COLECTIA KORMENDI - CSAK

Vineri 9 septembrie 2011, la Muzeul de Artă din Timişoara a avut loc vernisajul expoziției Colecţia Körmendi-Csák, cea mai mare colecție de artă din Ungaria, curator Wehner Tibor, critic de artă (Ungaria). Inițiată de Anna Körmendi şi arhitectul Máté Csák și îngrijită de istoricul de artă Ferenc Csák, colecția unică în felul ei conţine peste 250 de lucrări de pictură, grafică, sculptură, basorelief, ceramică sau mozaic realizate pe parcursul secolelor XIX-XX, și chiar XXI. Sunt expuse opere ale celor mai importanți artiști din secolul XX, reprezentativi și pentru curentele de artă moderne și contemporane din Ungaria, lucrări semnate de Jenő Barcsay, Béla Gruber, Tihamér Gyarmathy, Jenő Kerényi, Mihály Schénr, Gellért Orosz, Oszkár Papp, Lájos Sváby, József Baska, András Rá, Zoltán Szabó Angyalföldi, István Birkas, Gábor Dienes, László Feher, Krisztián Frey, Magda Gádor, László Gyémánt, Zsuzsa Katoná, Ignác Kokas, Sándor Nagy, Ildikó Várnag. De asemenea, câteva selecții din colecția Körmendi-Csák au fost expuse diferite orașe din lume, printre care la Bonn, Hanovra, Grossburgwedel, Geneva, Viena, Tallin, Eisenstadt, Košice, Pilsen, Mircurea Ciuc, Sfântul Gheorghe sau București.

http://ciprianchirileanu-art.blogspot.com

RENEE RENARD - MI S-A FURAT NIKON-UL

"Mi s-a furat Nikon-ul…

În 26 aprilie 2011, în trenul Budapesta-Timișoara, la vama Curtici, un polițist român de frontieră (aflat în exercițiul funcțiunii) mi-a furat Nikon-ul. Dincolo de valoarea considerabilă a aparatului, am rămas fără Nikon-ul meu drag, cu care lucrasem pentru expoziția Aripi între Ape și pentru nenumărate alte proiecte. Au urmat declarații la poliție, identificarea martorului din Singapore, nopți nedormite, revoltă, neputință, amărăciune, iar în cele din urmă trista recunoaștere a faptului că mă luptam cu un sistem imbatabil, eminamente corupt.

Te-am iubit, România. Am plecat de nenumărate ori și de tot atâtea ori m-am întors, pentru că, deși nu am niciun strop de sânge românesc în mine, nu mai puteam de dor. Am fost de partea ta, întotdeauna… Ți-am iertat până și istoria învolburată atunci când mi-ai deportat familia în Rusia, în Bărăgan și apoi la Canal… Însa în seara zilei de 26 aprilie 2011 ai pierdut definitiv pe unul din puținii cetățeni care, cu disperată și naivă speranță, mai credea în tine... Știi că de acum înainte nu-mi voi mai reprima gestul instinctiv de a duce mâna la inimă atunci când ascult La Marseillaise?! Orice Nikon poate fi înlocuit, la un moment dat. Dar va fi foarte-foarte greu, România, să recâștigi respectul meu. Pe termen lung, pierderea este a ta."

text preluat de pe http://reneerenard-art.blogspot.com

pentru care eu, românul ciprian chirileanu, susţin declaraţia de mai sus.

trist...

LINDA SASKIA MENCZEL

Mărturisire, expoziţie Linda Saskia Menczel, la Galeria Helios Timişoara, august 2011. Cuvântul de deschidere: Pr. Ioan Tiberiu Vişan. Concert: Cosmin Bălean, la Duduk (instrument armean vechi de 3000 de ani) şi Doru Roman, la percuţie.

Expoziția este dominată de fundalul simezelor pe care sunt dispuse, precum o friză nesfârșită, portrete de sfinți canonizați sau necanonizați, preoți și maici, toate realizate în creion cu foiță de aur: Sfântul Kuskșa din Odessa, Sfântul Ioan de Kronstadt, Sfântul Arsenie Boca, Părintele pustnic Proclu, Pr. Iacov Tsalikis, Maica Eufimia de la Cebza și mulți alții... Toți aceștia te urmăresc pe tine, da, pe tine privitorule!, și nu invers cum ar fi normal într-o expoziție, cu ai lor ochi blânzi, tăcuți și răbdători. Perindarea pașilor tăi, fapta privirilor tale, sinceritatea inimii pe care o porți în tine. Iar tu, vizitator vremelnic, te întâlnești cu chipul din Preoția (brons, marmură), citești atent din Maslul (bronz, marmură) și te-nchini precum cel din Pocăința (brons, marmură), sculptura care apare pe afișul expoziției. 

Cuvântul de deschidere a fost rostit de Pr. Ioan Tiberiu Vişan, evenimentul fiind încheiat cu un recital susținut de Cosmin Bălean la duduk (instrument armean vechi de 3000 de ani) şi de Doru Roman la percuţie.

http://ciprianchirileanu-art.blogspot.com/

GABRIELA MARTINCSEK DAMŞE

Expoziţia de tapiserie – Texturi – autoare GABRIELA MARTINCSEK DAMŞE la Galeria Helios, 7 iulie 2011. A prezentat Rodica Regep Banciu.

Sunt expuse o serie de tapiserii parietale monocromatice având diferite texturi volumetrice obținute predominant prin plieri succesive ale materialului textil, ori prin coaserea unor bucăți modulare de pânză „înghesuite” sau suprapuse între ele, precum dispunerea unor solzi. O altă serie de lucrări sunt compozițiile decorative pe suprafețe (texturi) netede, plane, cu „intarsii” din bucăți de pânză decupate ce amintesc de grafia ornamentală al unui alfabet ancestral. Alăturat acestora, un grupaj de lucrări de grafică monocromatică și nonfigurativă de mari dimensiuni, ca posibile eboșe ale viitoarelor tapiserii, face ca expoziția să ateste continuitatea acestui gen artistic mai rar prezentat publicului, cu succes abordat de artistele-tapiser timișorene Klára Biró Jecza (1937-2011), Natalița Boeți (1960), M-Kiss Hedy (1956), Olivia Moga (1937-2004), Rodica Regep Banciu (1943), Valentina Ștefănescu (1969), Magda Zimán (1942-2003)...

Țesutul manual este una dintre cele mai vechi meșteșuguri umane cu rol utilitar. Dintre variantele sale – gobelin, macrame, chilim, dantelă etc – tapiseria parietală a cunoscut cele mai multe și mai profunde transformări, aflată sub influența evoluției tehnologice și a stilurilor artistice din epocile traversate. Deși denumirea în sine este amintită în anul 1467, primele tapiserii sunt cunoscute încă din perioada elenistică (sec. III îC), o perioadă de apogeu derulându-se în Evului Mediu, după Renaștere fiind înlocuită de pictura murală. Un moment important al evoluției sale este inventarea războiului de țesut semi-automat, programat pe cartele perforate de către francezul Joseph Marie Jacquard (1752-1834) în anul 1801, fapt care a permis obținerea unor modele mai complexe în desen și cromatică. Este momentul inaugurării Revoluției Industriale și, ca o primă consecință, a primului calculator (1820) realizat de englezul Charles Babbage, precursorul revoluției binare din secolul XX... În orice caz, tapiseria se desprinde de meșteșug și se „reinventează” după anul 1917, odată cu creația lui Jean Lurçat (1892-1966), consacrarea ei definitivă ca artă de prim rang în cadrul general al artelor textile / fiber art venind după anii 1950, îndeosebi prin Bienala de la Lausanne 1962, urmat de impulsul creativ conceptual al anilor `80 din SUA, precum și de triumful ei la foarte recenta expoziție intitulată Penelope’s labour deschisă la Bienala de la Veneția din acest an, 2011. Tapiseria ultimilor ani prezintă o varietate de țesături realizate încă manual ori pe războiaie Jacquard și/sau prin programare pe calculator, imaginile finale fiind obținute prin împletiri, înnodări, plieri, îmbinări, atașarea unor mici elemente non-textile, reprezentări abstracte sau figurative etc, expuse parietal sau chiar ca instalații. 

http://ciprianchirileanu-art.blogspot.com

INGO GLASS

Expoziţia artistului INGO GLASS (sculptor german născut la Timişoara) – Spaţii libere – la Muzeul de Artă. Au prezentat Christian Glass, Ileana Pintilie şi Marcel Tolcea. Fotografii de la vernisaj, 30 iunie 2011.

