IULIE 2009

Culorile solstiţiului

Structuri posibile, o mini-retrospectivă Lidia Ciolac şi un album monografic „Morfologii imaginare”, în cadrul programului Maeştrii Timişoarei, un program iniţiat şi organizat de Galeria Triade. Cu matematica ritmului bine construit, formele grafice executate prin contur simplu sau prin suprafeţe umplute de laviuri şi culori, pot fi încadrate într-un „suprarealism abstract” sau „suprarealism constructiv”. Cu certitudine, graficiana îşi camuflează discret, dar cu persuasiune şi intense doze lirice, bogăţia ei imagistică, întregită de personaje fantastice, unduioase arabescuri irepetabile sau transparenţe ale unor structuri vegetale sau labirintice, mereu altele. Lucrările Lidiei Ciolac sunt precum încăperile dintr-un imens castel al lumii onirice, cu nenumărate călătorii prin săli de lectură vizuală.

Galeria Calina continuă seria expoziţională al anului 2009, cu tematica Exprimă-te prin artă: dinamism şi diversitate culturală, concept dedicat tinerilor artişti români. Andrei Ciubotaru (Bucureşti) îşi prezintă Arca sa (din ebraicul arôn = casă): o prismă hexagonală cu personaje abstracte umane, decorative şi oarecum mecanice, înlănţuite asemănător zidurilor unei cetăţi, peste o tablă aşezată pe trei tuburi culcate. În chip de creneluri, figurile lor sunt lipsite de fizionomii individualizate, aşa cum corpurile lor monumentale ascund, în interior, un ancestral mister greu de desluşit. La fel de decorative şi impersonale, câteva Portrete cu mască de gaze stilizate geometric, tridimensionale şi colorate, străjuiesc simezele galeriei, amintind de blazoanele unor familii de luptători, anonimi contemporani într-un spaţiu prea liber, parcă neterminat.

O expoziţie „dedicată celei mai dramatice şi obscure perioade”, cu Cei ce se pedepsesc singuri: Ştefan Bertalan, Florin Mitroi, Ion Grigorescu, Arta şi România în anii ’80-’90, la Muzeul de Arte Timişoara – curator Erwin Kessler. Atipici artei acelui timp, cei trei artişti cu aripi neştiind exact unde pot zbura, expun desene, picturi, fotografii, însemnări etc, cu opţiunea încadrării în nimicul monoton, aşezaţi precum insectarul dintr-un sertar ce nu se mai deschide. Într-o abundenţă introspectivă de hazard cotidian, cu idei reale apoi etern perdante şi un pas înaintea alienării, ansamblul conţine mesaje frustrante dintr-un (auto)exil al muţeniei totale şi durerea negăsirii unui loc anume. Cu numeroase (auto)portrete – strigătele surde ale lui Bertalan, simplitatea morbidă şi caricaturală a lui Mitroi, grimasele lui Grigorescu – lucrările sunt legate de caracteristicile constructivismului, post-dadaismului, neo-ortodoxismului etc. Privindu-le, un ac stă înfipt în spate şi simt că am şi dau... din aripi. Zadarnic... Expoziţia-insectar este însoţită de o carte documentară.

În continuare la Muzeul de Artă, Mihail Moldoveanu (stabilit la Paris) şi expoziţia sa de fotografie A propos de Robert Wilson, cu instantanee din spectacolele de teatru experimental ale regizorului american amintit adineaori. Posedând o gamă variată de abordări artistice (arhitectură, coregrafie, pictură, sculptură, design etc) sau colaborator al multor artişti cunoscuţi (Allen Ginsberg, Tom Waits, Lou Reed, Giorgio Armani ş.a.), Robert Wilson este considerat unul din vrăjitorii jocului de lumini la numeroasele „mise en scene” desfăşurate pe marile estrade internaţionale, începând din anul 1969: The King of Spain, Lohengrin, Peer Gynt, Hamlet, Faust, POEtry etc, unde actorii devin părţi componente ale unei scenografii pe cât se poate de simple şi austere, pe atât de inconfundabile în avangarda gen(ia)ului. Conceptual, sunt asociate influenţe din suprarealism, dadaism sau arta minimală, în fascinaţia unor efecte vizuale şi imagini realizate doar prin compoziţie, lumină şi culoare. Cu aceeaşi ocazie, dar separat, Mihail Moldoveanu a prezentat şi o serie de fotografii despre Timişoara, materializate într-o elegantă carte de autor.

