sâmbătă, 31 mai 2014

FLORIN SIDĂU, Holy instruments



Sâmbătă, 31 mai 2014, la Galeria Triade s-a desfășurat vernisajul expoziției Holy instruments, autor Florin Sidău. Sunt expuse sculpturi cu diferite componente anatomice umane având proporții modificate sau îmbinate între ele, aproape de lumea imaginarului și al stărilor timerice - nelinişte, frică, anxietate, angoasă. Aceste spaime aparţin iraţionalului, teama de supranatural aducând în prim-plan fiinţa și prin analogie, moartea. Imaginația, interesantă pentru filosofi și artiști, este o lume de reprezentări subiective, în mintea lor se derulează imagini mentale, adesea înfricoşătoare ce stau la baza vieţii cotidiene, iar produsul imaginar, denumit și fantasmă, sunt fantezii, scenarii individuale care, prin cenzură şi reacţii de apărare a eului, satisfac o dorinţă inconştientă. Așa sunt și lucrările: o serie reprezentări ale unor grămezi de carne și piele din care se deprind câte o ureche, o gură, un nas sau un deget, un portret cu unul din ochi atârnând, sau o jumătate de bust cu o mână lungă sprijinită de podea etc.  

„(...) Ideea care stă la baza lucrărilor este aceea de formare-deformare, construcţie-deconstrucţie. Prin deformările corpului şi apariţia unor defecte/handicapuri fizice, omul „normal” se transformă într-o fiinţă mutantă, grotescă (...) un inadaptat care îşi caută locul în societate, fiindcă tot ea este cea care îl condamnă şi marginalizează. (...) Aceste lucrări, personaje dintr-o lume fantastică, au corespondent în basmele populare româneşti. Sunt un fel de Gerilă, Flamânzilă, Setilă, Ochilă şi Păsări-Lăţi-Lungilă, a căror putere deosebită datorată unei anomalii fizice, au folosit-o în slujba binelui (...)” – din catalogul expoziţiei, în prezentarea lui Sorina Jecza. 



Sorina Jecza, Florin Sidău
















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu