, Ismaël Saincilus şi Frantz Zéphyrin – o selecţie de lucrări eclectice încadrate curentelor primitive, naive, simboliste şi contemporane, un motiv de prospeţime cromatică dată de exotismele ecuatoriale specifice locului. Evenimentul a fost întregit de conferinţa Haiti, un popor de pictori rezistând realităţii susţinută de aceeaşi curatoare, ca omagiu pentru comunitatea artistică recent lovită de un cutremur dezastruos şi periodice uragane.

Exerciţii de reflecţie

Tot la Muzeul de Artă, o expoziţie realizată cu tandreţe sufletească, autor Onisim Colta (Arad): Exerciţii de reflecţie. Aspecte ale unui demers plastic. Lucrările sunt supuse unei geometrii simple şi calde, când prin desene figurative, când prin forme sculpturale - confecţionate din neconvenţionalul ambalaj de carton ondulat şi un fir de nisip colat - relativ austere. În ambele variante, abstractul este cuprins de prospeţime şi căldură cromatică, precum vechimea unui pergament excelent conservat. Ansamblul reflecţiilor plastice presupune o încărcătură exhaustivă despre libertate şi sensibilitate, despre cuget şi credinţă, fără a fi impuse în mod direct şi obligatoriu. Ele se simt. Astfel, aşa cum tihna autorului-i este aşternută peste lucrări, aşa mentalul receptorului se-nclină-n faţa atmosferei nevăzutului. Iar mâine dacă lumea pare pustie, este de ajuns o carte, o pâine şi un peşte, şi re-începe totul...

Retro-expectativă nevralgică

La Galeria Helios o expoziţie al unui Pictor-locatar. Retro-expectativă nevralgică 1975-2010 semnată de Traian Abruda. Zeci de picturi şi desene având dimensiunile unei coli ministeriale, se împart în două teme majore: o serie de portrete executate prin diverse modalităţi de reprezentare figurative, abstracte sau caricaturale, intercalate de seria picturilor urbane, create parcă din cadrul unicului geam al singurului apartament de bloc – acestea din urmă fiind însoţite de calambururi (auto)ironice integrate în ansamblul imaginilor şi a gamei cromatice pulverizată prin tuşe scurte, spontane. Predominant ilustrativă, fantezia artistului este debordantă în fiecare din lucrări, aceasta fiind o caracteristică a autorului de-a lungul a 35 de ani de creaţie plastică.

Creativitatea octogonului

În cadrul programului Invitaţi – dedicat recuperării identităţii artistice exprimate activ pe alte meleaguri de către plasticieni originari din Timişoara şi/sau România – Fundaţia Interart Triade a găzduit expoziţia semnată de Csápo Ildiko (Basel, Elveţia) intitulată Urme. Spaţii. Semne. Pornind de la forma picturală bidimensională a pătratului ca element universal sobru şi antidinamic, creativitatea octogonului este folosită în mod organizat de către artistă drept şablon al atmosferei melancolice din spaţiul interior al instalaţiilor. Construcţia lor tridimensională supune atenţiei iluzii optice în funcţie de postura privitorului, la fel cum poetul îşi structurează cuvintele nocturne pentru a fi ulterior lecturate diurn şi repetitiv pentru a fi înţelese. Iar cumpătarea nu poate fi fascinantă decât prin logică, ori frumoasă numai prin libertate, amândouă variabile fiind culpabile în demersul plastic al artistei.

Doza de mister

La Galeria Calina, un ambient Musikal în bagheta pictorului Iosif Taşi – Tajó. Clape de pian din cărămizi-cărămizii ordonate pe podea, o pâlnie de gramofon răsărită ca o floare primăvăratică, portative cu note încrustate în material sau cu piroane agresiv îndoite în afară, spre ochii privitorului, apoi un instrument ciudat de lung şi clapete de-a dura-i. Şi o înaltă cutie cilindrică cât un turn cinetic cu ecouri neauzite, alăturată unui vis şi câtorva litere integrate pe un disk mare agăţat pe perete. Nicio pictură. Numai obiecte sculpturale din lemn, cu adaosuri din metal, hârtie, nasturi, cuie şi alte materiale. O doză de mister, aşadar, se aşterne cu instrumentişti nu din lumea noastră, deşi fantezia unora dintre noi ar putea interpreta uşor partiturile expuse. Nu este greu! Eu m-am uitat la ele, doar îngânând imaginativ un refren...

Realitatea Bănăţeană – supliment Paralela 45, 6 aprilie 2010

Clădirea ce a găzduit pe rând sediile Grupului de canotaj Regatta, Autoclubul Regal Român, Institutul Social Român Banat-Crişana, Academia de Arte Frumoase (mutată de la Cluj), Şcoala pentru Construcţii, apoi din anul 1955 filiala locală a Uniunii Artiştilor Plastici din România, împlineşte anul acesta 100 de ani de la inaugurare. Imobilul este ridicat după planurile primului arhitect al oraşului, Székely László (1877-1934), autorul actualei imagini urbanistice generale concomitent cu identitatea unor clădiri emblematice pentru Timişoara: Complexul Gimnazial al Piariştilor, Palatul Szechenyi, Casa Hilt & Vogel – unde la parter se află Galeria Helios, Palace (Pţa Victoriei); Banca de Scont (Pţa Libertăţii); Casa Brück (Pţa Unirii); Casa Maghiară – sediul redacţiei cotidianului Renaşterea Bănăţeană; Băile Neptun; Casa de Raport al Fondului de Pensii (Pţa Traian); Turbina; Abatorul Comunal şi altele, construcţii ce sunt definite în principal prin trăsăturile secesionismului (Sezession-Austria, sinonim la Jugendstil-Germania, Art Nouveau-Franţa, Modern Style-Anglia etc), dar şi ale neoclasicismului, unele dintre ele având elemente decorative preluate din arhitectura medievală. Prin urmare, la iniţiativa preşedintelui Ioan Szekernyes şi a directoarei Dana Gomboş, zece pictori, graficieni şi sculptori ce deţin tot atâtea ateliere de creaţie integrate sediului UAP Timişoara – Virginia Baz Baroiu, Lidia Ciolac, Constantin Flondor, Remus Irimescu, Octavian Maxim, Romul Nuţiu, Béla Szakáts, Dumitru Şerban, Viorel Toma şi Leon Vreme – au celebrat pe simezele Galeriei Helios centenarul mai sus amintit, fiecare artist cu stilul şi personalitatea lor creativă.

2010-03-02T09:45:00.006+02:00

MARTIE 2010
Noile începuturi

Un debut expoziţional şi o Trecere printre sculpturile lui Remus Irimescu, la Galeria Helios: Poarta regilor, Arcul vieţii, Poarta dintre cele două lumi, Dom, Tunel, Ochiul, Avânt şi multe alte titluri... Dimensiunile fiecărei lucrări din lemn sau bronz, având forme abstracte dăltuite, turnate, şlefuite şi despărţite de muchii tranşante, nu depăşesc în general supleţea soclurilor, împreună fiind percepute ca una în continuarea celuilalt. Expoziţia este asemănătoare unei călătorii printr-o pădure cu trasee labirintice, urmărind stelele şi copacii - proiecţia lor ortogonală pe pământ, şi dorinţa înălţării spre cer. Dinamică, psihologică ori simbolică, privită de un artist sau simplu trecător, Trecerea se recunoaşte într-o subtilă comunicare cu transcendenţa.

Cu ocazia celor două sesiuni de primire în UAP Timişoara aferente anilor 2008 şi 2009, aceeaşi Galerie Helios a găzduit, în continuare, vernisajul a 33 noi membri plasticieni – pictori, graficieni, sculptori, fotografi, designeri – în prezent totalul membrilor fiind de 236. Caracteristic unei expoziţii eterogene, lucrările atestă preocupările variate a fiecăruia în parte, aparţinători unor diferite generaţii şi etape artistice: Victor Acatrinei, Gabriel Bodnariu, Alex Bunii, Vasile Dancu, Florinela Dumitraşcu, Sabina Faur, Lorena Garoiu, Cosmin Haiaş, Elena Ionescu, Eduard Jakabházi, Marius Jurca, Gabriel Kelemen, Cristina Lazăr, Livia Mateiaş, Mircea Martin, Ildikó Maroşan, Daniel Niculete, Mihai Olteanu, Cristian Pavelescu, Filip Petcu, Diana Popovici, Renée Renard, Rodica Ruja, Gianina Săvescu, Sebastian Săvoiu, Veronica Seracovan, Pavel Torony, Silvia Trion, Mihai Vornicu, Lucreţia Zah şi Ada Zilahi. Cuvântul de deschidere a fost asigurat de proaspăta membră a filialei la secţiunea critică de artă şi totodată decana de vârstă a grupului, prof. dr. Rodica Vârtaciu.

La Galeria Calina o expoziţie de fotografie semnată Stelian Acea, Dramaticele „puneri în scenă”. Distanţat de timpul sau tehnica anilor ’50 dar cu repere tematice ce fac trimiteri la Phillipe Halsman – autor al unor ipostaze suprarealiste realizate împreună cu Salvador Dali, în Dalí Atomicus şi Dalí’s Moustache, respectiv al instantaneelor cu personalităţi şi săriturile lor celebre din Jump Book – principalele elemente definitorii ale expoziţiei artistului timişorean sunt imponderabilitatea, jetul de apă, (auto)portretul şi nu în ultimul rând, impecabila stăpânire a tehnicii fotografice sporită de aportul meşteşugului digital. Adiacent, prin asocierea la câteva obiecte dar mai ales prin fundalul scenografic pustiu, efectele dinamice se îmbogăţesc odată cu spontaneitatea şi intervenţia ludicului regizoral.

Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45, 2 martie 2010

2010-02-11T08:48:00.005+02:00

Astăzi nu este „prima zi de marţi a fiecărei luni”(!). Luni-lună, ca oricare lună calendaristică. Mai, spre exemplu. Azi e joi, 11 februarie 2010, zi în care mă învoiesc să postez un comentariu în plus ca pe o sărbătoare personală, total atipic conţinutului integral al acestui blog. Îşi fac prezenţa următoarele argumente-coincidenţe:
- blogul cu cronici plastice lunare împlineşte un an de existenţă electronică. Îmi vine să-i urez ceva clasic, dar mă abţin. Nu depinde chiar totul de mine;
- a trecut deja o lună după cei trei ani de când sunt colaborator al cotidianului timişorean tipărit Renaşterea Bănăţeană, supliment Paralela 45, cel care apare marţi... – motiv pentru care am şi iniţiat această adresă virtuală accesibilă;
- cam în aceleaşi zile de februarie dar în urmă cu 20 de ani, am depus unei redacţii din oraş un text cu multă stare emoţională. Acel text a reprezentat debutul meu publicistic real. Ulterior m-am ocupat de alte treburi.
Prin urmare, îmi permit să recitesc acel debut... Redau doar titlul, textul e lung: „Patologia comunismului” şi concluzia „un cimitir plutitor”, material – publicat în Forum Studenţesc, Nr. 3/1990, martie, Timişoara – alăturat altor semnatari, majoritatea dintre ei habar n-am unde şi cum îşi petrec viaţa în prezent. Subiectiv (râsu’), am o amintire proaspătă despre situaţia acelui con-text. Obiectiv (plânsu’), îl consider un articol naiv, cu tematică generală provocatoare şi aşteptări mari pe fundal, dar atemporal (pot schimba unele cuvinte sau nume prin sinonime, însă esenţa rămâne la fel de contemporană şi Caragiale toujours). Rîsu’ Plînsu’, un contrast mental care m-a urmărit faptic an după ani, acum sub formă de bilanţ.
În încheiere, mulţumesc redacţiei Renaşterii Bănăţene precum şi celor care mă lecturează sper, cu plăcere. Mi-am împărtăşit jubileul de 1 an (de blog) şi un altul de 20 (de la debut)!
2010

2010-02-02T08:44:00.017+02:00

FEBRUARIE 2010
Arte regăsite

La Muzeul de Artă este deschisă, până în 28 februarie, expoziţia Ornamentica – forme şi motive decorative în ceramica europeană, sec. XVII-XX, curator Marcela Oprescu. O serie de informaţii detaliate însoţesc obiectele expuse (din faianţă, porţelan, gresie), ele fiind structurate pe manufacturi, zone şi stiluri – dar prezentate aici succint, după cum urmează: manufacturile din regiunea Stoke-on-Trent (Anglia), cu inovaţia tehnicii decalcomaniei apărută în anul 1750 – transferarea unui tipar decorativ direct pe suprafaţa ceramicii, prin intermediul unui şablon de hârtie specială. De aici se desprinde mai departe ceramica perioadei victoriene 1796, pavimentul decorativ al lui Herbert Minton 1836, sau faianţa narativă inspirată de romanele romantice ale lui Walter Scott, semnată de John Smith 1880. Manufactura din Altrohau (Boemia) 1810, cunoscută mai degrabă prin iniţialele MZ (după numele bancherului praghez Moritz Zdekauer); cea din Frain 1820 (Moravia) reprezentată prin peisaje portuare (modelul Ferrara) şi tiparul cunoscut ca Schloss Laxenburg (un castel al petrecerilor mondene din Viena); şi atelierul fraţilor Schütz din Olmütz şi Cilli 1854 (ambele oraşe în Slovenia), cu motive populare locale – habane – ulterior definite prin forma şi ornamentaţia platourilor sau fructierelor cu cromatică veselă. Manufactura Sarreguemines 1790 din Franţa, apreciată de Napoleon, conţine decoruri şi smalţuri strălucitoare de un colorit spectaculos. În Italia anului 1870, atelierele Farina din Bologna continuă stilul acuarelist Comeiro, în timp ce oraşul Urbino e cunoscut prin stilul grotteschi sau maniera raffaelleschi, ori prin reproduceri după Dürrer. Aproape uitată este manufactura de faianţă fină de la Batiz – localitate aflată între Deva şi Călan (România) – înfiinţată de către italianul Georg D’André între anii 1805 şi 1865. Aici se deosebesc trei perioade: prima, cu vase în galben şi roşu, urmată de cea a galbenului-palid, caracteristică oaselor. Însă cele mai apreciate sunt vasele de ceramică neagră cu smalţ strălucitor şi contururi aurite, unică în acele timpuri. În fine, parcursul expoziţional se întregeşte cu manufactura oraşului ungar Holics – astăzi aflat pe teritoriul slovac – din perioada 1743-1827, prin caracteristica pieselor în formă de păsări, fructe sau legume.

La Galeria Calina, Vasile Lihor Laza expune Arheologia cotidianului. Dezinvolt. Sau ludic, prin asocieri neaşteptate şi improvizaţii lipsite de raţiuni imediate, ironic chiar. Artistul-ceramist descrie dezordinea umană: diverse obiecte învechite (ziare, discuri de vinil, imortele, radio, mapă, călcător, michimaus-goblen, puşcă, telefon etc) re-găsite prin excelenţa ready-made-ului, dar care ajung să completeze abstract preocupările noastre zilnice. Sau geamantanele din pod - un rebus tridimensional al Pandorei ce se lasă descoperit prin definiţii bizare: Acumulare, Floare ţiclamen, Pseudo-creaţie... De fapt Trecătorului îi şade bine călătoria în timp şi spaţiu imaginar, aşa cum galeria, prin foşnetul ziarelor aruncate pe jos, este transformată integral şi vremelnic într-o instalaţie, ca frunzele peste cărări dadaiste.

