MARTIE 2009
Februar în şase expoziţii
Diana Popovici expune, la Galeria Helios, Lithos. Descoperită de germanul Alois Senefelder, în anii 1800, litografia este singurul procedeu de imprimare tradiţională în tipar plan, fără gravarea propriu-zisă a plăcii; pe un suport de piatră, calcar de Bavaria, şlefuit cu mare acurateţe, diversele etape premergătoare, complexe (desen cu pigment gras, acţiunea unor acizi slabi, spălarea cu multă apă etc.) au ca rezultat final fineţea, evanescenţa sau exactitatea gesturilor esenţiale ale artei. Este considerată regina gravurii, iar prin unele efecte rezultate, preferata pictorilor (cromolitografie), alături de gravori, bineînţeles. Lucrările graficienei Popovici sunt marcate de tematica primordialităţii: Apa, Pământul, Aerul şi Focul. Niciodată aceste elemente n-au avut astâmpăr creativ, precum şi motivul ei abordat – o continuă Metamorfoză cu permanenţa compoziţiilor deschise, dinamice. Între suflul vulcanului şi clipocitul flăcării, chibzuiala travaliului artistic se închină smerită Cosmogoniei.
Februar în şase expoziţii
Diana Popovici expune, la Galeria Helios, Lithos. Descoperită de germanul Alois Senefelder, în anii 1800, litografia este singurul procedeu de imprimare tradiţională în tipar plan, fără gravarea propriu-zisă a plăcii; pe un suport de piatră, calcar de Bavaria, şlefuit cu mare acurateţe, diversele etape premergătoare, complexe (desen cu pigment gras, acţiunea unor acizi slabi, spălarea cu multă apă etc.) au ca rezultat final fineţea, evanescenţa sau exactitatea gesturilor esenţiale ale artei. Este considerată regina gravurii, iar prin unele efecte rezultate, preferata pictorilor (cromolitografie), alături de gravori, bineînţeles. Lucrările graficienei Popovici sunt marcate de tematica primordialităţii: Apa, Pământul, Aerul şi Focul. Niciodată aceste elemente n-au avut astâmpăr creativ, precum şi motivul ei abordat – o continuă Metamorfoză cu permanenţa compoziţiilor deschise, dinamice. Între suflul vulcanului şi clipocitul flăcării, chibzuiala travaliului artistic se închină smerită Cosmogoniei.
În continuare la Galeria Helios, un Schimb de identitate aparte, pe tema dor-ului conceput de pictoriţa-curatoare Andreea Foanene şi adresată foştilor ei colegi: Marina Bejan, Minodora Birovescu, Antonia Budimir, Vlad Cadar, Alina Cioară, Giulia Delcea, Ioana Ghiuri, Andreea Hereşanu, Kolumban Ilonka, Silviu Nica, Petronela Petrov, Filip Petcu, Tar Lorand şi Raluca Ţundrea. Portretele picturale şi decorative, în demersuri individuale, redau ochii veseli, contemplativi ori introspectivi ai autorilor. Cromaticile luminoase, câteodată pământii, se primenesc de pigmenţii vârstei îmbujorate, cu miros de nu mă uita.
La aceeaşi Galerie Helios, Doroteea Hîrjoi amestecă bine galbenul, culoarea predominantă a Reveriilor. Absracte, picturile redau zborul ambiental al halucinaţiilor calme, pe trasee vizuale hiper-sensibile. Forme geometrice construite de îngeri având aripi cu alburi cromatice, înlocuiesc singurătatea cu starea unei bune-dispoziţii. Nimic nu este figurativ. Poate un cerc, leit-motiv reprezentat în forma Soarelui, a Lunii sau ai ochilor, păzitorii unei vaste împărăţii. Restul... un du-te-vino controlat, aproape arhitectural, şi o comunicare venită permanent de sus, prin lumini de basm – mesagerii castelelor din cer.
Linie şi formă la Palatul Administrativ, o expoziţie semnată de Luigi Varga. Aproape toate sculpturile au patina trecutului, bine întreţinute de respectul cuvenit memoriei. Dealtfel, formele din lemn re-construite la dimensiuni mărite, pot sta oricând pe aliniamentul unor monumente cu aducere aminte. Turnuri-ruine fără acoperişuri, arse de lupte, un obelisc uşor deformat doar de timp, morminte-felii tăiate din trunchiuri şi spintecate de uscăciunea uitării, un schelet arheologic sau figurine ascetice (din bronz) ca desprinse de pe o friză etc... Este o expoziţie sobră fără a fi distantă, cu aerul simplităţii şi al discretului.
Este Invent@r la Galeria Pygmalion – Casa Artelor, Direcţia pentru Cultură Timiş, cu doi artişti debutanţi. Realismul din pictura lui Gabriel Bodnariu capătă valenţe frankensteiniene: în locul portretelor, fizionomiile se substituie câte unui kil de carne, după preferinţe: de pui, ficat, inimă sau coaste... tridimensionale şi toate din gips. Însoţite şi de titluri ironice (Oameni de succes, Amintiri, Autoportret cu găndire vegetariană) tablourile se înscriu în aria unui pop-art de-ţi vine să „muşti” din „obrazul” lor. Alăturat, Răzvan Pîrcălăbescu este vânzătorul sculpturilor verzii, din serpentinită – un mineral. Cu forme organice, rotunde şi abstracte, aşezate inert, ca pe talerele unei balanţe, lucrările evocă liniştea dintr-o carmangerie cu produse neglijate, alterate, cadaverice. Expoziţia este bine susţinută de existenţa ipocriziei şi imposturii expirate, cu dorinţa revigorării.
Nu e acel film din a nu ştiu câta serie! „Regizorul” grafician Mihai Zgondoiu, pune în scenă, la Galeria Calina, un scenariu Me Matrix de la care aştepţi, iniţial, o minimă asociere cu titlul deja consacrat. Însă surpriza loveşte în plin: o matrice intenţionat narcisistă, o umbră în profil, stă camuflată mult sub masca impersonalului. Depozitar al unui cotidian brutal, artistul redă prin decolaje (ruperea hârtiilor deja colate, asemănător unui panou învechit cu afişe anacronice) peste un fundal cu pensulaţii tulburate spre prozaic, ajutat şi de conturul a trei bull-terrieri. Neliniştile preluate din arta brută („creaţie făcută cu spatele la cultură” – Jean Dubuffet) redau imagini ale suficienţei stradale-general proiectate trecătorului receptor-particular.
Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45, 3 martie 2009
Postări
