NOIEMBRIE 2010

Recentul eveniment de la Galeria Calina îi aparţine pictorului Romul Nuţiu. Denumirea expoziţiei este sinonimă cu titlul lucrării Piramida memoriei (Elan Vital II), o „construcţie” amplă şi etajată, aflată într-o permanentă mişcare circulară şi „locuită” de forme abstracte imaculate, tridimensionale. Pornind de la o lumină orientată spre ansamblul cinetic, câteva umbre dinamice sunt proiectate pe perete. Complexitatea conceptului plastic a fost transmisă în timpul vernisajului, caracteristic performance art-ului: autorul, urcat pe un podium, a dirijat virtual, cu ajutorul pensulelor, o simfonie a culorilor îndreptată spre albul iluminat al instalaţiei. Dealtfel întregul spaţiu al galeriei este transformat într-o instalaţie, simezele conţinând picturi (bidimensionale) cu tuşe spontane şi aerisite, cu trăiri intense, temperamentale, în care se regăsesc elemente memorate din formele ce compun construcţia piramidei şi argumentaţia cathartică a actului creator.

(Fotografie primită prin bunăvoinţa Galeriei Calina)

Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45, 4 noiembrie 2010

Începând din anul 2004, Uniunea Artiştilor Plastici din România, filiala Timişoara, omagiază principalele date istorice centenare care au marcat dezvoltarea oraşului bănăţean. Pentru anul 2010, instituţia mai sus amintită concentrează atenţia asupra a două evenimente expoziţionale definitorii, după cum urmează:
Uzina Hidroelectrică (sau Turbina, în denumirea ei scurtă), un monument de arhitectură industrială poziţionată la intrarea canalului Bega în oraş, a fost construită după un proiect semnat de Emil Szilard, inginerul-şef de atunci al Timişorii, arhitectura edificiului aparţinând lui Székely László. Este una dintre primele hidrocentrale din Europa şi prima centrală hidroelectrică de tip centrală-baraj de pe teritoriul actual al României, darea ei în folosinţă fiind amintită în 3 mai 1910. Astfel, în expoziţia de la Palatul Administrativ, având titlul generic Apa şi turbina – Semnificaţii simbolice, curatoriată de către criticul de artă Ioan Iovan, sunt prezentate 105 de lucrări de pictură, grafică, sculptură, tapiserie şi fotografie, semnate de 85 de plasticieni.

Următorul eveniment este semnificativ prin două criterii determinante. În primul rând prin atestarea centenară a clădirii din Parcul Rozelor unde s-au aflat, de-a lungul anilor, sediile Grupului de canotaj Regatta, apoi Autoclubul Regal Român, Institutul Social Român Banat-Crişana, Academia de Arte Frumoase (mutată de la Cluj), Şcoala pentru Construcţii şi, începând din anul 1955, filiala locală a Uniunii Artiştilor Plastici din România. Într-o primă etapă, consemnarea a fost amintită la Galeria Helios în luna martie, gândită strict ca aniversare a unei clădiri cu zece ateliere de creaţie închiriate la tot atâţia artişti. Înţelesul integral al aniversării este desăvârşit ulterior, odată cu expoziţia Centenarul Casei de Creaţie (curator Claudia Mandi) la Muzeul de Artă, în octombrie a.c. În fapt, expoziţia poate fi privită ca fiind a primului nucleu de artişti membri UAP găzduiţi de filiala locală, parte din întregul breslei. Cuvântul de deschidere a aparţinut criticului de artă Ileana Pintilie care, în cartea sa Timişoara între tradiţie şi modernitate, aminteşte următoarele: „În 1957, sosesc, la Timişoara, primii absolvenţi ai proaspăt infiinţatelor Institute de Arte Plastice din Cluj şi din Bucureşti (...) Toţi aceşti tineri erau formaţi în alt spirit, mai apropiat de contemporaneitate, astfel încât, prin opera lor, ca şi prin eforturile lor teoretice, pătrunde în şcoală un suflu nou”. Din acel an, cele zece ateliere au aparţinut plasticienilor, deopotrivă creatori şi/sau pedagogi: Klara Bíro Jecza, Aurel Breilean, Eugenia Dumitraşcu Luca, Hildegard Fackner Kremper, Franz Ferch, Karola Fritz, Victor Gaga, Octavian Ilica, Peter Jecza, Marion Jilcu, Adalbert Luca, Simion Lucaciu, Vasile Pintea, Ina Popescu, Mihail Vîlsan şi Xenia Eraclide Vreme, majoritatea dintre ei trecuţi deja în nefiinţă; în prezent, studiourile sunt deţinute de Virginia Baz Baroiu, Lidia Ciolac, Constantin Flondor, Remus Irimescu, Octavian Maxim, Romul Nuţiu, Béla Szakáts, Dumitru Şerban, Viorel Toma şi Leon Vreme.

