vineri, 9 mai 2014

ANCA MUREŞAN, tot


Joi, 8 mai 2014, la parterul City Business Centre, clădirea C, a avut loc vernisajul expoziţiei tot, semnată de Anca Mureşan, un  eveniment organizat de galeria H’art şi Dan Popescu (Bucureşti). Picturile artistei sunt precum o căruță de fân imensă, ne se va găsi niciodată „acul” figurativ în nicio parte a tabloului, oricât de mică ar fi ea. Suprafețele, greu îmi vine să le numesc compoziții, monumentale, sunt alcătuite din mici pete colorate aglomerate, o puzderie, și amintesc de vremea pointilismui sau, mai târziu, de action painting-ul dezordonat a lui Pollock, acum realizate cu lupa. Și totuși, privite de aproape, oricare cm2 poate avea povestea ei înstelată, inclusiv lucrările de mici dimensiuni înghesuite într-un colț al galeriei. O narațiune abstractă redusă la valorile nimicului, așa cum privite de la depărtare, cele peste 1001 de povești-tușe se contopesc într-o singură pată cromatică, onirică. Este o expoziție a hăului desăvârșit, al tot-ului universal, singuratic și confuz.

„(...) Anca Mureşan este un exemplu hibrid. E o pictură obsedată de centralitate, un horror vacui dezlănţuit. E o încercare de structurare prin aglomerare cromatică, fiecare centimetru pătrat de pînză mustind de informaţie. Acest tip de pictură obsedantă încearcă să anuleze dreptunghiul alb, e un Proteu care devine osatură şi carne prin asiduitate şi consum psihic. Ei bine, lucrările din expoziţia de faţă precedează invers. E un demers logic care diluează structura imaginii. E o diluţie a zilelor, a realităţii şi memoriei. Lucrările Ancăi devin fantome ale unei realităţi pierdute, madlene care circumscriu un vid. E o revenire treptată la dreptunghiul alb iniţial. E o detensionare a necesităţii formei, o diluţie asumată şi împăcată” – selecţie din comunicatul primit prin email. 





 


detalii








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu