CIPRIAN CHIRILEANU : CĂLĂTORIND LA PRAGA

La DOX Centre for Contemporary Art din Praga, expoziția Art Brut Live: abcd collection│Bruno Decharme (în perioada 27.03-17.08 a.c.). Acum mai bine de 30 de ani, colecționarul francez Bruno Decharme a început să adune opere de artă ale artiștilor neinstruiți într-o anume instituție artistică, de multe ori aflați la marginea societății, creația acestora fiind stabilită în afara limitelor artistice. În anii 1940, Jean Dubuffet a denumit acest tip de artă "art brut" (artă brută). Art brut este o formă de expresie artistică indisolubil legată de viața creatorilor săi, pentru care arta devine un mod de a lupta cu existența lor, de a cuceri spațiul, de a-și îmblânzi corpul și stăpâni mintea sau chiar o modalitate de a salva lumea – din textul de întâmpinare al expoziției. Un corolar al acestui ”tip de artă” poate fi definit de declarația unuia dintre artiști expozanți, Zdeněk Košek: ”Eu nu am avut o dezordine/tulburare. Eu am creat ordine” – ”I didn’t have a disorder. I created order.”, iar o selecție de lucrări contemporane expuse (din peste 300) poate fi urmărită mai jos, însoțite de o scurtă prezentare:

A.C.M. – Franța: incluzându-și în semnătură și inițiala iubitei (Corinne), Alfred Marié adună diverse obiecte (ceasuri cu alarme, tranzistoare, mașini de scris, accesorii electronice, cabluri etc), le corodează cu acid, apoi le asamblează, creând complicate arhitecturi de catedrale, magazine sau labirinturi locuite.

Aouam Abdellarrazzak – Maroc: după ce a dat faliment cu un magazin, ajunge la închisoare (omor involuntar), intră într/o adâncă depresie și devine dependend de droguri; lucrările sale descriu caractere hibride incluzând forme vegetale și anumale care se împletesc cu chipuri umane.

August Walla – Austria: după moartea tatălui său, la 9 ani nu mai poate dormi timp de trei luni, iar câțiva ani mai târziu este diagnosticat cu schizofrenie. În spital, acoperă pereții cu misterioase simboluri și figuri mitologice, combină aleatoriu neologisme, simboluri politice și își consideră arta un soi de amulet protector.

Emery Blagdon – SUA: având o educație minimală, moștenește o fermă; în hambar, concepe un proiect fantastic care îmbină chimia, biologia și fizica, Mașina tămăduirii pentru vindecarea cancerului. Considera că instalația sa imensă, în care atârna fire de cupru, obiecte din oțel, deșeuri și sticluțe cu săruri, iluminată din când în când cu beculețe de crăciun, este capabilă să capteze și să transforme energia forțelor naturale în energii vindecătoare.

Èric Derkenne – Belgia: realizate prin cercuri concentrice construite prin mii de rotații, lucrările descriu doar ochii, nasul și gura, aparent monstruoase, dar care exprimă în mod surprinzător o gamă variată de sentimente: neîncredere, confuzie, rușine, amuzament, nervozitate, frică și oroare.

Franco Bellucci – Italia: la 7 ani suferă o leziune la creier și nu mai poate vorbi, dezvoltându-și ulterior o neobișnuită forță fizică (într-un acces de furie a smuls robinetele și caloriferele din încăperea în care se afla). În lucrări, combină diverse obiecte uzate căutând anumite relații reciproce, ansamblările fiind realizate cu o mare răbdare și delicatețe.

Guyodo (Frantz Jacques) – Haiti: A inceput de copil să facă suveniruri din lemn pentru turiști și a jucat fotbal profesionist până la vârsta de 25 de ani. A participat la înființarea grupului Atis Rezistans, ai cărei membri fac artă din obiecte reciclate, inclusiv din caroserii de mașini și camioane.

Hans-Jörg Georgi – Germania: suferind de polimelită de mic, realizează mii de desene având ca subiect avioane și copii; deși ințial a încercat să reproducă avioane reale din carton, acestea au fost curând înlocuite de mașini imaginare cu caracteristici antropomorfe, inclusiv un avion înalt de 6 etaje, care există în mai multe versiuni. Atunci când planeta noastră va fi nelocuibilă, aceste orașe zburătoare utopice vor deveni arce ale lui Noe, declara artistul.

Harald Stoffers – Germania: având serioase probleme mentale de copil, în spital începe să scrie cuvinte pe bucăți de hârtie care, în timp, au evoluat în lungi scrisori adresate „dragă mamă”, cu descrierea activităților zilnice. Grafia lui conține linii trasate meticulos, transormând scrisul banal într-un poem vizual, rupându-le ulterior, cu aceeași meticulozitate.

Heide De Bruyne – Belgia: materialele favorite sunt plante, stuf, hârtie manuală, fire de lână, pene... un amestec perfect între artă și natură. În prezent, nu mai lucrează manual, lucrările ei fiind realizate de un atelier de creație dedicat celor cu handicap mental.

Hideaki Yoshikawa – Japonia: timp de 25 de ani a lucrat într-un atelier artistic unde realiza cu ajutorul unui mic baston din lemn, găuri la distanțe egale în figurine din lut, fiecare reprezentând o gură, ochii sau un nas.

Judith Scott – SUA: născută cu sindromul Down, și-a pierdut mai târziu auzul. La 35 de ani frecventează un centru de artă, unde realizează timp de 18 ani peste 200 de sculpturi folosind bastoane, inele metalice, ramuri, tuburi de carton, legate în straturi de fire colorate. Sculpturile reprezintă coconi, părți ale corpului sau totemuri.

Koji Nishioka – Japonia: este interesat de litere și simboluri încă din copilărie, iar ca participant la un centru de artă, devine pasionat de muzică, cântă la pian, scrie și desenează pe hârtie de partituri, schimbând grafia notelor muzicale în forma unor bărci (muzicale) pentru a crea o descriere vizuală a efectelor sonore.

Kunizo Matsumoto – Japonia: activează ca spălător de vase în restaurantul familiei; colecționează obsesiv materiale tipărite pe care le depozitează în camera sa, și de care nu are voie să le atingă nimeni, scriind pe ele până pagina devine neagră. Deși este analfabet, și-a creat propriul alfabet iar după ce a înnegrit întreaga pagină cu text, își continuă scrierea în aer într-o coregrafie imaginară.

(detaliu)

Luboš Plný – Cehia: a început ca electrician dar a practicat numeroase meserii, deși a visat toată viață să studieze artele plastice, fiind model la Academia de Arte. Încă din copilărie este fascinat de corpul uman și de ideea mortalității, disecând animale moarte sau participând la autopsii umane. Și-a supus corpul unor experimente (și-a cusut fața, a urmărit raportul dinte cantitatea de lichide băute și urina eliminată, reacția la medicamente) pentru a-și fundamenta astfel creața, incorporând, în desene meticulos documentate teoretic, anumite elemente organice (sânge, păr, cenușa părinților); ori ținând un jurnal retrospectiv cu întâmplări zilnice, precum scamele adunate zilnic din buric și folosite în lucrări.

Eichi Shibata – Japonia: cu tulburări de dezvoltare, este în mod special interesat de desenarea săpunului. Nu poate începe lucrarea decât după ce ascultă sonorul unui anumit joc pe calculator (Othello) și după ce își face vânt cu o carte în apropiere de ureche.

Philipp Schöpke – Austria: nu s-a adaptat niciodată în societate și a fost permanent batjocorit și hărțuit iar la înrolarea în armată este dignosticat cu psihoză bipolară. În spital începe să deseneze, figurile sale șubrede, fragile și cap disproporționat, arătând ca și cum ar fi iradiate cu raze X. Își semnează toate lucrările, specificând numele, sexul și vârsta modelului.

Zdeněk Košek – Cehia: ucenic tipograf și pictor auto-didact avându-l ca model pe Van Gogh. După destrămarea familiei sale, suferă tulburări psihice. Principala temă din lucrări este meteorologia – el crede că deține un rol definitoriu pentru administrarea lumii, sarcina lui fiind de a controla vremea – notând permanent direcția vântului, zborul păsărilor, temperaturile, combinații nesfârșite de numere și elemente chimice etc, diagramele grafice rezultate astfel având menirea să înfluențeze vremea.