marți, 10 septembrie 2013

FUTUROTEXTILES, la Timişoara



Caroline David, Delia Crăciun, Ingrid Diac, Daniel Malpert (director IF Timişoara), 
Stanislas Pierret (consilier cultural - ambasada Franţei la Bucureşti), 
ES Philippe Gustin (ambasadorul Franţei la Bucureşti)


La iniţiativa Institutului Francez din Timişoara, marţi, 10 septembrie 2013, la Halele Timco a avut loc vernisajul expoziţiei itinerante în România, intitulată Futurotextiles, expoziţie concepută şi produsă de Asociaţia lille3000, curatoare fiind Caroline David. Futurotextiles este un amplu și inedit proiect interdisciplinar cu mare succes la public, prima  prezentare oficială având loc în localitatea franceză Lille, cu ocazia evenimentului Tripostal 2006. O clădire centrală, Tri Postal, construită special pentru a facilita trierea coletelor poștale din perioada anilor ’50, a fost salvată de la distrugere și transformată integral în câteva spații comerciale, dar mai ales în trei spații polivante și generoase ca întindere, un centru cultural necesar și din perspectiva candidaturii orașului drept Capitală Culturală Europeană. Ceea ce s-a și întâmplat în 2004. Anual, aici au loc diverse evenimente, de la muzică electronică la animații, de la audio-vizual la arte ale viitorului, inclusiv rezidențe unde artiștii pot crea sau își pun în scenă propriile lor proiecte, Tri Postal devenind unul dintre marile centre de artă contemporană internațională. Până să ajungă la Timișoara, expoziția Futurotextiles a poposit în Turcia, Belgia, Thailanda, Spania, Indonezia, China, Franța... O expoziție mai mult decât poate înțelege astăzi arta oficială românească și flerul ei financiar tradiționalist, din perspectiva Timișoarei și a celorlalte orașe ale țării, câte or fi ele, inocente candidaturi culturale din partea României la un viitor de capitală... ăăă... comme on dit în românește la European Capital of Culture în anul 2021, și, mai ales, după...

„(...) Inovaţia atinge uneori cote SF şi se îmbină cu arta şi cu moda haute couture. Ea asociază ştiinţa, tehnologia, designul, moda şi arta în jurul textilelor inovatoare şi inteligente din domenii variate precum vestimentaţia, transportul, sportul, habitatul, arhitectura, geotextilele, medicina, îngrijirea şi protecţia. Veţi vedea printre altele: un pulover care îţi verifică permanent statrea de sănătate, un altul care îşi schimbă culoarea în funcţie de starea de spirit a persoanei care îl poartă, dantelă din rădăcini de căpşune, cărţi şi perini din fibră optică sau o rochie din celuloză care creşte singură, fără cusături, produsă de bacteriile care duc la fermentarea vinului” – din comunicatul de presă al Institutului Francez din Timişoara. 




ALYCE SANTORO, Sonic Fabric Dress & Apron – o rochie confecţionată din benzi înregistrate de casete audio. Această rochie poate produce sunete atunci când atingem ţesătura cu un magnetofon.





ANGUS HUTCHESON, Formation – Plafonieră cu forme organice, realizată pe bază de gogoşi de mătase naturală, asamblaţi pe o matriţă de fire cusute manual pe bază de piele.





GARRY CASS & DONNA FRAKLIN, Micro’be’ Fermented Fashion – Căutarea unei noi forme de material „textil”, organic, fermentat, provenit din depunerile regăsite pe pereţii sticlelor vechi de vin...






DOREL IGNAT (Facultatea de Arte şi Design Timişoara, România, artist invitat), Voltech – Vestimentaţiile sunt transformabile şi interactive, prin extensia formelor volumetrice şi elementele tehnologice înglobate sub formă de led-uri luminoase sensibile la vibraţiile sonore.
















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu