vineri, 29 mai 2015

Re-vedere



Joi, 28 mai 2015, la Galeria Pygmalion, expoziția Re-vedere, curatori Nathalie Hoyos & Rainald Schumacher – un eveniment-semnal pentru Timișoara Art Encountries, 1st edition, care urmează a se desfășura în perioada 3-31 octombrie 2015, la Timișoara.



Prefigurate de experimentele Grupului 1.1.1. și Sigma din anii ’60 – ’70, expoziția realizează o sinteză cronologică a importantelor manifestări (festivaluri) artistice în Timișoara, imediat după anul 1989.

Astfel, „Devenit legendar, primul festival, Stare fără titlu, a avut loc în mai 1991, la inițiativa unui grup de tineri artiști. Plin de semnificații, titlul este tradus, ulterior, în literatura de specialitate, în variante din cele mai diverse. De la The Nameless State sau State of Mind without Title, până la State without a Title. (...) Stare fără titlu a întrunit artiști din generații diferite care, chiar și înainte de 1989, au încercat, prin acțiuni absconse sau acoperite, să rupă zăgazurile impuse de regimul totalitar. (...).”

„În anul 1992 a urmat Pământul sau Earth, la Muzeul de Artă, aflat atunci în reabilitare, au avut loc intervenții artistice și performance-uri. (...).”

„În mai 1993 s-a organizat în premieră, de către Ileana Pintilie și Sorin Vreme, Festivalul de performance cu anvergură internațională, intitulat The Eastern Europe Zone sau, pe scurt, Zone 1 (...) urmate de alte manifestări, odată la trei ani, și anume Zone 2 în anul 1996, Zone 3 în 1999 și Zone 4 în anul 2002. Ultimul, Zone 5, are loc într-un spațiu temporal și geografic mai extins, din 2005 până în 2006 (...)” – extrase din prezentarea expoziției.


Nathalie Hoyos, Rainald Schumacher, Ovidiu Șandor, Sorin Predescu









 

miercuri, 27 mai 2015

SUZANA FÂNTÂNARIU, Artist Talk & Performance



Marți, 26 mai 2015, la Galeria Calpe, expoziția Artist Talk & Performance – deschisă publicului încă din 12 mai – autoare Suzana Fântânariu: «„Dirijez” în tăcere fluidul semi-transparent pe o coală albă de hârtie olandeză. (...). Totul e viu și necunoscut în această facere: izvorul, desfășurarea, destrămarea, sfârșitul.(...) Lumea valurilor sparte de timp sălăsluiește pe fruntea brăzdată, unduitoare, însemnând un șarpe blând. Fruntea-i, o punte între ape și pământ. Uscată-i apa sângerie sub semnele eternității. Sânge prin venele arborescente pe ecranul alb  dreptununghiular (...). Un fluviu, o mare, un ocean de apă și sânge uscat pe o coală de hârtie întruchipând viața, destrămând-o în largul ei» - extras din comunicatul de expoziției. Evenimentul, în prezentarea susținută de Gabriel Kelemen, a fost încheiat cu un performance realizat de Suzana Fântânariu.  


Gabriel Kelemen, Suzana Fântânariu, Călin Petcana