În cadrul expoziției, un poster descrie pe scurt cheia conceptuală a expoziției și în mare parte a întregii creații a artistului, definită teoretic prin legile constructiviste iar practic prin sculpturile monumentale realizate prin intercalarea unor plăci planimetrice. Într-un text de prezentare din anul 1998, semnat de Peter Volkwein, directorul Concrete Art Museum din Ingolstad, explică abordarea lui Glass, aflată în contradicție cu doi dintre cei mai importanți teoreticieni ai Bauhaus-ului, Johannes Itten și Wassily Kandinsky. Cei doi din urmă au afirmat, încă din anul 1919, faptul că formele geometrice de bază le sunt asociate culorile primare, astfel: cercul este roșu, pătratul este albastru, triunhiul este galben, Însă, „Prin cunoștințele sale de fizică și experimente în psihologia percepției, Ingo Glass îndrăznește să susțină că roșul, ca vehicul a unei mișcări rotative, poate fi atribut numai cercului, în timp ce culoarea agresivă a galbenului corespunde formei agresive a triunghiului, iar albastrul - o culoare liniștită - aparține formei echilibrate a pătratului. Într-o zi, istoria artei va trebui să dovedească cine a avut dreptate.” / „Trough his knowledge of physics and experiments in the psychology of perception, Ingo Glass dares to argue that the colour red, as the vehicle of a rotative movements, may only be atributed to the circle, while the aggressive colour yelow corresponds to the aggressive form of the triangle, and blue – a quiet colour – belong with the balanced shape of the square. One day, the history of art will have to prove who was right.”, încheie Peter Volkwein. Încercând să reordoneze elementele de bază, expoziția lui Glass este dominată de intersectarea formelor geometrice simple și culori primare aferente teoriei lui, prezentate parietal, prin desene, sau prin intermediul spațiului, în cât mai diverse variante posibile ca un puzzle infinit.

http://ciprianchirileanu-art.blogspot.com

ION POPESCU

Expoziţia de sculptură şi desen – Parabole – semnată de ION POPESCU (Suedia), la Galeria Helios. Au prezentat Alexandra Titu şi Constantin Prut. Fotografii de la vernisaj, 30 iunie 2011.

La Galeria Helios s-a vernisat de curând expoziţia de sculptură şi desen intitulată Parabole, semnată de Ion Popescu (Suedia). În mare măsură raportate la estetica de sorginte brâncușiană, simplitatea lucrărilor lui Ion Popescu nu acceptă singularitatea formelor esteticii extreme, adesea minimale. Întotdeauna sunt create relații intrinseci între componentele sculpturilor dar mai ales prin expunerea lor spațială, încât dialogul să fie reluat de fiecare dată rememorând elementele vizualizate anterior. Numai așa o formă hiper-abstractă poate capăta valențe narative, doar astfel imaginația invadează teritoriul concretului și, implicit, pot fi înțelese ideile (parabolele) autorului: susținute de tije subțiri, patru mici obiecte fusiforme, colorate, par a-și lua zborul (...) în relația lor directă dintre decorativismul spațiului gol și suplețea materială al peștelui taciturn (...) ca pe o formă stranie a unui lemn căreia îi este atașată deasupra o placă de marmură, o corabie aluzivă în zare (...) și alte exemple. Au prezentat Constantin Prut şi Alexandra Titu: „(...) fiecare dintre aceste nonobiecte deschid doar jocul interpretativ al unor probleme cu care se confruntă gândirea omenească, formulate în diverse sisteme metaforice. Efortul artistului rămâne mereu acela de a provoca cu un minimum de mijloace să declanşeze o aventură interpretativă extensivă, cu nenumărate arborescenţe de conexiuni, de referinţe şi fabulaţii.”

http://ciprianchirileanu-art.blogspot.com

ciprianchirileanu-art

http://ciprianchirileanu-art.blogspot.com/

Din motive pur personale am luat decizia să întrerup activitatea de cronicar prin colaborarea avută timp de aproape cinci ani cu Renașterea Bănățeană, supliment Paralela 45. Pe această cale mulțumesc redacției și jurnalistului Laurențiu Nistorescu pentru înțelegerea avută.

Abia zilele trecute am constatat faptul că atunci când am inițiat acest blog - ca variantă online (poate) mai accesibilă publicului - nu i-am adaugat în titulatură și specificul său, respectiv de cronici scrise despre expozițiile lunare în galeriile de artă din Timișoara. 

Spre exemplu ciprianchirileanu-cronici.  

