Marți, 23 iunie,
2015, la Galeria Therezia (Bastionul Cetății, Mansarda B1), a avut loc
vernisajul expoziției Câmpuri cromatice,
autor Adrian Mihail Marian, având „ca tematică ceea ce în anii 1950-1960 a
fost numit color field, champ couleur, sau hard edge” - lucrări asemănătoare
fiind realizate de Lawrence Allway (Systematic Painting) sau Victor Vasarely
(Unități cromatice). În prezenta expoziție, „lucrările realizate au la bază o
gamă cromatică formată din 96 de tonuri pure și 23 acromatice. Aceste culori au
fost determinate spectro-fotometric determinându-se ecuațiile tricromatrice ale
fiecăreia dintre ele și principalele caracteristici L-luminozitate, T-ton
cromatic, S-saturație. Toate lucrările astfel realizate conțin un raport invers
proporțional între luminozitatea proprie fiecărei culori și suprafața ocupată
de acestea, rezultând astfel raporturile armonice (...)” – din pliantul
expoziției. La finalul anilor 1940, criticul de artă Clement Greenberg, unul
din susținătorii expresionismului
abstract și autor al termenului Post-painterly
abstraction (abstractizarea post-picturală), încurajează evitarea sugestiei
de forme încadrate pe un fundal anume. Astfel își face apariția în deceniul
următor stilul color field, primul
stil în care spațiul este gândit ca un câmp extins în afara marginilor pânzei,
cu zone mari de culori plate, solide. Câțiva ani mai târziu, denumirea de hard-edge dată de criticul, psihiatrul,
poetul și curatorul Jules Langsner în anul 1959 ca urmare a unei expoziții
realizate de câțiva artiști californieni, definesc picturile acestora printr-o
economie de forme, cromatică densă și suprafețe netede, un stil impersonal care
se îndepărtează de perioada „romantică” a expresionismului
abstract. Ulterior, criticul de artă englez Lawrence Allway propune în catalogul
unei expoziții de la Guggenheim din 1966, termenul systemic art, caracterizat de utilizarea unui sistem eficient de
ordonare a formelor abstracte foarte simple, standardizate, de regulă geometrice,
într-o singură imagine concentrată ori prin repetiția lor modulară, în
conformitate cu studiile despre cibernetică și teoria sistemelor. Un exemplu de
artă sistemică sunt picturile realizate de Kenneth Noland intitulate generic Chevrons, 1962-‘63. Lucrările din
expoziția de față sunt cel mai bine asociate cu op art-ul și cu unitățile cromatice semnate de Vasarely
în seriile Vonal, 1964, The Responsive Eye, 1965 sau Vega, 1968. Pornind de la construcția atent
calculată și ordonată a unităților geometrice folosite (pătrat, dreptunghi,
cerc, benzi), noutatea la Adrian Marian constă în realizarea unor diverse
structuri compoziționale, diverse intersecții de linii și suprafețe alăturate
sau intrepătrunse, cruci intersectate și paralele, cercuri concentrice, spirale
dublate... Lucrările sunt dominate de pedanteria execuției unde fiecare modul
conține o altă ecuație tricromatică, o gamă de culori cu numeroase nuanțe dispuse,
extinse gradual, și cu sugestia permanentă de extindere a câmpurilor construite
în afara suprafeței pictate.
marți, 23 iunie 2015
ADRIAN MIHAIL MARIAN, Câmpuri cromatice
marți, 2 iunie 2015
VALERIU SCHIAU, Stânga/Dreapta. Povestea unui erou
Luni, 1 iunie
2015, la Galeria Calina, la vernisajul expoziției Stânga/Dreapta. Povestea unui erou oficial, autor Valeriu Schiau, curator Olivia Nițiș. Un
eveniment cu iz cazon, un tăvălug de vitejie post-belic în amintirea glorioaselor
victorii asupra memoria victimelor „fără număr”. Sunt două nivele de înțelegere
complementare. Unul este cel psihologic, dinamic, unde stau înghesiute mulțimea
de portrete de copii rezultate din urma pașilor de defilare, prin imprimări
succesive în timp, așa cum poate fi vizionat video-performance-ul din expoziție.
