CIPRIAN CHIRILEANU : CĂLĂTORIND LA VENEŢIA

Detalii la http://www.labiennale.org/en/biennale/index.html

În primul rând, orașul. Ajungi pentru prima dată aici. Parcurgi un traseu oarecare, de la gară la Piazza San Marco, sau altul, n-are importanță. Încet dar sigur, percepțiile vizuale se derulează atât de abundent și sacadat, precum troller-ele bagajelor sau motorul vaporetto-lelor, încât pierzi total și conștient simțul orientării. Străzi și canale, înguste și labirintice amândouă, devin spații de viermuială constantă. Mai mulți turiști decât localnici. Aparent șocant, dar este imposibil să nu poți asimila rapid cotidianul venețian, unic în felul lui. După șoc, la fiecare pas făcut te lași (se)dus de atmosfera ei specifică. Îți intră pe sub piele, iar mintea îți devine trepidantă. Nu-ți dai seama ce vrei sa vezi mai mult: arhitectură, gondole, evenimente culturale...

Dar nici nu prea am timp de pierdut, acum. Scopul meu a fost vizitarea Bienalei de Artă de la Veneția, ediția a 55-a, ca urmare al premiului primit din partea Agenției de Turism Ultramarin, cu ocazia Salonului de Arte Vizuale organizat de Uniunea Artiștilor Plastici Timișoara, ediția 82, din anul 2012.

Considerată de mulți ca fiind una, dacă nu chiar prima, dintre manifestările care dau tonul în arta vizuală contemporană, de tipul „international breaking news”, ai nevoie de cel puțin două-trei zile-lumină pentru a cuprinde (doar) în ritm alert noutățile spațiilor expoziționale și a-ți forma o idee despre tendințele artei. În fapt ai nevoie de cel puțin o săptămână de vizitare pentru a putea asimila cantitatea de artă vizuală acumulată. Este imposibil să redactezi o cronică, mai ales în stilul meu telegrafic, despre multitudinea de expoziții, de artiști și de țări (pavilioane) oficiale, care au loc în spațiile amenajate în Giardini și Arsenale. La care se adaugă zecile de expoziții colaterale care împânzesc orașul, poate încă o săptămînă, ca e de mers pe jos, nu cu mașina. Obosit, copleșit de prea-plinul vizual, parcă vrei acasă. Dar este imposibil. Devii captiv într-o mică bulă a istoriei (artei) prezentului la care participi ca martor ocular și dorești mai mult. Greu să te desprinzi, e ca un drog. Dacă nu te stăpânești, te ia pe sus și amețești...

Însă eu am ajuns, am văzut și... am fost învins, lovit direct în creația artistică care presupune finanțări serioase, mai mult sau mai puțin oficiale, pentru un proiect contemporan vizionar. Este un subiect de analiză-discuție desuetă în România. Subiect ocolit sistematic de decidenții cu pretenții culturale care propovăduiesc interminabil și cu aceași prospețime propriile lor percepții, concluzii (im)personale ale prostului gust. În cel mai ferict caz, acolo unde încă nu s-a prins pojghița kitsch-ului, aceștia (ne) impun soluții ineficiente și prost înțelese de revigorare culturală, izvorâte din lipsa lor de educație artistică autentică. Aproape că îmi este teamă de anul Capitalei Culturale din România anului 2021. Dac-o fi Timișoara?! Ioiii... Poate greșesc, dar la asta mă gândesc acum, ca un rezultat al informațiilor publice pe care le cunosc, activând în domeniu. Și, indirect, lovit în amorul propriu de artist vizual creator. Dar trec mai departe și invoc drept argumente pavilioanele țărilor care mi-au rămas pe suflet, în memorie și în desfătare vizuală, în mod subiectiv desigur: Argentina, Bahrein, Brazilia, Chile, Egipt, Elveția, Germania, Indonezia, Israel, Italia, Japonia, Kosovo, Letonia, Olanda, Rusia, SUA, Ungaria, Uruguay.

Bienala de la Veneția s-a născut printr-o rezoluție a Consiliului Local din 19 aprilie 1893, în scopul organizării unei expoziții de artă pentru a celebra nunta de argint a regelui Umberto cu Margherita de Savoia. În cele din urmă, prima ediție a Bienalei a avut loc în anul 1895, cuprinzând în prezent evenimente organizate separat din domeniul artelor vizuale: arhitectură, cinema, dans, muzică, teatru și arhive istorice.

Participări naţionale (selecţie)