vineri, 8 august 2014

TIBERIU GIUCĂ, Conversaţii



Joi, 24 iulie 2014, pe simezele Papillon Cafe, a avut loc vernisajul expoziţiei Conversaţii, autor Tiberiu Giucă. Contradictoriu, toate Conversațiile grafice ale lui Giucă prezintă două personaje înlanțuite într-o atmosferă taciturnă, prin unirea buzelor, limbilor, tâmplelor, ori prin urechi sau creire/cranii. Nicio acțiune, nicio reacțiune. Nici apăsare, nici exaltare. Mai degrabă afecțiune. Cu pleoapele închise, figurile meditative fac corp comun precum existenţa unei fiinţe duble, a unui dublu spiritual sau oniric. Dialogul astfel purtat între cei doi oameni „modelează” mereu chipul şi gândurile acestora într-un „ceva” comun recognoscibil doar pentru ei, posibil sau imposibil, fiecare încercând să-şi înţeleagă dublura sa uneori mimetică, câteodată complementară sau alteori antagonică, asemănător îndrăgostiților.
A prezentat istoricul de artă Dana Sarmeş: „Desenele lui Tiberiu Giucă sunt despre eternul omenesc, interioarele omului, spusele omului, memoriile omului şi temerile. Pe scurt, este un epos în care se caută cuvântul, fiinţarea şi prietenia. (...) Pentru unii îngerul este doar o metaforă, pentru alţii o umbră medievală, un concept. Pentru Tiberiu Giucă îngerul este dublul său palpabil, un glissando semnificativ către sine şi către lume, (...) Desenele sale sunt suma tuturor variantelor comprehensive a lui „a vorbi” depăşindu-te, definindu-te, mereu spre un noi extins, fără postularea unui interval vid între eu şi înger. Un asemenea conglomerat de trăiri la limita superioară a prieteniei. (...) Iniţiatice toate, armonioase şi... uneori... albastre.” – din comunicatul expoziţiei. 












 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu