Joi, 26 iunie
2014, la Institutul Francez Timişoara, a avut loc vernisajul expoziţiei de
fotografie Cu susu-n jos, semnată de Philippe Ramette, un „Poet al absurdului, un dandy pierdut într-o
lume ce se vrea raţională, dar unde nebunia şi violenţa sunt la ele acasă
(...). În imaginile în care artistul se pune pe sine în scenă, totul este
adevărat (sau aproape), totul pentru a demonstra, aşa cum dovedesc fotografiile
şi fără a face uz de trucaje, faptul că visele pot fi trăite. (...)
Instrumentele sale – inspirat denumite proteze – acţionează asupra imaginarului
aşa cum cârjele îi sunt de folos invalidului pentru a se deplasa (...)” –
din pliantul expoziţiei. Ramette, inițial sculptor, are de-a face cu realitatea
doar ca instrument fotografic, în rest se joacă cu mintea noastră până la
ultima picătură de logică și gravitație. Imaginile sunt eminamente
suprarealiste, mai mult decât iluzii optice, mai mult decât omul poate visa sau
imagina. Este îmbrăcat întotdeauna în același costum negru, amintind insinuant
de personajul lui René Magritte, iar ambientul natural ales devine spațiu imposibil
ca la M. C. Escher. Inert, insensibil, melancolic, neverosimil și cu umor involuntar,
proporțional cu dimensiunea nedumeririi privitorului. Imaginile sunt absolut
reale, neretușate, doar pozițiile corpului sunt ajutate de diverse propte bine
camuflate de haine sau de unghiul fotografic.
marți, 22 iulie 2014
PHILIPPE RAMETTE, Cu susu-n jos
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu