Marţi, 8 iulie 2014, la Galeria Calpe – Poeme pentru păsări şi extratereştri, autor Cristian Bădiliţă, istoric al creştinismului târziu, poet, eseist şi traducător, în prezentarea lui Marcel Tolcea. O inedită expoziție cu numeroase variante de expunere vizuală a poeziilor scrise de autor. Simple, decorative, o linie-două, colaje cu bucăți de hârtie, elemente vegetale, nasturi, șnururi și... foarte mult scris de mână. Ce atrage atenția sunt compozițiile vizuale ale rândurilor urmând un traseu șerpuitor, forma unei flori, a unei cruci sau spirale sau în oricare altă direcție posibilă. Rânduri roșii formând un pătrat aflat în interiorul altor cuvinte, verzi, ordonate într-un romb... rânduri albe în interiorul unui om de zăpadă negru... rânduri negre și roșii urmărind forma a două majuscule sau conturul unei mâini... absolut totul este posibil. Este ceea ce se numește generic caligramă (Guillaume Apollinaire, 1918), poezia concretă (poeții brazilieni Augusto de Campos, Haroldo de Campos și Decio Pignatari,1950 și Manifestul poeziei concrete din 1958), sau poezie vizuală, un hibrid între artă și literatură apărută la Florența în anul 1963, în cadrul Grupului 70, grup neoavangardist format din Eugenio Miccini, Lamberto Pignotti, Luciano Ori, Lucia Marcucci și Michele Perfetti, influențați fiind de caracteristicile futurismului, dadaismului, lettrismului și colajului. De altfel Cristian Bădiliţă anunţă în acest catalog al expoziției și Manifestul suprarealismului ortodox al cărui autor este chiar el: „Poezia este viziune, dez-văluire (apokalypsis). Ea nu se confundă cu extazul mistic, nici cu beţia sau delirul de cuvinte. Este sobria ebrietas. Stare de luciditate hiperbolică. Nici delir, nici dicteu automat. Inspiraţie subită şi ekspiraţie controlată. Nici ezoterism, nici exoterism. Dacă nu place nu e poezie. (...). Poetul crede în Poezie ca în Dumnezeu cel Întrupat şi în Dumnezeu cel Întrupat ca în Poezie. (...) De fapt, suprarealismul ortodox este un metarealism. (...). Poezia se experimentează, nu se teoretizează. Cristian Bădiliţă, Mont Saint-Aignan, 16 decembrie 2008”.
miercuri, 9 iulie 2014
CRISTIAN BĂDILIŢĂ, Poeme pentru păsări şi extratereştri
Cristian Bădiliţă, Călin Petcana, Marcel Tolcea
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu