AUGUST 2010

Ţara de andezit

Anul trecut, micul scuar din preajma Muzeului Banatului din Timişoara a găzduit prima ediţie a Simpozionului de Sculptură (în lemn). Cea de-a II ediţie a Simpozionului (Andezit 2010) s-a desfăşurat la Gărâna – judeţul Caraş-Severin – „atelierul” aflându-se pe unul din dealurile ce înconjoară satul, departe de drumul asfaltat. De această dată, materia primă a fost andezitul (sau islanditul), o rocă vulcanică cu granulaţie fină, de culoare brună, violetă sau cenuşie, denumirea fiind preluată din Anzii Cordilieri a Americii de Sud (respectiv din Islanda). O caracteristică importantă în procesul creativ este duritatea ei mare, cu posibilitatea obţinerii a diferite suprafeţe cromatice grizate în funcţie de textura rezultată în urma cioplirii sau şlefuirii, artistul având nevoie de timp îndelungat, efort şi multă răbdare. Trecând pe lângă sculpturile monumentale expuse pe caldarâm, în faţa unei case din sat, ai dorinţa parcurgerii şi descoperii tactile a suprafeţelor netede sau rugoase, cu forme sinuoase sau geometrice. Dealtfel, la una din lucrări stă ascuns, într-un cuib, un misterios „obiect” perceput doar prin mângâierea lui. Sculptorii participanţi şi titlurile lucrărilor lor sunt: Nagi Farred (Egipt) – Libertate; Nicolae Fleissig (Franţa) – Ritm triunghiular; Yoshin Ogata (Japonia) – Unda apei; Ştefan Călărăşanu (România) – Semn; Maxim Dumitraş (România) – Verigă şi cuib; şi Gheorghe Zărnescu (România) – Interior.

Lumea ca interioritate

Neaşteptată a fost pătrunderea în Galeria Calina la expoziţia de debut a lui Jan Eugen (Bucureşti), Lumea ca interioritate, aflată sub incidenţa performance art-ului. Rând pe rând, Olivia Niţiş (curatoarea expoziţiei) faţă-n faţă cu autorul, sau cu Alina Cristescu (proprietara galeriei, pentru prima dată implicată direct într-un eveniment al spaţiului pe care-l coordonează), ori copila artistului (ca model uman folosit în lucrări), şi-au jucat rolul-capcană de paznici culturali precum două cariatide ale unui templu, anevoios de trecut printre ei. Curioşi, chiar nedumeriţi, vizitatorii au suportat înghesuiala spaţiului strâmt al intrării... descoperind apoi inocenţa fetiţei din cutiile de carton, în fotografiile expuse ronde-bosse, suspendate de tavan. Deatfel profunzimea (conceptuală) este accentuată de lăţimea ramelor din metal învechit şi, mai ales, de liniile imbinării lor – un trompe l'oeil al interiorităţii exprimat de artist. Pentru o secundă, o zi sau mai mult, spaţiul şi timpul intimităţii corporale serveşte drept studiu (re)descoperirii identităţii umane, la fel cum lumea exterioară privită din interior poate fi percepută ca fiind stranie oricum. Depinde de reperul fiecăruia.

Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45, marţi, 3 august 2010

SCRISOARE DE PROTEST

„Cu ce drept ne diminuaţi drepturile de autor?”

Iniţiator Dan Mircea Cipariu, scriitor, preşedintele Secţiei Poezie – Uniunea Scriitorilor din România – filiala Bucureşti

http://www.agentiadecarte.ro/2010/07/scrisoare-de-protestcu-ce-drept-ne-diminuati-drepturile-de-autor/

IULIE 2010 - REMBRANDT

IULIE 2010

O expoziţie-eveniment

Muzeul de Artă din Timişoara a găzduit o expoziţie aşteptată cu mare interes de publicul timişorean: Rembrandt misticul – oglindit în gravura sa. Maestru al clar-obscurului, Harmenszoon van Rijn Rembrandt (1606-1669) este considerat unul dintre cei mai importanţi pictori din istoria artei, respectiv al barocului şi al apogeului din perioada Secolului de Aur olandez. A realizat numeroase portrete, nuduri şi scene biblice, iar autoportretele sale de-a lungul anilor reprezintă un jurnal biografic vizual plin de sinceritate. Pentru atenţia acordată condiţiei umane în tablourile sale, este numit „unul dintre marii profeţi ai civilizaţiei”. Stilul său a fost preluat de ucenicii şi discipolii lui, (Gerrit Dou, Govaert Flinkl, Carel Fabritius şi alţii), iar numeroase „rembrandturi false” circulă în comerţul de artă. O influenţă deosebită asupra operei a avut-o soţia lui, Saskia van Uylenburg, portretul ei regăsindu-se în multe din picturi. După moartea soţiei, succesul pictorului scade, iar lucrările sunt vândute pentru achitarea datoriilor. H. R. Rembrandt moare sărac, locul mormântului său nefiind marcat.