O plimbare îndoctrinară și cu sens dictatorial, un neîntrerupt du-te-vino al
cizmelor prin teritoriul alb-pacifist înconjurat de spațiul său negru-îndoliat,
purtătorul de uniformă militară camuflându-se abil pe fundal. Sunt cizmele care,
în final, ajung elemente statuare deasupra unei oglinzi, un ready-made
„amuletă” pentru pelerinaje belicoase. Celălalt nivel este unul fizic, dar
static prin reprezentare: agresiunea dinților unui fierăstrău circular este înțepenită
direct în peretele galeriei, cu rol de matriță pregătită pentru „imprimarea”
altor chipuri inocente, când va fi cazul. Sau, mai parșivă, prin somnolența
grenadelor din adâncul pernelor cu textură lucioasă, gata oricând pentru
mobilizarea lor explozivă. În toată această trecere în revistă a intendenței
militare consumeriste, un pluton de figurine nude masculine cu aluri ascetice
și mâini ridicate deasupra capului, stau ordonate liniar de la stânga la
dreapta pe simeză, ori așezate unele peste altele pe un stativ, ca într-o
groapă comună. Sunt ființele sacrificate fără roluri determinate de posturile militare
și/sau civile, grup de anonimi angoasați ce fac corp comun și, probabil, imaginea
adevăratului erou. O expoziție tulburătoare în concept, inspirată de eterna
relație creată între călău și victimă și, de multe ori, de contradicția trocului
identitar rezultat în mod inconștient între ei.
„(...) Bunicul artistului a luptat în al II-lea
Război Mondial ajungând la Berlin cu un ”sac” plin de decorații. (...) Avea
libertatea de a ucide și era considerat erou. Acest video-performance discută
eroismul și crimele contextuale. (...) Mersul artistului în rol oficial de
ofițer de război pe un ”teritoriu alb” imprimă portete ale copiilor uciși în
război cu tălpile gravate ale cizmelor încernăluite cu roșu. (...) Expoziția
investighează cultura violentă a războiului, eroismul conflictual și puterea dominației.
Artistul se concentrează asupra victimelor, dar mai mult asupra mecanismelor de
război, atunci când libertatea se mută de la cetățean la uniformă. (...)” – din comunicatul expoziției.
vineri, 29 mai 2015
Re-vedere
Joi, 28 mai 2015,
la Galeria Pygmalion, expoziția Re-vedere,
curatori Nathalie Hoyos & Rainald Schumacher – un eveniment-semnal pentru
bienala Timișoara Art Encountries, Aparență și Esență, 1st edition, care
urmează a se desfășura în perioada 3-31 octombrie 2015, la Timișoara. Bienala,
organizată de Fundația Art Encounters înființată de colecționarul Ovidiu
Șandor, dorește să devină „un punct de
întâlnire pentru întreaga scenă artistică din România, cu scopul de a crea la
fiecare doi ani un dialog viu între artişti, curatori şi publicul general
despre dezvoltarea artei şi despre locul şi evoluţia artei româneşti
contemporane în contextul internaţional. Având sprijinul mediului artistic, dar
și al unor importante instituții naționale și locale, Art Encounters va fi cea
mai amplă manifestare de artă contemporană la nivel național”.
Prefigurate de
experimentele Grupului 1.1.1. și Sigma din anii ’60 – ’70, expoziția
realizează o sinteză cronologică a importantelor manifestări (festivaluri)
artistice în Timișoara, imediat după anul 1989. Astfel, „Devenit legendar, primul festival, Stare fără titlu, a avut loc în mai
1991, la inițiativa unui grup de tineri artiști. Plin de semnificații, titlul
este tradus, ulterior, în literatura de specialitate, în variante din cele mai
diverse. De la The Nameless State sau State of Mind without Title, până la
State without a Title. (...) Stare fără titlu a întrunit artiști din generații
diferite care, chiar și înainte de 1989, au încercat, prin acțiuni absconse sau
acoperite, să rupă zăgazurile impuse de regimul totalitar. (...).”. „În anul 1992 a urmat Pământul sau Earth, la
Muzeul de Artă, aflat atunci în reabilitare, au avut loc intervenții artistice
și performance-uri. (...).”. „În mai
1993 s-a organizat în premieră, de către Ileana Pintilie și Sorin Vreme,
Festivalul de performance cu anvergură internațională, intitulat The Eastern
Europe Zone sau, pe scurt, Zone 1 (...) urmate de alte manifestări, odată la
trei ani, și anume Zone 2 în anul 1996, Zone 3 în 1999 și Zone 4 în anul 2002.
Ultimul, Zone 5, are loc într-un spațiu temporal și geografic mai extins, din
2005 până în 2006 (...)” – extrase din prezentarea expoziției.






