EUGENIA DUMITRAŞCU LUCA



FRANZ FERCH

HILDEGARD FACKNER KREMPER

KAROLA FRITZ

KLARA BIRO JECZA

MARION JILCU

SIMION LUCACIU

VICTOR GAGA

MIHAIL VÂLSAN

OCTOMBRIE 2010

Negrul este elementul de legătură ale celor două săli de la parterul Muzeului de Artă din Timişoara, în prezenţa artiştilor Dany Madlen Zărnescu (colaj şi artă minimală) şi Gheorghe Zărnescu (desene şi sculpturi în bronz), ambii din Bacău. Astfel, dintre lucrările expuse parietal de Madlen reţin atenţiei întunericul mat al hârtiilor aşternute compact, prin colaj, din care răzbate câte o fantă cromatică luminoasă precum Bing-Bang-ul dimineţilor întârziate. Într-un registru diferit, sculpturile semnate de Gheorghe Zărnescu imită perfect prospeţimea lemnului carbonizat, dominat de amărăciunea gustului de cenuşă şi lumina jarului încă mocnit. Complexitatea expoziţională generală este definită între reperele artistice contemporane conţinute de formule personale aflate în zona experimentalului.

Haiku-ul – poezia japoneză dedicată naturii cu un „atât de mult exprimat prin atât de puţin” – este sinteza conceptuală declarată de sculptorul Maxim Dumitraş (Sângeorz-Băi), în expoziţia sa de la Muzeul de Artă din Timişoara. Veşmânturi..., Verigi... şi Absenţe... sunt titlurile-cheie pentru cei 30 de ani de creaţie personală. Însă dominanta vizuală este prezenţa cercului – închis, deschis, imperfect, tridimensional etc – şi spaţiul (e)liber(ator) dinlăuntrul sau dimprejurul lui, ca atribut filosofic complex al imponderabilităţii, în termenii silabisiţi de un posibil haiku: Din cercul meu alb/ Absent, veşmânt peste lanţ,/ Am timp şi aer. Aceleaşi circumferinţe a formei geometrice se regăsesc şi pe simeze, în desene pe pânză realizate cu baiţ, cu bucăţi de şipci arse şi colate, şi mult alb. Evenimentul a fost întregit de prezentarea albumului De la natură la sens, o retrospectivă generală a operei artistului pe durata celor trei decenii.

La Galeria Calina este prezent un pictor al nonculorilor, Răzvan Boar (Bucureşti), cu Possible Pasts, Trecuturi posibile. O undă nostalgică insinuantă se strecoară în portrete, cu diferite percepţii ale stării ei: odată prin relaţionarea tuşelor învolburate, de factură expresionistă, urmat de estomparea fizionomiei cu trăsături regăsite în lucrările târzii (expresioniste) ale lui Francis Bacon, sau prin aparente colaje şi surprinzătoare trompe l’oeil aşternute peste faţă, din repertoriul cubisto-dadaist. Corolarul este conturat de imaginea virtuală a unui alt personaj, intuit, tipic tulburărilor psihice ale dedublării, sau de apariţia fiinţelor-umbră, misterioase, din fotografiile lipsite de trucaje tehnice.

Renaşterea Bănăţeană – Supliment Paralela 45, 5 octombrie 2010

SEPTEMBRIE 2010

Peste 60 de picturi în ulei aflate în colecţia Muzeului de Artă din Timişoara, au constituit expoziţia Portretul bărbătesc din Banat (sec. XIX) – curator Elena Miklosik. Realizate în stil neoclasic (simplitate, principii riguroase, valori antice), Biedermeier (romantism burghez, elegant, cunoscut mai mult prin designul de mobilier) sau ca portrete oficiale, portretele reprezintă imaginea comanditarilor proveniţi din diferite medii sociale: împăraţi, regi, senatori, consilieri orăşeneşti, cetăţeni de vază sau artişti bănăţeni. Semnatarii sunt pictori bănăţeni ori din regiuni apropiate, printre cei mai cunoscuţi fiind Carl Brocky (născut la Timişoara, a devenit ulterior pictorul curţii regale engleze la regina Victoria şi regele Albert – multe din lucrările sale se pot admira la British Museum) – Portretul lui Franz Weldin; Daniel Constantin (revendicat în acelaşi timp şi de români şi de sârbi) – Portretul unui tânăr şi Portret de bărbat; Wälder János – Portretul comitelui Ormós Zsigmond (fondator al Muzeului Banatului şi al Muzeului de Artă Timişoara, în 1895, în urma donaţiei sale testamentare) şi Portretul primarului Carol Küttel (unul dintre cei mai iubiţi primari timişoreni, familia sa fiind originară din Anglia); Stevan Aleksić – Slavko, muzicantul şchiop din Modoş şi Autoportret; Nicolae Popescu – Călugăr capucin şi Portret de bărbat în armură. Alături de ei, lista expozanţilor este întregită de Wagner Anselm, Sava Petrović, Pavel Petrović, Dimitrie Turcu, Komlóssy Ferenc, Melegh Gábor, Mihail Velceleanu, Szamossy Elek, Anton Fialla, Adolf Humborg, Ioan Zaicu, Ferenczy József şi Kossak Josef, precum şi de o serie de anonimi.
(Fotografii primite prin bunăvoinţa Muzeului de Artă Timişoara)

Benedek Levente şi Philosophy in budoar, la Galeria Calina, cu o reprezentare plastică aflată sub semnul interzis al minorilor. Peste suprafeţele cu modele florale stilizate, unele din material textil în stil vintage, pentru tapiţer, altele având urme lăsate de rolele folosite de zugrav, sunt pictate sau colate imagini fotografice vechi, cu femei parţial nude, specific posturilor pin-up. Cunoscut încă din anul 1890, termenul constă în fotografii sau ilustrate cromo-litografice decupate din ziare, reviste, calendare sau postere informative, înfăţişând femei goale celebre devenite sex simboluri. Practica se impune în 1941 când imaginea divei Betty Grable a stat lipită pe toate uşile interioare ale dulapurilor soldaţilor americani. Ulterior, expunerea lor s-a extins în orice fel de spaţiu intim masculin, de la cabina unui şofer de camion până la budoarul(!) unui burlac. Dintre creatorii de pin-up-uri, cei mai cunoscuţi sunt Charles Dana Gibson, Alberto Vargas, Elvgren Gil, George Petty sau Art Frahm, iar lista de sex-simboluri, interminabilă: Pola Negri, Sonja Henie, Marlene Dietrich, Ingrid Bergman, Sophia Loren, Raquel Welch, Carmen Electra, Veronica Varlow şi multe, multe altele... Revenind la expoziţie, prostituatele din lucrări au atitudini afectuoase fireşti, duioase, bune pentru spectacolele de la Moulin Rouge sau pentru albumele de familie „extinsă”. Pentru ele, nimic vinovat! Tenta pornografică este dată de scurtele citate pictate manual precum firmele vechi, pe fundalul tablourilor, (Hardcore, Dirty Bitch, Free Blow Job etc), preluări din „filosofia” profesionistă apreciată de consumatori.

O expoziţie mult peste sezonul estival obişnuit, la Galeria Helios, autori Penkala Éva şi Barabás Márton (Ungaria). În tapiseriile triptice semnate de Penkala, firele subţiri şi aurite, aglomerate de grosimea celor din lână, mătase şi sfoară, stau aranjate riguros unele între altele în degradeuri impecabil realizate manual. De altă factură tehnică, remarcabilă este patchwork-ul (imagini mozaicale de mari dimensiuni, obţinută din petice textile în forme geometrice, viu colorate şi cusute între ele, aplicate la feţele de pernă, la plapume, sau ca substitut al vitraliilor etc) ce aminteşte de creaţia op art caracteristică lui Victor Vasarely. La fel de decorative şi riguroase sunt variatatea de tablouri, sculpturi şi instalaţii ale lui Barabás. Artistul preia componente ale pianelor vechi (clape albe şi negre, ciocănele etc) apoi le recompune pe structuri de cerc sau de spirală. Impresionant este negrul compact de pe coperţile de carte integrate în instalaţia Kolo, lucrare inspirată de războiul din fosta Iugoslavie. Dealtfel, seria de cărţi-obiect este o altă preocupare al autorului maghiar, aceleaşi componente de pian fiind incastrate, cu stricteţe şi simplitate, în volume ce conţin partituri muzicale.