Cunoscut în special ca mare pictor, în creaţia lui Rembrandt sunt cuprinse şi numeroase desene şi gravuri. În expoziţia de la Muzeu pot fi vizionate 100 din cele 400 de gravuri realizate între anii 1628 şi 1665, în tehnica aquaforte şi a inciziei cu dăltiţa. Exemplarele originale tipărite în timpul vieţii artistului aparţin Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Române, majoritatea reprezentând donaţia colecţionarului academician arhitect Gheorghe Balş. Subiectele ilustrează etapele de creaţie ale maestrului, teme inspirate din Vechiul şi Noul Testament, portrete, autoportrete, nuduri, scene de gen şi peisaje. Se remarcă dimensiunile (foarte) mici ale imaginilor, acurateţea tehnică şi dezinvoltura detaliilor, expresivitatea portretelor şi atmosfera specifică picturilor sale, precum şi o fermecătoare reflectare a vieţii cotidiene olandeze.

Fotografii primite prin bunăvoinţa Muzeului de Artă din Timişoara.

Lucrare aflată în proprietatea Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Române din Bucureşti.

Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45, marţi, 6 iulie 2010

IULIE 2010

IULIE 2010

Sălile Muzeului de Artă din Timişoara fac parte din seria expoziţiilor itinerante Lucian Bernhard – Publicitate şi design la începutul secolului XX, prima retrospectivă a primului profesor de design grafic şi publicitate din Germania, pe numele său adevărat Emil Kahn (1883-1972), expoziţie organizată de Centrul Cultural German din Timişoara. Grafician, pictor, arhitect şi profesor de arte frumoase, Bernhard şi-a început creaţia în anul 1901, odată cu realizarea unui poster pentru o fabrică de chibrituri, continuând şi având mare succes cu ilustraţii şi coperţi de carte. A devenit în scurt timp cel mai important grafic-designer german, punând bazele Plakatstil-ului (afişul obiectiv cu puternic impact vizual). Deasemenea, a impus primele concepte de identitate corporatistă şi marketing realizând postere, reclame şi logo-uri pentru importante companii (Steinway, Franck, Manoli, Pepsi Cola, Bosch, Audi, Stiller), unele dintre ele fiind folosite şi în prezent. În anul 1923 se mută la New York, unde a fost preocupat şi de crearea unor noi tipuri de literă regăsite astăzi pe lista de fonturi din programele calculatoarelor: Bernhard (şi variantele sale), Lilli, Lucian, Negro.

Fotografii primite prin bunăvoinţa Muzeului de Artă din Timişoara.

În anul 1987 Academia de Ştiinţe din Heidelberg (Germania) a demarat un proiect care urmăreşte Calea Mătăsii spre India (şi parţial valea Indusului), unde răspunzătoare de materialul grafic al proiectului este Elisabeth Lili Ochsenfeld, artistă originară din Timişoara. Astfel, o parte din reproducerile după desenele încastrate în granitul stâncilor din Karakorum, Himalaya şi Hindi Kush au constituit nucleul unei inedite expoziţii tematice, generic intitulată Alegorii buddhiste, la Galeria Helios. Alăturate lor, o Călătorie fotografică în preajma Înălţimii Sale Dalai Lama, semnată de Tamara von Rechenberg şi proiectul internaţional itinerant al lui Thomas Matsuda – Prayer Flags – participanţii la acest proiect fiind artişti din toată lumea, aparţinători unei religii sau atei, printre care şi câţiva plasticieni timişoreni. După tradiţie, aceste drapele de rugăciune tibetane sunt panouri din lemn sau steguleţe din materiale textile în cinci culori, având înscrisuri şi imagini. Lăsate în bătaia vântului către toate colţurile lumii, ele nu sunt rugăcini destinate zeilor, ci simboluri ale gândurilor însoţitoare de pace, speranţă şi viaţă lungă adresate omului şi naturii. Elementul comun al varietăţii expoziţionale sunt panourile oranj intercalate între lucrări, culoarea dominantă a spiritualităţii himalayene.

For sale. Pe simezele Galeriei Calina, contrar tematicii alese (ceea ce constituie un paradox căutat), lucrările de gravură expuse nu îmbie defel dinamica pitorească a dialogului purtat direct între vânzător şi cumpărător. Pentru amândoi, reprezentarea anonimă a feţelor din lucrări lipsite de repere fizionomice, alăturate mulţimii palmelor, este tocmai ceea ce doreşte vitrina: umplerea ei. Cele două manechine vivante din vitrina Galeriei – graficianul Radu Buriac, autorul expoziţiei şi curatoarea Olivia Niţiş – îmbrăcate în tricouri albe, cu specificarea imprimării codurilor lor de bare: artist for sale, respectiv curator for sale, atrag atenţia asupra existenţei unui alt tip de dialog al artei. Prezentat în formula unui performance art, static, relaţia bivalentă este una conceptuală, cu intenţia punerii în drepturi a condiţiei fiecăruia. Nicidecum for sale.

Direcţiile de Cultură din judeţele Caraş Severin şi Timiş au organizat, la Galeria Pygmalion din Timişoara, expoziţia Simpozionul Internaţional de Sculptură în Teracotă – Terra (Kikinda, Serbia). Încă de la prima ediţie, desfăşurată în 1982, scopul Atelierului Terra a fost să instituie o bază educativă pentru tinerii artişti sârbi şi străini, cu intenţia impulsionării activităţii lor creative. Astfel, însumând de-a lungul anilor 375 de participanţi de pe cinci continente, colecţia cu o mie de lucrări de mari dimensiuni în teracotă cuprinde astăzi nume binecunoscute ale sculpturii contemporane. În expoziţia de la Pygmalion sunt prezenţi 25 de sculptori din nouă ţări (Egipt, Franţa, Israel, Italia, Japonia, România, Serbia, SUA şi Ungaria), cu lucrări predominant figurative.

Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45, 6 iulie 2010

IUNIE 2010

IUNIE 2010
Cronici plastice de florar

La Muzeul de Artă din Timişoara, Semn-simbol – o retrospectivă Elena Tulcan, artistă ceramistă aflată sub influenţa declarată a grupului Sigma1. Referinţele duale (şi complementare) ale expoziţiei, aşa cum anunţă şi titlul, se împart între fantezia creativă şi austeritatea decorativă a reprezentărilor, între opac şi transparent, între reperele spaţiale şi temporale, între poetica văzului şi vidul nevăzutului. De aceeaşi dualitate beneficiază şi modul de expunere: pe socluri – recipiente închise din sticlă în forma cupolei, cu porţiuni translucide şi sablate, alăturate unor potire, cupe, clopote, sfeşnice sau picături din acelaşi material, dispuse ca instalaţii în miniatură; pe simeze – picturi pe lemn, în cromatica ocrurilor calde pământii şi contururi cu linii punctate, precum stelele de pe cer. Preocuparea artistei este îndreptată spre tradiţiile şi sentimentele creştine: Ultima cină, Corul îngerilor, Nod mistic, Impresii bizantine, Picături, Recipiente pentru melancolie etc.

Picturi cu Îngerii lui Bus, îngerii lui Cristian Busneanu (Arad), la Galeria Calina. Aflaţi în diferite ipostaze alegorice, personajele celeste din tablouri sunt nomazii meleagurilor virtuale unde liniile cursive sunt omniprezente. Prin intermediul lor, există o permanentă intenţie a dialogului purtat între oameni şi oameni, între oameni şi îngeri, între îngeri şi creator. Elementele compoziţionale precum şi fantezia exuberantă, caracteristice autorului, conduc spre asocieri contemplative, uneori cu subtile accente nostime în funcţie de situaţie. Figurativă prin alcătuire, intensă prin naraţiune şi exotică prin coordonatele geografice extreme (orientale şi occidentale) a cromaticii abordate, oarecum decorativă, expoziţia se defineşte prin sinceritate şi bucuria povestitorului.

Un Prezent continuu la Galeria Triade, într-o succintă serie de picturi, colaje şi obiecte în expoziţia lui Ion Stendl (Bucureşti) – deopotrivă gravor, pictor, sculptor şi tapiser. Artistul, un romantic al figurativului, este în aceeaşi măsură caracterizat prin excelenţa desenului anatomic, similar umbrei renascentiste bine închegată pe model. Zonele compoziţionale din lucrări conţin fragmente colate cu elemente decorative, părţi ale unei întregi arheologii conceptuale filtrate ulterior, prin expresii personale afective şi creative, pe traiectele post-modernismului. Expoziţia este definită de sinteza dispunerilor spaţiale şi precizia detaliilor, înconjurate de jocul liber al cromaticii mate alese.

La Galeria Helios, expoziţia de pictură semnată de Victor Acatrinei este dominată de o axă trasată vertical unde, prin simetria creată, imaginile se metamorfozează în aripi ce îmbrăţişează privitorul. Dealtfel, natura şi peisajul Grădinilor sunt laitmotivele tematice, alăturate Simetriilor vegetale, florale sau vieneze. Prin pulverizarea contururilor în tuşe scurte şi întrerupte, cromatica luminoasă şi ansamblul general se încadrează (post)impresionismului apropiat sinuozităţilor decorative ale Jugendstil-ului. Cu aceeaşi abundenţă a formelor descriptive astfel create, dar în absenţa efectelor de oglindire, expoziţia mai cuprinde peisaje şi flori aşa cum sunt ele consacrate ca gen.

Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45, 1 iunie 2010

MAI 2010

MAI 2010

Expoziţiile lui Prier

O Retrospectivă între real şi imaginar la Muzeul de Artă, semnată de Friedrich Schreiber (Germania), originar din Timişoara, cu peste 80 de picturi cumulate pe patru capitole enunţate: Tablouri pictate în România, Timp şi spaţiu, Autoportrete deghizate şi Ciclul anonimilor. Caracterizate cronologic de lucrările Ziua secretă – 1965, Surparea simţurilor – 2009, intercalate de Chirurgul – 1988, câteva din principalele teme abordate de autor sunt ameninţarea, urmărirea şi dorul de libertate. Reprezentările figurative (personaje, ceasul, broasca ţestoasă, fluturi etc) precum şi cele ale construcţiilor arhitecturale cu perspective largi, spre infinit, definesc opera artistului de la bun început între parametrii suprarealismului şi al realismului fantastic, fără a fi puternic influenţat de viziunile lui De Chirico sau Dali.

În Galeria Mansarda a Facultăţii de Arte şi Design Timişoara, Elicondiu Iovan expune zeci de Venusoide, folosind preponderent suportul material al hârtiei fotografice învechite sau aproape expirate de lumina Soarelui... Venus, mai aproape de Helios şi un pic mai mică decât Terra... Imaginea dorsală feminină ca matrice vizuală universală ori ca element principal al perioadei matriarhale, este percepută mereu cu obsesie, pasiune sau maternitate. Asemănător zonei experimentale, cu spontaneităţi temperate şi sensibilităţi cromatice pământii aşternute ulterior cu pensula, caracteristic autorului, corpul feminin este pulverizat şi succesiv metamorfozat până la forma decantată a vaselor de pământ. Rămâne spaţiul budoarului cu aerul mereu intim al muzelor, rămăşiţa ancestrală opusă prototipului contemporan imediat, vulgar sau dulceag.

La Galeria Helios, figurativul Gabriel Bodnariu şi non-figurativul Gabriel Kelemen s-au reunit în expoziţia tandem, Gabriel. Picturile lui Bodnariu de mari dimensiuni, prezintă personaje umane reale în ipostaze ireale, cu fizionomii animaliere ori aflate la scăldat într-o baltă, în faţa unui camion; la picnic, dezbătînd dezinvolt în jurul unui tablou á la Piet Mondrian; apoi un autobuz înconjurat de copaci şi peşti înotând ca într-un acvariu... Atmosfera creată este cea a pustietăţi stranii şi a plutirii virtuale, cu asocieri la spaţiul suprarealist pe alocuri caracteristic lui René Magritte. La fel de virtuale sunt sculpturile şlefuite ale lui Kelemen. Expuse grupat, câteva sunt obţinute prin îmbinarea modulară a formelor compacte, sinuoase şi intens colorate, încolăcite între ele aidoma vrejurilor vegetale. Altele sunt asemănătoare unor seminţe fantastice din interiorul cărora pot izbucni oricând elemente din lumea ficţiunilor.