Galeria Pygmalion găzduieşte expoziţia studenţilor ultimului an (III) la Pictură, clasa lectorului Cristian Sida, din cadrul Facultăţii de Artă Timişoara: Bianca Balogh, Alexandra Bârză, George Ciora, Ana Cobuleanu, Patricia Ferenţ, Ionică Laş, Ioana Luca, Raul Lupşa, Parászka Máte, Ciprian Negoiţă, Bogdan Neuleanu, Ştefan Petrică, Adriana Predoi, Szábo Tünde, Torony Alexandra şi Ilie Voicu, expoziţie întregită tematic prin formularea unui Autoportret cu un prieten şi un simbol – un studiu al figurii umane dezvoltate prin etapele anamorfozei şi metamorfozei aflate sub influenţele artei lui Hans Holbein, Maurits Cornelius Escher şi Orosz István.

Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45, 2 februarie 2010

ANUNŢ:
Au început pregătirile organizatorice ale Bienalei Internaţionale de Gravură Experimentală – IEEB, ediţia a IV-a, 2010 - eveniment ce se va desfăşura la Palatele Brâncoveneşti din Mogoşoaia, precum şi în alte galerii din Bucureşti. Reamintesc faptul că primele două ediţii s-au derulat la Timişoara - 2003, 2005 - la iniţiativa graficianului Ciprian Ciuclea, director de bienala şi la această ediţie. Pentru detalii:
http://www.experimentalproject.ro

2010-01-05T10:00:00.014+02:00

IANUARIE 2010

Şi a fost 2009...

În organizarea Uniunii Artiştilor Plastici filiala Timişoara şi cu sprijinul Consiliilor Locale şi Judeţene, întreaga suflare plasticiană s-a reunit pe simezele Muzeului de Artă în ultimul mare eveniment plastic: Salonul Anual UAPT 2009 – curator Constantin Răducan – aceasta fiind ediţia cu cea mai numeroasă participare din 1930 până acum. Dintre cei 188 de artişti (pictori, graficieni, sculptori şi artişti decorativi), prezenţa tinerilor atestă încă o dată Timişoara ca un important centru de afirmare a noii generaţii, un rezultat implicit şi explicit al existenţei facultăţii de profil din oraşul bănăţean. Juriul format din Petru Galiş (preşedinte), Vlad Corban, Vică Tilă Adorian şi Ioan Szekernyés, a avut ca de obicei dificila misiune de a selecţiona din cele 270 de lucrări, laureaţii. Astfel, Andreea Foanene, Alfred Iancu, Vasile Lihor-Laza, Corina Mutu, Sorin Nicodim şi Cristian Sida au fost nominalizaţii actualei ediţii. În final, cele două premii însoţite de tot atâtea medalii din bronz (realizate de sculptorul Luigi Varga care a şi întregit componenţa juriului), au fost acordate graficienei Suzana Fântânariu – Primus Inter Pares – cu Portret din Biarre I-II, o artistă timişoreană binecunoscută publicului ce nu conteneşte a surprinde prin diversitatea proiectelor ei, respectiv lui Marius Jurca – Premiul pentru Tineret – cu două lucrări de grafică, Algoritm alfabetic matrice (1, ..., 28, + ă, î, â) şi Algoritm alfabetic tipar (1, ..., 28, + ă, î, â), două reprezentări antagonice în alb şi negru redate printr-un limbaj cu detalii caracteristice lirismului analitic, abstract şi auster.

În cadrul proiectului Timişoara Open Art City, ALTAR 1989 împreună cu UAP Timişoara au organizat la Galeria Helios expoziţia cu titlul generic: 20 de ani de la Revoluţia Română comemorată de artişti plastici timişoreni – o tematică sensibilă despre acel decembrie, însă cu o deosebită încărcătură emoţională asupra memoriei locurilor şi a localnicilor, indiferent de parcursul istoric şi politic al celor două decenii ulterioare. În pofida participării numeroase, expoziţia în sine este eterogenă prin conţinut, aşa cum gândul de pioşenie este legat de amintirea eroilor şi sacrificiul lor suprem. Din totalul celor 136 de lucrări (semnate de 78 de autori) jumătate au fost prezentate la Conferinţa Internaţională Europa Centrală după 20 de ani desfăşurată la Budapesta, conferinţă ce marchează ansamblul ultimelor mari schimbări profunde din ţările foste comuniste de pe bătrânul continent. În cadrul aceluiaşi eveniment amintit, în paralel, a avut loc şi o expoziţie de fotografie-document, cu imagini din timpul Revoluţiei Române.

Curajosul proiect al Galeriei Calina în cursul anului 2009, dedicat exclusiv tinerilor artişti şi intintulat Exprimă-te prin artă: dinamism şi diversitate culturală, s-a finalizat odată cu expoziţia de debut Environment a pictoriţei Giulia Delcea. Esenţa conceptuală aparţine eleganţei – o lebedă (Eco-prietenul) ce culege cu ciocul o bucată de hârtie, precum fata ce adună petalele florii cu care a fost bătută – ca răspuns afectiv la o acţiune iresponsabilă şi inconştientă dintr-un basm alterat. Îmbâcseala este redată de dominanta peisajelor înflorate cu fum înnecăcios, de prezenţa unor măşti de gaze, sau prin încrengăturile spumei poliuretanice frumos colorate. Mai mult o stare decât o reprezentare, atmosfera generală este cea a atitudinii defensive, cu certe calităţi de folosire ale materialelor neconvenţionale.

Cu ocazia Zilelor Culturii Sârbeşti, artistul Miloš Šobajić (Serbia) – stabilit în anul 1972 la Paris – a fost prezent, la Galeria Helios, cu expoziţia intitulată Ultimul pas. Fiind considerat un creator relativ dificil de clasificat, încadrat între avântul romantic al lui Théodore Géricault, suprarealismul curgător al lui Salvador Dali, tensiunea suferindă a personajelor lui Francis Bacon şi expresionismul absurd al lui Graham Sutherland, critica îl prezintă ca exponent al post-existenţialismului. Picturile cu oameni sau fragmente de trupuri dislocate, uneori supradimensionate spre grotesc şi deopotrivă sculpturile-instalaţii ce au în componenţa lor anumite obiecte din zona ready-made-ului, sunt exprimările unor gesturi ample provocate de dezordinea unui dinamism dramatic, precum spontaneitatea ultimei decizii luate înaintea unor evenimente finale, apocaliptice, ca ultim pas al supravieţuirii. Evenimentul este completat de o serie de concerte de muzică, lansări de carte, spectacole de teatru şi film etc.

Miscellaneous este titlul expoziţiei desfăşurate în Galeria Axa-art de către pictorul Răzvan Boar din Bucureşti. Pornind de la alăturarea unor instantanee fotografice făcute aleatoriu de către artist sau cu implicarea altor personaje, finalitatea lucrărilor prezintă o serie de imagini arhivate în plan subiectiv. Caracteristica expoziţiei este anonimatul adus de volumul unei cămăşi fără personaj sau de însingurarea unui boxeur fără indentitate fizionomică. Simplitatea evenimentelor trebuie înţeleasă ca atare.

Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45 – 5 ianuarie 2010

2009-12-08T09:04:00.011+02:00

DECEMBRIE 2009

Decembristica

La iniţiativa Centrului Cultural Francez din Timişoara, manifestarea intitulată generic SurExpositions/SupraExpuneri, a ajuns la ediţia a cincea, transformându-se deja în tradiţie. Găzduită de Muzeul de Artă, manifestarea expoziţională îngrijită de curatoarea Anne-Karine Péret – fondatoare şi directoare a Espace29 din Bordeaux – ne propune cinci fotografi. Cristian Crisbăşan (România): The Emoticon Woman – un contrast săgetător între plăcuta privire al nudului feminin ca manechin natural şi capul ei de păpuşă înfrumuseţată artificial, supradimensionată. Charlie Devier şi William Acin (Franţa): Charliewiliam şi La graniţa visurilor noastre – două teme diferite: prima, un dialog imaginar cu anumite obiecte; cealaltă, o re-aşezare ironică a stelelor de pe drapelul UE precum poziţia astrelor. Hervé Samzun şi William Acin (Franţa): William William – cu un omniprezent atotştiutor-personaj-erou, o prezenţă înconjurătoare prin tondo-uri. Şi nu ultimul, Lukasz Panko (Polonia): Rebusiki – cu scene domestice din viaţa de familie, metamorfozate reciproc prin contradicţia a două clipe de genul „dute-vino”. În paralel, au avut loc o serie de conferinţe susţinute de francezii A.K. Péret, Eric Vincent, şi nocturnele semnate de Tomek Ducki (Ungaria-Polonia) şi de grupul Multiflex (Serbia).

O expoziţie în tandem la Galeria Helios, cu Sorin Iosub şi Rafael Mateiaş. Doi pictori cu acelaşi exerciţiu ideatic, definit de elemente compoziţionale abundente, însă complementari prin modul de receptare vizuală. Iosub trebuie privit din apropiere: detalii figurative aidoma celor ale lui Hyeronimus Bosch, năvălesc peste pânze ca o viermuială perpetuuă. Brusc, ele dispar în singurătatea câtorva portrete cu tentă ironică, din care se detaşează Semela îndrăgostită – o aluzie onirică spre Frida Kahlo. Mateiaş trebuie privit din depărtare: totul se întâmplă într-un singur eveniment planat deasupra lui, cu unul sau cel mult două elemente figurative de dimensiuni mari – Visul Centaurului, dar pulverizat de mişcarea zonelor cromatice ce amintesc de viziunea picturală premergătoare cubismului, comparabil la Cézanne. La baza lucrărilor din expoziţie stau forme şi culori aflate într-un vârtej baroc al dezordini atent rânduite.

Sculptoriţa Nada Stojici expune, la Galeria Calina, Metaforme, titlu provizoriu după un dialog nesincronizat purtat între artistă şi Emil Moldovan... sau subtilul cu dublu înţeles ajutat de calamburul metafore=metaforme. Întregul concept expoziţional este structurat pe comparaţia a două formule de prezentare: materialitatea bronzului, din care se detaşează perfecţiunea sferei ca impact vizual, respectiv materialitatea lemnului, cu echilibrul pătratului. Reţin atenţiei lucrările din urmă: dispunerea a zeci de mici pătrate cu diferite înăţimi-adâncimi alăturate între ele, până la construcţia unui cub cu porţiuni detaşabile, micile module putând fi manevrate. Jocul compunerilor a dus mai departe la obţinerea lucrării monumentale expuse parietal – Timp. Cuvântul-obiect reprezentat de cuvântul-imagine, capătă forma unui câmp al eternităţii (ori metaforma printr-o posibilă comparaţie cu pixelii digitali) aşa cum spirala timpului se tot continuă iar unii aleargă în urma destinului...

Cosmin Drulă ne propune un Schimb de gânduri la Galeria Papillon Café, în două variante: unul colectiv, prin decupajul unor pătrate de mici dimensiuni, recompuse ulterior precum o clădire cu numeroase ferestre toate deschise. Folosind tehnica monotipiei în alb şi negru, grafiile prezintă în marea lor majoritate personaje schiţate rapid. Ori diferite forme spontane ce pot fi asociate unui zumzet uniform atunci când toată lumea vorbeşte. Folosind aceaşi tehnică de decupaj recompus, cealaltă variantă o reprezintă dialogul a două portrete în jurul cărora sunt interpuse în alcătuiri aleatorii, dezinvoltura comunicării cu gânduri intime.

Pe simezele librăriei Cărtureşti-Unirii, o expoziţie semnată de Mircea Popescu. Stăpânind cu acurateţe inciziile specifice tehnicii linogravurii, lucrările sunt dominate de prezenţa portretului obţinut prin linii (albe şi negre) învolburate între ele. Aici faţa umană pare a purta măşti purtate în paralel sau una peste alta, până la apariţia non-figurativului, precum un labirint cu panglici. Sau redus într-un ansamblu fusiform, către abstract. Atmosfera generală este asemănătoare unui expresionism ponderat, caracteristic fiind redarea gurii personajelor, când închisă, când deschisă, aşa cum durerea poate fi receptată în ambele cazuri, în tăcere sau însoţită de un urlet.

Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45 – 8 decembrie 2009

2009-11-03T09:19:00.009+02:00

NOIEMBRIE 2009

Pictura românească modernă

În perioada 6 octombrie - 1 noiembrie 2009, a avut loc o expoziţie în (avan)premieră: Pictura românească modernă din colecţia Muzeului de Artă din Timişoara, cu doar o parte din ansamblul ei. Alcătuită la început prin diverse donaţii sau achiziţii din perioada interbelică, mai târziu baza colecţiei se consolidează după anul 1960 când, Muzeul de Artă al Republicii Socialiste România (vechea denumire a actualului Muzeu Naţional de Artă din România) efectuază o serie de transferuri îndreptate către principalele instituţii muzeale, cu scopul re-prezentării artei româneşti pe cuprinsul întregii ţări. Printre oraşe fiind inclusă, desigur, şi capitala Banatului. O parte din lucrările documentate la Timişoara au cunoscut calea anumitor expoziţii naţionale itinerante, însă majoritatea picturilor din expoziţia amintită adineauri au rămas în depozit, cu patina uitării şi suferinţa întunericului... până acum.
Curatoarea Ramona Orban structurează simezele precum o lecţie deschisă despre istoria, stilistica şi transformările picturii româneşti, pe durata unui secol (1850-1967). Pornind de la reprezentările stilurilor academice şi neoclasice, continuând cu libertatea luminii din plein-air-ul barbizonian sau a impresionismului, generaţia de artişti români ai secolului XX asimilează prin limbaj propriu, caracteristicile fovismului, cubismului sau expresionismului, neuitând de filonul lor autohton decorativ. Tematica cuprinde portrete, odalisce, compoziţii istorice şi mitologice, alegorii revoluţionare, scene de gen şi peisaje, tradiţionale, citadine sau marine.
Surprinzătoare expoziţie, prin recuperarea memoriei şi o târzie premieră în faţa publicului timişorean. Având un parcurs îndelungat prin hăţişul renovărilor Palatului Baroc... căci picturile trec iarăşi prin vama tristeţii spre depozitul umbrit... bucuria vizionării lor actuale va schimba – cu siguranţă într-un viitor apropiat, odată cu finalizarea lucrărilor la Muzeu – respectul faţă de primii maeştrii români, moderni: Constantin Lecca, Sava Henţia, Gheorghe Tăttărescu, Theodor Aman, Frederik Stork, Nicolae Grigorescu, Ion Andreescu, Ştefan Luchian, Theodor Pallady, Nicolae Tonitza, Gheorghe Petraşcu, Iosif Iser, Francisc Şirato, Camil Ressu, Ştefan Dimitrescu, Jean A. Steriadi, Rudolf Schwaitzer-Cumpăna, Rodica Maniu, Ion Teodorescu Sion, Marius Bunescu, Letiţia Lucaşevici, Ctin Dumitru Stahi, Lucian Grigorescu, Henri Catargi, Octav Băncilă, Dumitru Ghiaţă, Ion Popescu Negreni, Aurel Ciupe, Albert Krausz, Mişu Pop, Octavian Angheluţă, Adam Bălţatu, Ion Ţuculescu, Alexandru Ciucurencu, Gore Mircescu, Leon A. Biju.