DECEMBRIE 2009
Decembristica
La iniţiativa Centrului Cultural Francez din Timişoara, manifestarea intitulată generic SurExpositions/SupraExpuneri, a ajuns la ediţia a cincea, transformându-se deja în tradiţie. Găzduită de Muzeul de Artă, manifestarea expoziţională îngrijită de curatoarea Anne-Karine Péret – fondatoare şi directoare a Espace29 din Bordeaux – ne propune cinci fotografi. Cristian Crisbăşan (România): The Emoticon Woman – un contrast săgetător între plăcuta privire al nudului feminin ca manechin natural şi capul ei de păpuşă înfrumuseţată artificial, supradimensionată. Charlie Devier şi William Acin (Franţa): Charliewiliam şi La graniţa visurilor noastre – două teme diferite: prima, un dialog imaginar cu anumite obiecte; cealaltă, o re-aşezare ironică a stelelor de pe drapelul UE precum poziţia astrelor. Hervé Samzun şi William Acin (Franţa): William William – cu un omniprezent atotştiutor-personaj-erou, o prezenţă înconjurătoare prin tondo-uri. Şi nu ultimul, Lukasz Panko (Polonia): Rebusiki – cu scene domestice din viaţa de familie, metamorfozate reciproc prin contradicţia a două clipe de genul „dute-vino”. În paralel, au avut loc o serie de conferinţe susţinute de francezii A.K. Péret, Eric Vincent, şi nocturnele semnate de Tomek Ducki (Ungaria-Polonia) şi de grupul Multiflex (Serbia).
O expoziţie în tandem la Galeria Helios, cu Sorin Iosub şi Rafael Mateiaş. Doi pictori cu acelaşi exerciţiu ideatic, definit de elemente compoziţionale abundente, însă complementari prin modul de receptare vizuală. Iosub trebuie privit din apropiere: detalii figurative aidoma celor ale lui Hyeronimus Bosch, năvălesc peste pânze ca o viermuială perpetuuă. Brusc, ele dispar în singurătatea câtorva portrete cu tentă ironică, din care se detaşează Semela îndrăgostită – o aluzie onirică spre Frida Kahlo. Mateiaş trebuie privit din depărtare: totul se întâmplă într-un singur eveniment planat deasupra lui, cu unul sau cel mult două elemente figurative de dimensiuni mari – Visul Centaurului, dar pulverizat de mişcarea zonelor cromatice ce amintesc de viziunea picturală premergătoare cubismului, comparabil la Cézanne. La baza lucrărilor din expoziţie stau forme şi culori aflate într-un vârtej baroc al dezordini atent rânduite.
Sculptoriţa Nada Stojici expune, la Galeria Calina, Metaforme, titlu provizoriu după un dialog nesincronizat purtat între artistă şi Emil Moldovan... sau subtilul cu dublu înţeles ajutat de calamburul metafore=metaforme. Întregul concept expoziţional este structurat pe comparaţia a două formule de prezentare: materialitatea bronzului, din care se detaşează perfecţiunea sferei ca impact vizual, respectiv materialitatea lemnului, cu echilibrul pătratului. Reţin atenţiei lucrările din urmă: dispunerea a zeci de mici pătrate cu diferite înăţimi-adâncimi alăturate între ele, până la construcţia unui cub cu porţiuni detaşabile, micile module putând fi manevrate. Jocul compunerilor a dus mai departe la obţinerea lucrării monumentale expuse parietal – Timp. Cuvântul-obiect reprezentat de cuvântul-imagine, capătă forma unui câmp al eternităţii (ori metaforma printr-o posibilă comparaţie cu pixelii digitali) aşa cum spirala timpului se tot continuă iar unii aleargă în urma destinului...
Cosmin Drulă ne propune un Schimb de gânduri la Galeria Papillon Café, în două variante: unul colectiv, prin decupajul unor pătrate de mici dimensiuni, recompuse ulterior precum o clădire cu numeroase ferestre toate deschise. Folosind tehnica monotipiei în alb şi negru, grafiile prezintă în marea lor majoritate personaje schiţate rapid. Ori diferite forme spontane ce pot fi asociate unui zumzet uniform atunci când toată lumea vorbeşte. Folosind aceaşi tehnică de decupaj recompus, cealaltă variantă o reprezintă dialogul a două portrete în jurul cărora sunt interpuse în alcătuiri aleatorii, dezinvoltura comunicării cu gânduri intime.
Pe simezele librăriei Cărtureşti-Unirii, o expoziţie semnată de Mircea Popescu. Stăpânind cu acurateţe inciziile specifice tehnicii linogravurii, lucrările sunt dominate de prezenţa portretului obţinut prin linii (albe şi negre) învolburate între ele. Aici faţa umană pare a purta măşti purtate în paralel sau una peste alta, până la apariţia non-figurativului, precum un labirint cu panglici. Sau redus într-un ansamblu fusiform, către abstract. Atmosfera generală este asemănătoare unui expresionism ponderat, caracteristic fiind redarea gurii personajelor, când închisă, când deschisă, aşa cum durerea poate fi receptată în ambele cazuri, în tăcere sau însoţită de un urlet.
Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45 – 8 decembrie 2009
Decembristica
La iniţiativa Centrului Cultural Francez din Timişoara, manifestarea intitulată generic SurExpositions/SupraExpuneri, a ajuns la ediţia a cincea, transformându-se deja în tradiţie. Găzduită de Muzeul de Artă, manifestarea expoziţională îngrijită de curatoarea Anne-Karine Péret – fondatoare şi directoare a Espace29 din Bordeaux – ne propune cinci fotografi. Cristian Crisbăşan (România): The Emoticon Woman – un contrast săgetător între plăcuta privire al nudului feminin ca manechin natural şi capul ei de păpuşă înfrumuseţată artificial, supradimensionată. Charlie Devier şi William Acin (Franţa): Charliewiliam şi La graniţa visurilor noastre – două teme diferite: prima, un dialog imaginar cu anumite obiecte; cealaltă, o re-aşezare ironică a stelelor de pe drapelul UE precum poziţia astrelor. Hervé Samzun şi William Acin (Franţa): William William – cu un omniprezent atotştiutor-personaj-erou, o prezenţă înconjurătoare prin tondo-uri. Şi nu ultimul, Lukasz Panko (Polonia): Rebusiki – cu scene domestice din viaţa de familie, metamorfozate reciproc prin contradicţia a două clipe de genul „dute-vino”. În paralel, au avut loc o serie de conferinţe susţinute de francezii A.K. Péret, Eric Vincent, şi nocturnele semnate de Tomek Ducki (Ungaria-Polonia) şi de grupul Multiflex (Serbia).
O expoziţie în tandem la Galeria Helios, cu Sorin Iosub şi Rafael Mateiaş. Doi pictori cu acelaşi exerciţiu ideatic, definit de elemente compoziţionale abundente, însă complementari prin modul de receptare vizuală. Iosub trebuie privit din apropiere: detalii figurative aidoma celor ale lui Hyeronimus Bosch, năvălesc peste pânze ca o viermuială perpetuuă. Brusc, ele dispar în singurătatea câtorva portrete cu tentă ironică, din care se detaşează Semela îndrăgostită – o aluzie onirică spre Frida Kahlo. Mateiaş trebuie privit din depărtare: totul se întâmplă într-un singur eveniment planat deasupra lui, cu unul sau cel mult două elemente figurative de dimensiuni mari – Visul Centaurului, dar pulverizat de mişcarea zonelor cromatice ce amintesc de viziunea picturală premergătoare cubismului, comparabil la Cézanne. La baza lucrărilor din expoziţie stau forme şi culori aflate într-un vârtej baroc al dezordini atent rânduite.
Sculptoriţa Nada Stojici expune, la Galeria Calina, Metaforme, titlu provizoriu după un dialog nesincronizat purtat între artistă şi Emil Moldovan... sau subtilul cu dublu înţeles ajutat de calamburul metafore=metaforme. Întregul concept expoziţional este structurat pe comparaţia a două formule de prezentare: materialitatea bronzului, din care se detaşează perfecţiunea sferei ca impact vizual, respectiv materialitatea lemnului, cu echilibrul pătratului. Reţin atenţiei lucrările din urmă: dispunerea a zeci de mici pătrate cu diferite înăţimi-adâncimi alăturate între ele, până la construcţia unui cub cu porţiuni detaşabile, micile module putând fi manevrate. Jocul compunerilor a dus mai departe la obţinerea lucrării monumentale expuse parietal – Timp. Cuvântul-obiect reprezentat de cuvântul-imagine, capătă forma unui câmp al eternităţii (ori metaforma printr-o posibilă comparaţie cu pixelii digitali) aşa cum spirala timpului se tot continuă iar unii aleargă în urma destinului...
Cosmin Drulă ne propune un Schimb de gânduri la Galeria Papillon Café, în două variante: unul colectiv, prin decupajul unor pătrate de mici dimensiuni, recompuse ulterior precum o clădire cu numeroase ferestre toate deschise. Folosind tehnica monotipiei în alb şi negru, grafiile prezintă în marea lor majoritate personaje schiţate rapid. Ori diferite forme spontane ce pot fi asociate unui zumzet uniform atunci când toată lumea vorbeşte. Folosind aceaşi tehnică de decupaj recompus, cealaltă variantă o reprezintă dialogul a două portrete în jurul cărora sunt interpuse în alcătuiri aleatorii, dezinvoltura comunicării cu gânduri intime.
Pe simezele librăriei Cărtureşti-Unirii, o expoziţie semnată de Mircea Popescu. Stăpânind cu acurateţe inciziile specifice tehnicii linogravurii, lucrările sunt dominate de prezenţa portretului obţinut prin linii (albe şi negre) învolburate între ele. Aici faţa umană pare a purta măşti purtate în paralel sau una peste alta, până la apariţia non-figurativului, precum un labirint cu panglici. Sau redus într-un ansamblu fusiform, către abstract. Atmosfera generală este asemănătoare unui expresionism ponderat, caracteristic fiind redarea gurii personajelor, când închisă, când deschisă, aşa cum durerea poate fi receptată în ambele cazuri, în tăcere sau însoţită de un urlet.
Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45 – 8 decembrie 2009
Postări
www.potire.blogspot.com come with great SSSmile for this blog....
RăspundețiȘtergere