Câteva portrete realizate prin Amprentare şi un debut în tandem al studenţilor Laura Alexandra Sava şi Szábo Ándor (clasa prof. Suzana Fântânariu) la Papillon Café. Lucrările celor doi se încadrează vizualizărilor microscopice, imaginile grafice conţinând detalii gingaşe caracteristice atingerilor tactile. Părăsind penelul în favoarea folosirii directe ale degetelor şi ale urmelor ovale lăsate de ele, construcţia portretelor este atent dirijată, păstrând fizionomia şi trăsăturile modelului. Rezulatul final este unul contrar, caracteristica generală fiind spontaneitatea execuţiei.

Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45, 4 mai 2010

APRILIE 2010

APRILIE 2010

Haiti, un popor de pictori rezistând realităţii

O premieră în România şi Europa de Est: Haiti, o insulă minunată, prin două evenimente organizate de Centrul Cultural Francez Timişoara în parteneriat cu Galeria Marassa Trois din Paris şi curatoarea ei, Natacha Giafferi-Dombres. Unitară şi deosebit de spectaculoasă este expoziţia de oriflame – drapele religioase vaudou (=voodoo, în engleză) confecţionate din satin, perle şi paiete – primenite de influenţe creştine catolice sau ortodoxe re-actualizate în creaţia artiştilor Georges Valris, Christian Dorleus, Madame Moreau, Nadine Fortilus, Maxon Scylla şi Bonhomme. Vaudou reprezintă un cult animist al triburilor yoruba din vechiul regat al Dahomey-ului, Africa de Vest (Benin, Togo, Ghana, Nigeria), în care omul dorea concilierea sa cu forţele supranaturale ale zeităţilor locale prin intermediul vrăjilor, descântecelor şi al sângelui purificator. Credinţa este răspândită în Insulele Caraibe odată cu venirea sclavilor negri pe întinsele plantaţii de trestie de zahăr. Mai târziu şi poate nu întâmplător, Independenţa statului Haiti, primul colţ de pământ amerindian descoperit de Cristofor Columb, a fost obţinută în urma a nenumărate revolte, conspiraţii sau asasinate, vaudou devenind între timp religie oficială alături de cea catolică. În paralel, la Muzeul de Artă s-a vernisat expoziţia pictorilor Eddy Saint-Martin, Prince Luc, Calixte Henry, Nicolas Dreux, Wilson Bigaud, Louverture Poisson, Roger Françios, Stivenson Magloire, Ismaël Saincilus şi Frantz Zéphyrin – o selecţie de lucrări eclectice încadrate curentelor primitive, naive, simboliste şi contemporane, un motiv de prospeţime cromatică dată de exotismele ecuatoriale specifice locului. Evenimentul a fost întregit de conferinţa Haiti, un popor de pictori rezistând realităţii susţinută de aceeaşi curatoare, ca omagiu pentru comunitatea artistică recent lovită de un cutremur dezastruos şi periodice uragane.

Exerciţii de reflecţie

Tot la Muzeul de Artă, o expoziţie realizată cu tandreţe sufletească, autor Onisim Colta (Arad): Exerciţii de reflecţie. Aspecte ale unui demers plastic. Lucrările sunt supuse unei geometrii simple şi calde, când prin desene figurative, când prin forme sculpturale - confecţionate din neconvenţionalul ambalaj de carton ondulat şi un fir de nisip colat - relativ austere. În ambele variante, abstractul este cuprins de prospeţime şi căldură cromatică, precum vechimea unui pergament excelent conservat. Ansamblul reflecţiilor plastice presupune o încărcătură exhaustivă despre libertate şi sensibilitate, despre cuget şi credinţă, fără a fi impuse în mod direct şi obligatoriu. Ele se simt. Astfel, aşa cum tihna autorului-i este aşternută peste lucrări, aşa mentalul receptorului se-nclină-n faţa atmosferei nevăzutului. Iar mâine dacă lumea pare pustie, este de ajuns o carte, o pâine şi un peşte, şi re-începe totul...

Retro-expectativă nevralgică

La Galeria Helios o expoziţie al unui Pictor-locatar. Retro-expectativă nevralgică 1975-2010 semnată de Traian Abruda. Zeci de picturi şi desene având dimensiunile unei coli ministeriale, se împart în două teme majore: o serie de portrete executate prin diverse modalităţi de reprezentare figurative, abstracte sau caricaturale, intercalate de seria picturilor urbane, create parcă din cadrul unicului geam al singurului apartament de bloc – acestea din urmă fiind însoţite de calambururi (auto)ironice integrate în ansamblul imaginilor şi a gamei cromatice pulverizată prin tuşe scurte, spontane. Predominant ilustrativă, fantezia artistului este debordantă în fiecare din lucrări, aceasta fiind o caracteristică a autorului de-a lungul a 35 de ani de creaţie plastică.

Creativitatea octogonului

În cadrul programului Invitaţi – dedicat recuperării identităţii artistice exprimate activ pe alte meleaguri de către plasticieni originari din Timişoara şi/sau România – Fundaţia Interart Triade a găzduit expoziţia semnată de Csápo Ildiko (Basel, Elveţia) intitulată Urme. Spaţii. Semne. Pornind de la forma picturală bidimensională a pătratului ca element universal sobru şi antidinamic, creativitatea octogonului este folosită în mod organizat de către artistă drept şablon al atmosferei melancolice din spaţiul interior al instalaţiilor. Construcţia lor tridimensională supune atenţiei iluzii optice în funcţie de postura privitorului, la fel cum poetul îşi structurează cuvintele nocturne pentru a fi ulterior lecturate diurn şi repetitiv pentru a fi înţelese. Iar cumpătarea nu poate fi fascinantă decât prin logică, ori frumoasă numai prin libertate, amândouă variabile fiind culpabile în demersul plastic al artistei.

Doza de mister

La Galeria Calina, un ambient Musikal în bagheta pictorului Iosif Taşi – Tajó. Clape de pian din cărămizi-cărămizii ordonate pe podea, o pâlnie de gramofon răsărită ca o floare primăvăratică, portative cu note încrustate în material sau cu piroane agresiv îndoite în afară, spre ochii privitorului, apoi un instrument ciudat de lung şi clapete de-a dura-i. Şi o înaltă cutie cilindrică cât un turn cinetic cu ecouri neauzite, alăturată unui vis şi câtorva litere integrate pe un disk mare agăţat pe perete. Nicio pictură. Numai obiecte sculpturale din lemn, cu adaosuri din metal, hârtie, nasturi, cuie şi alte materiale. O doză de mister, aşadar, se aşterne cu instrumentişti nu din lumea noastră, deşi fantezia unora dintre noi ar putea interpreta uşor partiturile expuse. Nu este greu! Eu m-am uitat la ele, doar îngânând imaginativ un refren...

Realitatea Bănăţeană – supliment Paralela 45, 6 aprilie 2010

Clădirea ce a găzduit pe rând sediile Grupului de canotaj Regatta, Autoclubul Regal Român, Institutul Social Român Banat-Crişana, Academia de Arte Frumoase (mutată de la Cluj), Şcoala pentru Construcţii, apoi din anul 1955 filiala locală a Uniunii Artiştilor Plastici din România, împlineşte anul acesta 100 de ani de la inaugurare. Imobilul este ridicat după planurile primului arhitect al oraşului, Székely László (1877-1934), autorul actualei imagini urbanistice generale concomitent cu identitatea unor clădiri emblematice pentru Timişoara: Complexul Gimnazial al Piariştilor, Palatul Szechenyi, Casa Hilt & Vogel – unde la parter se află Galeria Helios, Palace (Pţa Victoriei); Banca de Scont (Pţa Libertăţii); Casa Brück (Pţa Unirii); Casa Maghiară – sediul redacţiei cotidianului Renaşterea Bănăţeană; Băile Neptun; Casa de Raport al Fondului de Pensii (Pţa Traian); Turbina; Abatorul Comunal şi altele, construcţii ce sunt definite în principal prin trăsăturile secesionismului (Sezession-Austria, sinonim la Jugendstil-Germania, Art Nouveau-Franţa, Modern Style-Anglia etc), dar şi ale neoclasicismului, unele dintre ele având elemente decorative preluate din arhitectura medievală. Prin urmare, la iniţiativa preşedintelui Ioan Szekernyes şi a directoarei Dana Gomboş, zece pictori, graficieni şi sculptori ce deţin tot atâtea ateliere de creaţie integrate sediului UAP Timişoara – Virginia Baz Baroiu, Lidia Ciolac, Constantin Flondor, Remus Irimescu, Octavian Maxim, Romul Nuţiu, Béla Szakáts, Dumitru Şerban, Viorel Toma şi Leon Vreme – au celebrat pe simezele Galeriei Helios centenarul mai sus amintit, fiecare artist cu stilul şi personalitatea lor creativă.