Cum e luna, auguste sunt şi stâncile ce înconjoară o parte a golfului situat între cele două Cazane, Mari şi Mici, ale Dunării, în dreptul localităţii cu denumirea ei omonimă, Dubova (Caraş-Severin). Aici, timpul şi trupul pot sta în loc fără teama singurătăţii, permanentele mişcări aparţinând doar apei şi luminii, mereu altele. O reţetă de succes recomandabilă oricărei tabere de pictură. Şi au fost două, după cum urmează:
În perioada 1-8 august, la invitaţia lansată de Fundaţiei Rubin şi preşedintele ei, Stelian Cirţ, în Tabăra de Creaţie Plastică Rubin, Dubova 2010 au participat, fără impunerea unei tematici anume, Ana Adam, Sorin Bijan, Horia Bojin, Iulian Vitalis Cojocaru, Gheorghe Fikl, Tiberiu Giucă, Elicondiu Iovan, Láysló Mátyás, Cristian Sida, Nada Stojici şi Sorin Vreme.
Pentru săptămâna 15-22 august, Asociaţia Culturală DUN’Art a organizat Tabăra Internaţională de Creaţie Mraconia-Dubova, I. Mercea, 2010 – în fapt continuatoarea primei tabere de pictură desfăşurată pe Clisura Dunării (la iniţiativa plasticianului Ioan Mercea, în anul 1982), la Mraconia, transferată ulterior la Dubova (din anul 2002). La tema acestei ediţii, Istorie şi actualitate. Dubova de ieri şi de azi, au răspuns invitaţiei Ion Bobeică, Constantin Catargiu, Ciprian Chirileanu, Iulian Vitalis Cojocaru, Gheorghe Crăciun, Judit Crăciun, Ioana Feneşan, Gheorghe Feneşan, Láng Eszter (Ungaria), Ioan Mercea, Dana Mercea-Miclăuş, Elisabeth Ochsenfeld (Germania), Constantin Răducanu, Renée Renard, Sáli Róza (Ungaria), Liviu Suhar, Doru Tulcan, Elena Tulcan.
Creaţiile artistice ale fiecărei tabere vor fi expuse la Timişoara, în curând, în două expoziţii distincte.

Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45, 7 septembrie 2010

AUGUST 2010

Ţara de andezit

Anul trecut, micul scuar din preajma Muzeului Banatului din Timişoara a găzduit prima ediţie a Simpozionului de Sculptură (în lemn). Cea de-a II ediţie a Simpozionului (Andezit 2010) s-a desfăşurat la Gărâna – judeţul Caraş-Severin – „atelierul” aflându-se pe unul din dealurile ce înconjoară satul, departe de drumul asfaltat. De această dată, materia primă a fost andezitul (sau islanditul), o rocă vulcanică cu granulaţie fină, de culoare brună, violetă sau cenuşie, denumirea fiind preluată din Anzii Cordilieri a Americii de Sud (respectiv din Islanda). O caracteristică importantă în procesul creativ este duritatea ei mare, cu posibilitatea obţinerii a diferite suprafeţe cromatice grizate în funcţie de textura rezultată în urma cioplirii sau şlefuirii, artistul având nevoie de timp îndelungat, efort şi multă răbdare. Trecând pe lângă sculpturile monumentale expuse pe caldarâm, în faţa unei case din sat, ai dorinţa parcurgerii şi descoperii tactile a suprafeţelor netede sau rugoase, cu forme sinuoase sau geometrice. Dealtfel, la una din lucrări stă ascuns, într-un cuib, un misterios „obiect” perceput doar prin mângâierea lui. Sculptorii participanţi şi titlurile lucrărilor lor sunt: Nagi Farred (Egipt) – Libertate; Nicolae Fleissig (Franţa) – Ritm triunghiular; Yoshin Ogata (Japonia) – Unda apei; Ştefan Călărăşanu (România) – Semn; Maxim Dumitraş (România) – Verigă şi cuib; şi Gheorghe Zărnescu (România) – Interior.

Lumea ca interioritate

Neaşteptată a fost pătrunderea în Galeria Calina la expoziţia de debut a lui Jan Eugen (Bucureşti), Lumea ca interioritate, aflată sub incidenţa performance art-ului. Rând pe rând, Olivia Niţiş (curatoarea expoziţiei) faţă-n faţă cu autorul, sau cu Alina Cristescu (proprietara galeriei, pentru prima dată implicată direct într-un eveniment al spaţiului pe care-l coordonează), ori copila artistului (ca model uman folosit în lucrări), şi-au jucat rolul-capcană de paznici culturali precum două cariatide ale unui templu, anevoios de trecut printre ei. Curioşi, chiar nedumeriţi, vizitatorii au suportat înghesuiala spaţiului strâmt al intrării... descoperind apoi inocenţa fetiţei din cutiile de carton, în fotografiile expuse ronde-bosse, suspendate de tavan. Deatfel profunzimea (conceptuală) este accentuată de lăţimea ramelor din metal învechit şi, mai ales, de liniile imbinării lor – un trompe l'oeil al interiorităţii exprimat de artist. Pentru o secundă, o zi sau mai mult, spaţiul şi timpul intimităţii corporale serveşte drept studiu (re)descoperirii identităţii umane, la fel cum lumea exterioară privită din interior poate fi percepută ca fiind stranie oricum. Depinde de reperul fiecăruia.

Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45, marţi, 3 august 2010