marți, 12 ianuarie 2016

DESPRE MINE / ABOUT ME


Pentru informații și imagini referitoare la creația și activitatea artistică personală, precum și curriculum vitae, vă rog accesati următoarele link-uri:

For informations and images regarding my personal artistic creation and activities and also my curriculum vitae, please access following links:




Scopul acestui blog a fost să ofer publicului interesat o variantă mai accesibilă a scurtelor cronici de arte vizuale publicate sub semnătura mea în cotidianul Renașterea Bănățeană, suplimentul Paralela 45, în perioada ianuarie 2007 – mai 2011, inclusiv. Am decis să continui blogul sub forma simplă a postărilor, apelând la extrase din prezentările expozițiilor și la imagini ale lucrărilor expuse publicului, în perioada iulie 2011 – noiembrie 2015.
Pentru a rememora virtual șirul cronologic al celor peste 600 de expoziții care au avut loc în galeriile din Timișoara, în perioada 2007 – 2015, vă rog să parcurgeți lista anilor aflată în căsuța ”Arhivă blog” din dreapta.

The purpose of this blog was to give the interested public an accessible version of my short chronicles on visual arts published in the Paralela 45 supplement of the daily Renașterea Bănăţeană newspaper from January 2007 to May 2011. From July 2011 to November 2015 I presented the exhibitions only on this blog, using excerpts from presentations of the exhibitions and images of the works displayed.
For a chronological virtual remembrance of more than 600 exhibitions presented in galleries in Timisoara between 2007 – 2015, please scroll down the list of years in the ”Arhivă blog” (”blog Archive”) on the right.

VĂ MULȚUMESC!
THANK YOU!
 
 
Ciprian Chirileanu




joi, 19 noiembrie 2015

DIPLOMATIC ART 2015, ediția a 2-a, Timișoara

DIPLOMATIC ART
Timișoara, ediția a 2-a, 2015
Organizator: Uniunea Artiștilor Plastici, filiala Timișoara (UAPT)
Finanțator: Consiliul Local Timișoara
DIPLOMATIC ART este un proiect de arte vizuale care promovează creațiile artiștilor vizuali profesioniști contemporani din țările care în prezent au Consulate Generale sau Onorifice în Timișoara: Austria, Bulgaria, Cehia, Coreea de Sud, Estonia, Franța, Germania, India, Italia, Macedonia, Moldova, Olanda (Țările de Jos), Peru, Serbia, Spania, Suedia, Tunisia și Ungaria.

 Afișul general, cu evenimentele ediției
(fiecare eveniment are un afiș personalizat)

            Pavel Tichoň (Cehia) a creat special pentru deschiderea Diplomatic Art 2015, ediția a 2-a, proiectul United States of Cakeland”, cu cele 18 steaguri ale țărilor prezente prin instituțiile lor consulare în Timișoara (alături de steagul României, ca țară gazdă).  
Artiștii invitați au o bogată activitate profesională, fiind participanți și/sau premiați la importante manifestări în domeniul artelor vizuale internaționale contemporane. În expozițiile Diplomatic Art 2015 vor fi prezenți artiști care au participat la diferite ediții ale Bienalei de la Veneția: Robert Baramov cu un proiect artistic personal prin care militează pentru accelerarea înființării pavilionului Bulgariei (2015); Diana Rossi, primul artist paraguayan care a expus la Bienala de la Veneția (2013); ungurul Asztalos Zsolt (2013) și italianul Sandro Bracchita (2011). Cu un video va fi prezentă și Angie Bonino, prima artistă din Peru dedicată artelor noilor media... iar enumerarea artiștilor poate continua.  
În colaborare cu Facultatea de Arte și Design va avea loc un workshop de gravură susținut de Tarrvi Laamann, membru al Asociației Gravorilor din Estonia.
Un eveniment dedicat strict video-art-ului va avea loc în Centrul cultural de la Ambasada, unele creații purtând semnătura unor nume cunoscute ale genului – spațiul amintit integrându-se perfect în conceptul general al proiectului Diplomatic Art.
Pentru această ediție, organizatorii au invitat și artiști din țările care au avut consulate în Timișoara în perioada interbelică:  Belgia, Guatemala, Marea Britanie, Slovacia, Paraguay, în prezent aceste misiuni diplomatice fiind închise (http://www.pressalert.ro/2013/08/timisoara-uitata-consulatele-din-perioada-interbelica/).
Ediția a 2-a se va încheia prin deschiderea unui nou „consulat” la Timișoara, o inedită „misiune diplomatică” prin proiectul artistic intitulat "Utopian Consulate of Mars”, unde, alături de Christine Niehoff (Germania) expune și Amy Alexander din Australia (care are și rolul de personaj în cadrul acestui proiect inedit).
De asemenea, România va fi prezentată la această ediție prin doi autori de creații video-art.
Pentru ediția a 2-a DIPLOMATIC ART 2015, sunt programate 6 evenimente, cu un total de 47 de artiști din 24 țări (18 + 4 țări interbelice + România + Australia), fiind prezentate publicului aproximativ 100 de creații artistice (pictură, grafică, textile, instalație, performance, video).
(din Comunicatul de presă – Diplomatic Art 2015, edița a 2-a)
Ciprian Chirileanu – inițiator și coordonator
Renée Renard – asistent proiect


...

Diplomatic Art on-line:


...



Imagini și alte informații despre artiștii prezenți la evenimentele Diplomatic Art 2015, ediția a 2-a:











..............................................


joi, 10 septembrie 2015

SORIN BIJAN, Contur



Joi, 3 septembrie 2015 – Galeria Pygmalion – Sorin Bijan – expoziția Contur – curator Dana Sarmeș: „Sorin Bijan urmărește să potențeze gravitatea destinului omului contemporan, exersând un anumit tip de imaginar, care se autogenerează, crește din propria-i energie (...) Siluete hieratice, atitudini și figuri emaciate, forme antropomorfe și ceremonialuri pierdute (...) Între mișcări hipnotice, halucinante, ființele se supun legilor mecanicii: inerția, acțiune-reacțiune, coagularea amorfului, plonjarea, levitația, glisarea. Folosind regula paralelogramului în abisul ei genetic, asistăm la o permanentă luptă dintre lumină și întuneric (...) Sunt metafora unor mecanisme biopsihice și separă natura neutră, anonimă și indiferentă de întreg.” – din pliantul expoziției.


Dana Sarmeș, Sorin Bijan












(detaliu)