Mai mult, nu pot schimba denumirea blogului (sau cel puțin nu știu eu și nici nu-mi bat capul cu asta, recunosc), ceea ce poate crea unele confuzii, dat fiind faptul că pregătirea mea profesională este de artist vizual și nu de jurnalist. 

Prin urmare, am decis să-mi promovez creația personală în varianta online. Ea poate fi urmărită la linkul de mai sus. 

M-aș bucura să vizualizați din când în când ciprianchirileanu-art, așa cum ați urmărit cronicile tipărite și acest blog atâția ani, ciprianchirileanu. 

Vă mulțumesc! 

.......

Later edit: voi continua acest blog însă doar cu imagini de la vernisajele/ expozițiile vizitate, în Timișoara sau în altă parte. În funcție de timp, răbdare și inspirație, voi completa postarea și cu texte scrise, fără pretențiile unui jurnalist/ critic/ istoric de artă, și fără a relua colaborarea cu vreo redacție. Doar din plăcerea de a mă întâlni cu oamenii, cu artiștii și cu creația lor. 

Poate la un moment dat o să adun toate textele într-un material tipărit... într-o carte, catalog, jurnal sau cum s-o numi... nu știu...

MAI 2011

La Galeria Triade, o expoziţie de fotografie, Revelatio – anatomia spiralei, autor Camil Mihăescu. Laitmotivul imaginilor este cochilia dezgolită de carnea melcului, simbolul spiralei. Regăsită în reprezentările multor culturi, în ambele sale variante, plană sau elicoidală, spirala exprimă o deplasare permanentă de la centru spre capătul ei şi invers, generând evoluţia ori involuţia, sau ilustrează o mişcare spre infinit într-o componentă temporală, desemnând dezvoltarea ciclică şi progresivă a istoriei. Pe un fundal alb sau negru, cochilia, înfăţişată în forme întregi, tăiate sau decupate ritmic, se remarcă precum o sculptură-construcţie a relaţiilor spaţiale dintre plin şi gol, cu perfecţiunea organică al creşterilor şi al descreşterilor secţiunii de aur.

O serie de Fragmente la Galeria Calina, în expoziţia de pictură semnată de Teodor Moraru (Bucureşti). O roată şi un car, un cal şi un cocoş, un gard, câţiva copaci şi un personaj singular, mai mult sau mai puţin recognoscibile... Cu această intenţie de reprezentări figurative integrate suprafeţelor cromatice dominate de un galben învecinat cu verde, pe fundal, lucrările se includ, prin tuşe scurte pe forme ample, unui expresionism temperat de ocruri telurice. Într-o atmosferă bucolică, Drum, Urme, Ziduri, sunt titluri ce confirmă intenţia peisajelor sau a unei călătorii prin prejma aşezărilor rurale, fragmentată adesea de popasuri anecdotice şi succesiuni de fapte, evenimente sau stări caracteristice locurilor.

Un tandem artistic alcătuit de Sándor Aranyi şi Kata Marosi (ambii din Ungaria) la Galeria Helios, în expoziţia intitulată Reflexie. Din ansamblul lucrărilor de pe simeze, conturate prin diferite ipostaze ale reflexiilor luminii, legătura bivalentă porneşte de la fotografiile realizate de Sándor Aranyi – o serie de peisaje nedefinite ci intuite prin parbrizul, umezit de ploaie, al unui autovehicul staţionat, şi picturile lui Kata Marosi – în continuarea aceloraşi imagini fluide şi abstracte, re-interpretate prin tehnica picturii dar nu neapărat identice cu primele. Mai departe poate rezulta percepţia celui de-al doilea sens al reflexiei, dat de stările meditative în aşteptarea ploii ce va trece, urmat de reluarea traseului.

Kata Marosi

Sandor Aranyi

Renaşterea Bănăţeană, supliment Paralela 45 – marţi, 2 mai 2011

APRILIE 2011

La Muzeul de Artă din Timişoara, o expoziţie comemorativă la împlinirea a douăzeci de ani de la dispariţia artistului Julius Podlipny (1898-1991), născut la Bratislava. După un accident de tren soldat cu pierderea braţului drept, se mută mai târziu la Budapesta, oraş unde urmează cursurile Academiei de Arte Frumoase. În 1926 se stabileşte la Timişoara, înfiinţând o şcoală particulară de pictură, iar activitatea sa expoziţională se extinde la Bucureşti, Cluj Napoca, Arad. În anul 1934 este numit profesor la Şcoala de Arte Frumoase din Timişoara, activitate din care se retrage peste trei decenii. În perioada 1951-1955 este primul preşedinte al filialei Timişoara a Uniunii Artiştilor Plastici. În 1977 primeşte medalia omagială a oraşului Bratislava, iar în 1998 i se acordă titlul de Cetăţean de Onoare al Timişoarei. Exprimată prin pictură, dar mai ales prin grafică, creaţia lui Julius Podlipny, încadrată expresionismului german, abordează asperităţile tematicii sociale (Muzicanţi orbi, Drumul vieţii, Pescarul, Spălătoreasa ş.a.) estompate de textura limpede şi catifelată a cărbunelui presat (conté). Expoziţia mai cuprinde o serie de schiţe din seria Cerşetori, portrete (Bătrân cu barbă, Miner bătrân ş.a.), autoportrete, peisaje şi o serie de lucrări cu o tematică religioasă (Pelerinaj, Pieta, Iuda etc). Personalitatea sa “simplă, clară, intransigentă şi sarcastică”, a avut o influenţă puternică în formarea câtorva importanţi plasticieni şi/sau dascăli contemporani români, precum Traian Brădean, Romul Cândea, Roman Cotoşman, Ştefan Câlţia, Carol David, Diodor Dure, Constantin Flondor, Ion Gaita, Florin Mitroi, Paul Neagu, Ioan Perciun, Ciprian Radovan, Diet Sayler, Ştefan Szöny, Viorel Toma, Doru Tulcan, Artur Vetro şi alţii. Între Julius Podlipny şi Corneliu Baba, un alt mare artist şi dascăl la Academia de Artă din Bucureşti, s-a creat o prietenie la distanţă, acesta din urmă alegându-şi clasa “cu studenţii veniţi din Timişoara, pentru că aşa se poate construi mai departe pe o fundaţie solidă”, scrie în paginile volumului lansat cu ocazia vernisajului, Conté, schiţe dintr-un secol, semnat de Annemarie Podlipny-Hehn, soţia artistului.

(grupaj fotografic realizat de Walter Konschitzky)

Expoziţia-întrebare Dar tu? a artistei Liliana Mercioiu Popa din Galeria Pygmalion, cuprinde un grupaj de fotografii reprezentând imagini ale unui trecut cu care ne-am obişnuit vizual: stâlpi care susţin ţevi sau conducte în plin câmp, acum părăsite, sau amenajări de teren împotriva inundaţiilor sau a alunecărilor de teren. Ritmul sacadat de amplasare în câmp al stâlpilor din beton degradat şi cenuşiu, picturali dealtfel, invadat de ierburi, precum şi ţesătura monotonă cu geometrii tridimensionale şi transparente ale plaselor de sârmă – ambient cu trimitere la Zona din Călăuza în regia lui Tarkovski – conduc spre liniile verticale şi paralele din picturi, transformate în semne grafice caracteristice undelor fluide, sonore sau seismice.

Linii în nelinişte, o expoziţie a graficianului Sorin Bijan, la Galeria Helios. Un autoportret imperturbabil în clar-obscur, contrar stării definite din titlu, domină lucrările – rezultate printr-o tehnică personală (peste desenele în cărbune sunt aşternute culori de ulei în straturi transparente) – cu nenumărate linii mătăsoase permanent ondulate, reliefate pe forme figurative bine construite. Chipul înjumătăţit între lumină şi umbră este cel care transmite telepatic fie liniştea unor valuri sau freamătul firelor de iarbă în vânt, fie tensiunea caracteristică degetelor a două mâini, împreunate sau libere, aflate în aşteptare sau într-o viitoare acţiune. Ca o poveste cu o componentă biografică, personajul aparent atât de liniştit însumează, paradoxal, neliniştile detaliate din celelalte imagini.

Renaşterea Bănăţeană, supliment Paralela 45, 5 aprilie 2011

Pornind de la două pasaje din texte semnate de Demostene Botez - Bilete de papagal, şi Ion Luca Caragiale - Despe cometă, plasticiana Carmen Acsinte (Bucureşti) expune instalaţia Cometa, lucrare ce cuprinde întregul spaţiu al Galeriei Calina prin dispunerea a 600 de mingi de ping-pong. Cele roşii, aidoma unei cozi de cometă, urmăresc o blană de urs pe un fundal negru - Ursa Major. Cele albe, sunt ataşate pe fruntea unor fizionomii caricaturale lipite pe pereţi, ca mulţimea de care are nevoie politicianul din descrierea lui D. Botez. Pe podea, aleatoriu, alte mingi... În loc de vernisaj, a avut loc performance-ul realizat de Carmen Acsinte şi Olivia Niţiş, curatoarea ei: amândouă aşezate pe scaune, în întuneric, un spot luminos, o voce din neant ce anunţa sec şi implacabil puţinul rămas până la întâlnirea cu un cataclism natural şi umbrele celor două personaje şi ale mingilor ce contemplau frica sau neputinţa omului de a mai reacţiona.

MARTIE 2011

La Galeria Calina, timp de o lună, George Ciora (Reşiţa) ne propune un Atelier antropomorfoze prin care spaţiul expoziţional este transformat într-o instalaţie ambientală şi naturală, copie adaptată după atelierul artistului aflat în plin proces creativ. Tablourile, camuflate de o aparentă dezordine a obiectelor ce caracterizează interiorul unui studio de lucru, se găsesc în diferite stadii ce odată finalizate vor fi expuse. Imaginile în sine pornesc de la câteva portrete surprinse în fotografii vechi, a căror figuri sunt metamorfozate, uneori supradimensional, spre dedublare sau alienare, în termenii artei suprarealiste sau, prin trimiterile la arta lui Francis Bacon, la tensiunile interioare ale conştiinţei la care este supus zilnic omul. Cephalopagus, Craniopagus, Craniopagus Parasiticus sunt câteva dintre titlurile date desenelor şi printurilor digitale, unele suportând ulterior intervenţii experimentale cu un material transparent având texturi asemănătoare circumvoluţiunilor cerebrale descoperite de operaţiile chirurgicale.

O expoziţie de pictură prin nonculori la Galeria Triade, Ecce homo, autor Mihai Ciplea. Din negrul static de pe fundalul lucrărilor, cu nenumăratele sale valenţe simbolice asupra percepţiei psihice (doliu, neant, confuzie, abis, îngreunare etc), se sustrag imponderabil diverse părţi anatomice umane, în alb grizat şi catifelat, asemănător contre-jour-ului lipsit de detalii, sau cum se priveşte din interiorul ei gura unei peşteri. Uneori, o mantie roşie, dar mai puţin capul şi implicit fizionomia lui. Perspectivele ascunse din lucrări sunt extrase din întuneric prin iluminări stroboscopice ce provoacă senzaţia mişcării ori dorinţa găsirii sau a părăsirii unui loc anume, a unei transformări a minţii aşa cum se întâmplă prin pocăinţă – Metanoia, aceasta fiind şi titlul uneia dintre lucrări. Cu o tentă mistică mijlocită de tehnica clar-obscurului, expoziţia Ecce homo reprezintă sihăstria stărilor şi atitudinilor interogative, a căror răspunsuri găsesc tihnă sufletului şi le deschid pe altele.

O expoziţie retrospectivă a pictorului Nicolae Truţă (1949-2010) la Galeria Helios, intitulată generic Pictura ca simţire şi reprezentare. Absolvent al Facultăţii de Artă din Timişoara, promoţia 1974, Nicolae Truţă este considerat unul dintre cei mai reprezentativi artişti olteni, palmaresul de-a lungul carierei sale incluzând peste 50 de expoziţii personale, cinci premii acordate de Uniunea Artiştilor Plastici din România şi titulatura de Cetăţean de Onoare al municipiului Slatina şi al comunei Dobreţu, unde s-a născut. Dealtfel, în expoziţia comemorativă de la Helios sunt prezentate peisaje rustice cu împrejurimile localităţii de care era ataşat prin simţire (seria Miresmele Dobreţului şi Peisaj din Dobreţ), tablouri care, prin cromatică şi pensulaţie, sunt apropiate de trăsăturile postimpresioniste ale artei lui Paul Cézanne. Un al doilea grup tematic este reprezentarea figurativ-expresivă a păsărilor din seria Curcani. În totalitatea ei, arta lui Nicolae Truţă este definită de lirism cromatic, tuşe spontane şi tonurii vii, pictorul manifestându-se şi în domeniul sculpturii şi al poeziei.

Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45, 1 martie 2011