AUGUST 2010

Ţara de andezit

Anul trecut, micul scuar din preajma Muzeului Banatului din Timişoara a găzduit prima ediţie a Simpozionului de Sculptură (în lemn). Cea de-a II ediţie a Simpozionului (Andezit 2010) s-a desfăşurat la Gărâna – judeţul Caraş-Severin – „atelierul” aflându-se pe unul din dealurile ce înconjoară satul, departe de drumul asfaltat. De această dată, materia primă a fost andezitul (sau islanditul), o rocă vulcanică cu granulaţie fină, de culoare brună, violetă sau cenuşie, denumirea fiind preluată din Anzii Cordilieri a Americii de Sud (respectiv din Islanda). O caracteristică importantă în procesul creativ este duritatea ei mare, cu posibilitatea obţinerii a diferite suprafeţe cromatice grizate în funcţie de textura rezultată în urma cioplirii sau şlefuirii, artistul având nevoie de timp îndelungat, efort şi multă răbdare. Trecând pe lângă sculpturile monumentale expuse pe caldarâm, în faţa unei case din sat, ai dorinţa parcurgerii şi descoperii tactile a suprafeţelor netede sau rugoase, cu forme sinuoase sau geometrice. Dealtfel, la una din lucrări stă ascuns, într-un cuib, un misterios „obiect” perceput doar prin mângâierea lui. Sculptorii participanţi şi titlurile lucrărilor lor sunt: Nagi Farred (Egipt) – Libertate; Nicolae Fleissig (Franţa) – Ritm triunghiular; Yoshin Ogata (Japonia) – Unda apei; Ştefan Călărăşanu (România) – Semn; Maxim Dumitraş (România) – Verigă şi cuib; şi Gheorghe Zărnescu (România) – Interior.

Lumea ca interioritate

Neaşteptată a fost pătrunderea în Galeria Calina la expoziţia de debut a lui Jan Eugen (Bucureşti), Lumea ca interioritate, aflată sub incidenţa performance art-ului. Rând pe rând, Olivia Niţiş (curatoarea expoziţiei) faţă-n faţă cu autorul, sau cu Alina Cristescu (proprietara galeriei, pentru prima dată implicată direct într-un eveniment al spaţiului pe care-l coordonează), ori copila artistului (ca model uman folosit în lucrări), şi-au jucat rolul-capcană de paznici culturali precum două cariatide ale unui templu, anevoios de trecut printre ei. Curioşi, chiar nedumeriţi, vizitatorii au suportat înghesuiala spaţiului strâmt al intrării... descoperind apoi inocenţa fetiţei din cutiile de carton, în fotografiile expuse ronde-bosse, suspendate de tavan. Deatfel profunzimea (conceptuală) este accentuată de lăţimea ramelor din metal învechit şi, mai ales, de liniile imbinării lor – un trompe l'oeil al interiorităţii exprimat de artist. Pentru o secundă, o zi sau mai mult, spaţiul şi timpul intimităţii corporale serveşte drept studiu (re)descoperirii identităţii umane, la fel cum lumea exterioară privită din interior poate fi percepută ca fiind stranie oricum. Depinde de reperul fiecăruia.

Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45, marţi, 3 august 2010