sâmbătă, 2 iunie 2012

ŞTEFAN BERTALAN

În data de 30 mai 2012 s-a vernisat la Muzeul de Artă o mult așteptată expoziție personală (parțial retrospectivă) Ștefan Bertalan, sub genericul Lucrări din colecţia Muzeul de Artă Timişoara semnate de artist. 




Hunedorean prin naștere dar activ la Timișoara, s-a (auto)exilat la Sibiu în anul 1982, mai apoi în Germania, în cele din urmă reîntorcându-se în orașul consacrării sale profesionale  – Timișoara. Fost pedagog la Liceul de Arte și la Facultatea de Construcții, membru fondator al primului grup experimental din România 111, ulterior membru al grupului Sigma, ambele de sorginte constructivistă, Bertalan devine una din personalităţile marcante, o referință a noncomformismului creativ și pedagogic românesc din anii `60-`80, identificată ca prima și singura mișcare de avangardă a artei plastice românești din perioada comunistă. Poate cea mai emblematică lucrare din expoziție este Demonul lui Maxwell, 1967-68 – foto mai sus. Titlul face referire directă la expresia omonimă din fizică, respectiv la personajul imaginar care încalcă principiul al II-lea al termodinamicii, cel care lasă doar anumite particule să migreze între două compartimente cu presiuni diferite, despărțite de un mic orificiu. La Bertalan, cele două compartimente sunt reprezentate de două cadre din lemn intersectate vertical în formă de cruce. Suprafețele lor plane astfel intersectate sunt înlocuite cu nenumărate fire subțiri paralele, legate de structura cadrului general văzut ca o cruce, de sus. Tridimensionalitatea structurii crează o iluzie optică a firelor aflate parcă în continuă mișcare, în funcție de poziția din care sunt ele privite, aidoma particulelor care migrează între cele două compartimente. Aidoma destinului lui Bertalan, în permanentă efervescență creatoare, neliniște biografică sau rezidență geografică. Celelalte lucrări expuse – reprezentări geometrice sau libere, fotografii ale unor elemente naturale detaliate sau din cadrul unor happeninguri, video etc – întregesc preocupările interdisciplinare ale unuia dintre cei mai originali artiști români ai secolului trecut. În prezenţa artistului, de ziua lui de naștere, vernisajul a fost prezentat de Ileana Pintilie şi Marcel Tolcea.











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu