Renée Renard
Vineri, 15 noiembrie
2013, la Galeria Helios, artista Renée
Renard și-a prezentat expoziţia de fotografie şi video intitulată Un drum cât o sută de vieţi. O
emoționantă poveste ca parte a comunității franceze din Banat stabilită în
localiatea Tomnatic, fostul Triebswetter, acum 300 de ani, cu accent pe
recuperarea memoriei și ale „rădăcinilor” de familie, un veritabil studiu de
caz antropologic. Complexitatea parcurgerii vizuale începe cu prezentarea unor
documente oficiale și al aglomeratului arbore genealogic care se întinde până
la Domenique Denis La Fortune Richard (1623-1693), cavaler la curtea reginei
Ana de Austria, mama lui Ludovic al XIV-lea. Drumul se continuă în cinci serii
conceptuale. În prima, intitulată Rădăcini, se face referință la existența deja
adaptată în noul spațiu geografic, la tihna caracteristică Banatului
interbelic. De altfel vernisajul a fost însoțit de un fond muzical cu șlagărele
la modă din acea perioadă... Seria liniștită se încheie brusc cu imaginea
bunicului patern care s-a sinucis într-un lagăr de muncă din Rusia, portret
care face trimitere la următoarele două serii: Capcană pentru vise – unde o
pădure reală este deformată ireal de vântul care se abate copac-după-copac,
zi-după-zi, de realitatea instaurată odată cu anul 1945; și completată de seria
Dedublare – cu portrete dublate precum viețile oamenilor dez-rădăcinați
intempestiv din locul lor tihnit. A patra serie, Din Rusia, cu dragoste – cu
scrisoarea și portretele bunicului matern, imagini ale unei rezistențe fizice și
psihice epuizante. Din punct de vedere tehnic fotografiile acestor serii sunt
prelucrate (parțial) în noile tehnologii media, folosind câteva suprapuneri în
fundaluri, o cromatică ternă dar picturală și pe alocuri unele accente de
culori pure. Estetic, sunt influențate de caracteristicile suprarealismului,
așa după cum au fost și acele vremuri absurde. În fine, povestea se încheie cu
ultima serie Notre Père, Vaterunser, Miatyánk, Tatăl Nostru, Pai Nosso – o
instalație interactivă cu mici fly-ere suspendate, având tipărite imagini cu
porțiuni din cunoscuta rugăciune a copilăriei, compoziții deschise cu rânduri
cursive în franceză, germană, maghiară, română (și portugheză), câteva din
limbile Banatului multietnic vorbit, trăit și murit. Sunt rugăciuni cu rol de
catharsis pozitiv după care, odată citite, pot fi luate acasă de publicul
vizitator. De fapt rândurile prezentei cronici sunt prea puține pentru a
înțelege cu adevărat epopeea unei mici etnii dar adanc înrădăcinată în această
regiune, rudele artistei (cu bunici și părinți deportați în Rusia și/sau
Bărăgan, ori exmatriculați de la facultate) fiind unul din prototipurile
familiei de chiaburi cu origini nesănătoase pentru șleahta fără de căpătâi
venită la putere după anul 1945 și ce a urmat ulterior în România proaspăt
comunistă. Și... chiar neo-comunistă, încă greu digerat de bănățeni. Este o
expoziție complexă, cu un drum artistic care va continua, cu siguranță...
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu