NU MOR ARTIŞTII CÂND VOR PRIMARII! - la final

Am fost obligat să închei happening-ul Nu mor artiştii când vor primarii!, joi la ora 12.30, cu puţin timp înainte de a fi afişat pe vitrină un text al unuia dintre fondatorii grupurilor Sigma şi 111, (ambele grupuri având obişnuinţa happeningului...). Helios-ul a redevenit iar ceea ce a fost, lăsând vitrina „curată” pentru următoarea expoziţie, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic.

            Dintre toate acuzaţiile aduse la adresa mea, evoc una singură, comună, venită din două surse, din două voci: una apăsată şi primară, din ecranul televizorului, cealaltă sub formă de cascadă de acuzaţii critice, prin telefon. Anume că în spatele Scrisorii deschise: „Nu mor artiştii când vor primarii!” se află o  mişcare politică (un partid de opoziţie), telefonul spunându-mi continuu că nu crede că pot fi eu autorul respectivei scrisori. Într-adevăr, un pasaj îi aparţine Adrianei Lucaciu, pentru care-i mulţumesc. Restul însă sunt cuvintele mele asumate, apolitice, pe care nu le regret deloc.

            Să fie minimalizată identitatea artistică a unui oraş pică prost oriunde în lumea asta. Căci chiriile se pot mări, atelierele se pot pierde, spaţiile expoziţionale asemenea. Dar în niciun caz integritatea şi memoria artistică a urbei... nu, niciodată!

             Mulţumesc celor care au participat şi au susţinut, indiferent sub ce formă, acest happening. Ar fi trebuit să fie văzut şi tratat ca un demers absolut firesc într-un stat democratic, în care o opinie (decentă şi paşnică) poate fi exprimată fără să fie considerată un atac politic. 

 http://ciprianchirileanu-art.blogspot.com/