Marţi, 17 martie
2015, la Galeria Calpe – expoziţia Evocator,
autoare Nora Blaj, în prezentarea
lui Robert Şerban, eveniment completat de un moment muzical susţinut de
Alexandra Guţu şi familia Petrilă. Oricare dintre noi are
la un momentat dat o „pată pe creier”, o mare uitare intempestivă sau o
așa-numită amnezie, în termeni medicali științifici. La Nora Blaj pata e roșie,
extrem de feminină (!) în pigment, formă și contur, lait-motivul obsesiv al
creație autoarei, încât simbolurile asociate culorii primare nu-și mai găsesc
explicații în prezenta cronică. Poate nu întâmplător o bună parte din lucrările
prezentate conțin rânduri scrise manual, cuvinte nerecognoscibile specific
automatismului suprarealist, deși compozițiile în sine se încadrează perfect în
gestualism prin execuție, în abstract prin concept, sau în lirism prin
cromatică. De altfel aparenta pre-dispoziție spre expresionism, dată de
abundența roșului permanent ca unic centru de interes, este temperată de
fundalurile tomnatice care-l înconjoară unitar. Percepția „petei” devine astfel
un camuflaj al informațiilor introspective. Toate aceste cuvinte de mai sus
sunt redate într-un registru teoretic, artistic și estetic, aflate la-ndemână
oricărui evocator subiectiv așa, ca subsemnatul. Vă asigur că Evocator-ul invocat în expoziție, o
entitate abstractă precum picturile de pe simeze, vă poate spune mult mai multe
decât mine, bine ascuns în memoria artistei.
miercuri, 18 martie 2015
NORA BLAJ, Evocator
Călin Petcana, Nora Blaj, Robert Şerban
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu