miercuri, 11 februarie 2009

APRILIE 2008

Primăvara plastică timişoreană


La aniversarea a 60 de ani de la întemeierea statului Israel, Muzeul de Artă găzduieşte expoziţia Dezrădăcinaţii, autoarea fiind Susana Zohar. Dominată în totalitate de atenţia spre anatomie, foarte sensibile şi delicate sunt sculpturile din lut, câteva personaje feminine îmbrăcate ce par a se fărâmiţa la simpla lor vedere. Cu un set de asamblaje din table de metal sudat, vopsite în negru, o serie de (alte) personaje transformate radical în dimensiuni geometrice, devin proiecţii abstracte către viitor. În finalul traseului expoziţional, prin sculpturile din bronz bine proporţionate de naturaleţe fizică, autoarea reînvie trupul nud în dimensiunile şi valenţele lui umane.



În Galeria Calina, Antropomorfismele lui Felix Aftene (Iaşi) sunt prezenţe umane iconologice. Somnul, un Predicator în noapte sau tăcerea din lucrări, ne convoacă imaginativ spre un joc conceptual al vizualului, ca o vrajă cu descântece gestuale. Cu puţine personaje, uneori singulare şi acelea adeseori hermafrodite, pe un fundal neutru, vag frământat, cadrul arhaic din lucrări este atras de Misterul fumului, precum desenele aşternute în aşteptarea unui Binefăcător. Iar austeritatea dată de imponderabilitatea trupurilor albe, goale, distorsionate sau deformate, pot lumina răspunsul oricărui paznic al gândurilor.




Odată cu noaptea, poveşti înşiruite la Galeria Helios. Alina-Ondine Slimovschi descoperă puterea imaginilor sugestionate de orele târzii, urme ale întunericului, pe cât de misterioase, pe atât de primitoare. Farmecul din lucrări sunt prezenţele constante ale unui copil, perfect integrat fiecărei ambianţe nocturne, cu priviri ingenue precum un ghid(uş) al fantasmelor aruncat în necunoscut. Cine nu poate rezista tentaţiei? Călare pe-o steluţă, purtat de legănarea unei bărci, cu degetul într-o pată de negru... Cu toţii am fost cândva părtaşii propriilor noastre nopţi, una din miile de poveşti în prag de zi...





Prin chiar titlul expoziţional, Ea, ales la început de martie, în Cărtureşti-Unirii, Florinela Dumitraşcu şi Lucia Kolla Stoica aduc un omagiu femeii. Dumitraşcu este atrasă de experiment, prin expunerea unor portrete feminine pe plăci de lut „prelucrate” în prealabil în tehnica xilo- sau linogravurii. Alăturate, imaginile lor imprimate pe hărtie, sunt ulterior colate peste un alt desen. Pe peretele opus, Kolla Stoica picteză femeia în diferitele ei ipostaze: maternă sau ca o fecioară cu prunc, copilăroasă sau timidă, cu forme abstracte sau nudă. Expoziţia surprinde un duel complementar al ideilor şi modalităţilor de prezentare.





Plină de viaţă este expoziţia dedicată unor prieteni reali, semnată de Cristian Busneanu (Arad), la Galeria Axa Art-Mall. Personajului principal din picturi îi priesc diferitele situaţii ludice, cu plăcerea naraţiunii alături de alţi semeni de-ai lui sau de unele animale. Ajutat de un ambient fantastic, cu elemente decorative, lucrările conţin accente ilare, introspecţii sau realităţi virtuale, atât cât permite apariţia unui nou prieten şi sentimentele ce se vor construi.




Ultimul eveniment din şirul expoziţional prolific al micii Galerii Axa Art, este semnată de Lorena Garoiu, sub genericul Vizibilităţi. O serie de portrete învăluite de un desen sumar, transparent şi graţios, surprind o uşoară tentaţie expresionistă, iar artista îşi dezvăluie sensibilitatea odată cu atmosfera rarefiată din jurul personajelor imortalizate.



Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45, 1 aprilie 2008

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu