APRILIE 2011

La Muzeul de Artă din Timişoara, o expoziţie comemorativă la împlinirea a douăzeci de ani de la dispariţia artistului Julius Podlipny (1898-1991), născut la Bratislava. După un accident de tren soldat cu pierderea braţului drept, se mută mai târziu la Budapesta, oraş unde urmează cursurile Academiei de Arte Frumoase. În 1926 se stabileşte la Timişoara, înfiinţând o şcoală particulară de pictură, iar activitatea sa expoziţională se extinde la Bucureşti, Cluj Napoca, Arad. În anul 1934 este numit profesor la Şcoala de Arte Frumoase din Timişoara, activitate din care se retrage peste trei decenii. În perioada 1951-1955 este primul preşedinte al filialei Timişoara a Uniunii Artiştilor Plastici. În 1977 primeşte medalia omagială a oraşului Bratislava, iar în 1998 i se acordă titlul de Cetăţean de Onoare al Timişoarei. Exprimată prin pictură, dar mai ales prin grafică, creaţia lui Julius Podlipny, încadrată expresionismului german, abordează asperităţile tematicii sociale (Muzicanţi orbi, Drumul vieţii, Pescarul, Spălătoreasa ş.a.) estompate de textura limpede şi catifelată a cărbunelui presat (conté). Expoziţia mai cuprinde o serie de schiţe din seria Cerşetori, portrete (Bătrân cu barbă, Miner bătrân ş.a.), autoportrete, peisaje şi o serie de lucrări cu o tematică religioasă (Pelerinaj, Pieta, Iuda etc). Personalitatea sa “simplă, clară, intransigentă şi sarcastică”, a avut o influenţă puternică în formarea câtorva importanţi plasticieni şi/sau dascăli contemporani români, precum Traian Brădean, Romul Cândea, Roman Cotoşman, Ştefan Câlţia, Carol David, Diodor Dure, Constantin Flondor, Ion Gaita, Florin Mitroi, Paul Neagu, Ioan Perciun, Ciprian Radovan, Diet Sayler, Ştefan Szöny, Viorel Toma, Doru Tulcan, Artur Vetro şi alţii. Între Julius Podlipny şi Corneliu Baba, un alt mare artist şi dascăl la Academia de Artă din Bucureşti, s-a creat o prietenie la distanţă, acesta din urmă alegându-şi clasa “cu studenţii veniţi din Timişoara, pentru că aşa se poate construi mai departe pe o fundaţie solidă”, scrie în paginile volumului lansat cu ocazia vernisajului, Conté, schiţe dintr-un secol, semnat de Annemarie Podlipny-Hehn, soţia artistului.

(grupaj fotografic realizat de Walter Konschitzky)

Expoziţia-întrebare Dar tu? a artistei Liliana Mercioiu Popa din Galeria Pygmalion, cuprinde un grupaj de fotografii reprezentând imagini ale unui trecut cu care ne-am obişnuit vizual: stâlpi care susţin ţevi sau conducte în plin câmp, acum părăsite, sau amenajări de teren împotriva inundaţiilor sau a alunecărilor de teren. Ritmul sacadat de amplasare în câmp al stâlpilor din beton degradat şi cenuşiu, picturali dealtfel, invadat de ierburi, precum şi ţesătura monotonă cu geometrii tridimensionale şi transparente ale plaselor de sârmă – ambient cu trimitere la Zona din Călăuza în regia lui Tarkovski – conduc spre liniile verticale şi paralele din picturi, transformate în semne grafice caracteristice undelor fluide, sonore sau seismice.

Linii în nelinişte, o expoziţie a graficianului Sorin Bijan, la Galeria Helios. Un autoportret imperturbabil în clar-obscur, contrar stării definite din titlu, domină lucrările – rezultate printr-o tehnică personală (peste desenele în cărbune sunt aşternute culori de ulei în straturi transparente) – cu nenumărate linii mătăsoase permanent ondulate, reliefate pe forme figurative bine construite. Chipul înjumătăţit între lumină şi umbră este cel care transmite telepatic fie liniştea unor valuri sau freamătul firelor de iarbă în vânt, fie tensiunea caracteristică degetelor a două mâini, împreunate sau libere, aflate în aşteptare sau într-o viitoare acţiune. Ca o poveste cu o componentă biografică, personajul aparent atât de liniştit însumează, paradoxal, neliniştile detaliate din celelalte imagini.

Renaşterea Bănăţeană, supliment Paralela 45, 5 aprilie 2011

Pornind de la două pasaje din texte semnate de Demostene Botez - Bilete de papagal, şi Ion Luca Caragiale - Despe cometă, plasticiana Carmen Acsinte (Bucureşti) expune instalaţia Cometa, lucrare ce cuprinde întregul spaţiu al Galeriei Calina prin dispunerea a 600 de mingi de ping-pong. Cele roşii, aidoma unei cozi de cometă, urmăresc o blană de urs pe un fundal negru - Ursa Major. Cele albe, sunt ataşate pe fruntea unor fizionomii caricaturale lipite pe pereţi, ca mulţimea de care are nevoie politicianul din descrierea lui D. Botez. Pe podea, aleatoriu, alte mingi... În loc de vernisaj, a avut loc performance-ul realizat de Carmen Acsinte şi Olivia Niţiş, curatoarea ei: amândouă aşezate pe scaune, în întuneric, un spot luminos, o voce din neant ce anunţa sec şi implacabil puţinul rămas până la întâlnirea cu un cataclism natural şi umbrele celor două personaje şi ale mingilor ce contemplau frica sau neputinţa omului de a mai reacţiona.