duminică, 6 mai 2012
ADINA PLUGARU
sâmbătă, 5 mai 2012
ION SĂLIŞTEANU
vineri, 20 aprilie 2012
TAR BÉLA şi COSTIN BRĂTEANU
În gramatica oricărei limbi vorbite și/ sau scrise, sintaxa desemnează regulile de îmbinare a cuvintelor într-o propoziție, astfel încât prin procedeele stilistice folosite să rezulte expresivități ale limbajului, ale comunicării prin limbă. Există și o gramatică a limbajului plastic, unde sintaxa imaginii se referă la dispunerea elementelor de bază din morfologia specifică (punctul, linia, forma, studiul culorilor) pentru o organizare echilibrată a spațiului dat, generic denumită compoziție plastică (închisă, dinamică etc), înțeleasă și ca imagine vizuală finală, respectiv lucrarea ce urmează a fi expusă publicului.
Expoziția Sintaxe contemporane este unitară prin cromatica telurică folosită, nuanțele picturale maronii dominând imaginile. Mai decorativ, grafic și ordonat, Tar se folosește de materialitatea pigmenților monocromi uscați în straturi, creând iluzia folosirii unor petice „cusute” direct pe suprafața pânzei, cu un sesizabil aspect tridimensional asemănător basoreliefului. Uneori apelează la culori, roșu sau albastru, integrate ton în ton în compoziția lucrărilor, abstracte dealtfel, cu excepția unui diptic care camuflează discret, în fundal, concretețea unui nud feminin.
Mai liric și expansiv, aparent dezordonat, Brăteanu supune pigmenții la o dispersie fluidă, similar unei picturi plein-air proaspăt „distrusă” de acțiunea unei ploi spontane. Figurativul peisajelor, majoritar deluroase, devine abstract, compozițiile dobândind perspective aeriene neașteptate, evidențiate în mare măsură de cromatica diversă folosită, câteodată și din mici accente pure de roșu, verde, albastru, galben, ori de mirajul unei păduri, a unor căsuțe sau personaje din depărtare, mici detalii figurative.
joi, 5 aprilie 2012
ROMUL NUTIU - 5 aprilie 2012
Piramida memoriei (Elan Vital II) – Galeria Calina, Timişoara, octombrie 2010
înaintea împlinirii vârstei de 80 de ani, constituie o pierdere dureroasă pentru întreaga mişcare artistică din Timişoara şi România. Ca pedagog a educat şi pregătit multe generaţii de pictori, iar ca artist a creat şi lasă în urmă o operă vastă, impunătoare, densă şi extrem de valoroasă. În perioada 1970-1978 a stat în fruntea Filialei din Timişoara a UAP, în calitate de preşedinte, iar şi înainte şi după această perioadă a făcut parte din Comitetul de conducere a breslei creatorilor de frumos din sud-vestul României. (...)
Să-i fie ţărâna uşoară. Sincere condoleanţe familiei îndoliate.
Comunicat primit din partea UAP Timişoara
www.romulnutiu.com
...........................................................................................
http://ciprianchirileanu-art.blogspot.com/
miercuri, 4 aprilie 2012
LEON VREME si GALERIA CALPE, la inaugurare
Situată în
Bastionul Theresia – corp D, Galeria Calpe / Calpe Gallery este cea mai nouă
galerie de artă deschisă la Timișoara, având drept manager pe colecționarul de
artă Călin Petcana și un progam de prezentare al artiștilor vizuali
contemporani consacrați, dar și alte evenimente culturale adiacente, spațiul
generos beneficiind și de un mini-amfiteatru. Pentru evenimentul inaugural din
3 aprilie, a fost invitat pictorul timișorean Leon Vreme, cu expoziția
personală Poetica luminii, în
prezentarea criticului Alexandra Titu: „(...)
forma se rezervă să controleze sintaxa compoziţională, sensul mişcării şi
articularea foarte liberă a reţelelor de incizii, sau, uneori, să sugereze
modelul topic, datele peisajului, de obicei articulat de forme masive şi cu
tendinţe orizontal curbe. Un peisaj colinar, dealuri cu baze ample. Alteori
curbele dinamizate de tensiuni vitale trimit la o lume vegetală - familiară dincolo de detaliul
individualizant, şi care răspunde necesităţii de a da o identitate (aluzivă)
gesturilor libere ce umplu spaţiul. Dar majoritatea lucrărilor aspiră la
condiţia informală, lăsând într-o latenţă de dincolo de memorie modelul
realităţii. (...)” – din catalogul expoziției. Leon Vreme este posesorul
unui stil inconfundabil definit de acuratețea tehnicii experimentale proprii, prin
dozajul de linii impecabil țesute pe aproape toată suprafața pânzei, prin
cromatica diversă a fiecărui tablou, de la nuanțe pământii la degradeuri luminoase,
în principal. Din toate acestea, ansamblul pictural poate fi perceput precum un
vitraliu privit din interiorul clădirii, așa după cum aminteam într-o cronică expozițională
din 2007. Sau din interiorul ființei, a propriei ființe a artistului adaug
acum, în 2012. Ansamblul formelor astfel rezultate, aparent abstracte sau
aleatorii, ritmate și uneori geometrizate în detaliu, însă adeseori sinuoase ce
amintesc de lumea vegetală, lasă loc unei citiri lirice, precum caligrafia unui
poet al luminii. La fiecare colț de element cromatic efemer, / apare o rază sau
un gând, poate un înger... o descriere personală în vers cu rimă. Evenimentul a
fost încheiat de un microrecital de viori și violoncel susținut de Gabriela și
Lucian Petrilă și fiicele lor, Cora și Andreea.





joi, 16 februarie 2012
joi, 29 decembrie 2011
SALONUL ARTELOR VIZUALE, TIMIŞOARA 2011

La Muzeul de Artă din Timişoara s-a vernisat Salonului Artelor Vizuale – 2011 organizat de Filiala din Timişoara a Uniunii Artiştilor Plastici din România, în colaborare cu Consiliul Judeţean Timiş şi Muzeul de Artă Timişoara. Pentru Premiul “Primus inter pares” juriul, format din Suzana Fântânariu (preşedinte), Carol David, Sorin Nicodim, Camil Mihăescu şi Matei Gaşpar (membri), i-a nominalizat pe Alexandru Jakabházi, Vasile Lihor-Laza, Viorel Cosor şi Ştefan Călărăşanu, premiul fiind atribuit pictoriţei Dana Constantin. Nominalizările pentru Premiul pentru tineret s-au îndreptat spre Rafael Mateiaş, Oana Bleich-Bolog, Costin Brăteanu şi Cristina Daju, premiul fiind atribuit graficianului Róbert Zsombory. La acestă ediţie s-au acordat şi trei premii speciale: Premiul colecţionarului şi galeristului Călin Petcana, înmânat lui Sorin Nicodim; Premiul Agenţiei de Turism Ultramarin, din partea Gabrielei Petcana, acordat lui Oana Bleich-Bolog; respectiv Premiul Special pentru Tineret din partea colecţionarului Gerhard Modjesch, atribuit lui Costin Brăteanu. Cuvântul de deschidere a aparţinut lui Ioan Iovan. Curatorul Salonului Artelor Vizuale – 2011, Ciprian Chirileanu.

ALEXANDRU JAKABHÁZI
http://ciprianchirileanu-art.blogspot.com/