Un eveniment cu totul special a fost găzduit la Galeria Helios. Este vorba de manifestarea expoziţională Absurdul în artele vizuale, organizată de Filiala Timişoara a Uniunii Artiştilor Plastici din România, pentru a marca o sută de ani de la naşterea marelui dramaturg româno-francez Eugene Ionesco. Printre expozanţi s-au numărat Romul Nuţiu, Suzana Fântânariu, Elena Minodora Tulcan, Dumitru Şerban, Constantin Răducan, Ştefan Luigi Varga, Viorel Cosor, Sorin Nicodim, Maria Bana Jichiţa, Gabriel Kelemen, Oana Bolog-Bleich, Traian Abruda şi Felicia Selejan.





(Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45, 7 iulie 2009)

IUNIE 2009

Verticale plastice

1984 este anul aproape uitat al primei tabere de sculptură în piatră, din inima Timişoarei, rânduită promenadelor pe faleza Parcului Alpinet şi al Catedralei, între poduri. I-a urmat o alta în 2003, dominată de metal şi situată între Parcul Rozelor şi cel al Copiilor. Recent, Vlad Aurel (Bucureşti) – Coloană Bizantină, un basorelief transparent cu îngeri deasupra; Ştefan Călărăşanu (Timişoara), prezent şi pe faleză – Coloana cu semne, o textură cu vibraţii totemice; Maxim Dumitraş (Sângeorz-Băi) – Coloana Albastră, o sinuoasă şi viguroasă scurgere a cerului peste creasta copacilor, în pământ; Ilarion Voinea (Cluj Napoca) – un Dialog estompat modular în spatele a două oglinzi simetrice; şi Gheorghe Zărnescu (Bucureşti) – cu un alt Dialog între verticala înălţării şi orizontala statorniciei, golul complementar plinului... sunt autorii lucrărilor dăltuite în lemn din tabăra anului 2009, intitulată sugestiv La Castel. Integrate discret micului scuar cu o singură alee şi copaci răsfiraţi din spatele Huniazilor, şi fără deranjul vecinătăţii In memoriam decembrie 1989 (Peter Jecza), supleţea şi valoarea estetică ale ansamblului sculptural în sine, monumental, pot deschide seria unor noi amplasamente ambientale contemporane, cu atingerea trecătorilor către artă. Aşteptarea poate fi scurtată de timp, în oraşul atâtor parcuri...

Bogdan şi Magda Pelmuş, respectiv Betoane şi eroi, la Galeria Calina. Conectaţi la desuetudinea încrederii în aşa-numitele valorile „eterne”, cei doi artişti disimulează, conceptual, existenţa cotidianului prezent şi un pic din trecut. Dacă Bogdan scoate înghesuiala plată al oricărui cartier mărginaş, îmbâcsit şi steril cromatic, spre o strălucitoare perspectivă trompe l’oeil a kitsch-ului de salon, Magda persiflează personaje şi simboluri dătătoare de speranţe: Moş Gerilă, Dracula, Becali, Băsescu, oaia tricoloră din Mioriţa, o Dacie (automobil) model vechi, harta României şi legendarele ei bogăţii postbelice etc, panotate precum finalul unui hazardat joc la poker între nomenclaturişti şi bufoni. Este o expoziţie-sinteză a ultimei jumătăţi de secol, cu emblematici eroi şi autosuficienţa erori-lor lor dezvoltate, temporal şi cinic, în orori naţionale.

O expoziţie omagială la Muzeul de Artă, Ion Popescu-Negreni (1907-2001). Pictorul, fost prizonier de război mondial la Krasnogorsk – Rusia, este marcat între limitele unui post-impresionism românesc, cu influenţe asociate artei lui Theodor Pallady. Elementul definitoriu din opera sa îl reprezintă forma lipsită de detalii nesemnificative, încadrată de trecerile subtile ale griurilor cromatice din ocru, galben-oranj, albastru şi violet, înaintea unor scurte tuşe simplificatoare direct din tub. Peisajele, portretele, naturile statice şi compoziţiile de gen sunt absente experimentelor modernităţii. Ele imprimă însă, prin compensare, o puternică stare de melancolie, tăcere, singurătate, austeritate, libertate sau dezinvoltură, separate sau luate toate împreună.

În librăria Cartea de Nisip, o „scurtă” expoziţie Nada Stojici, ilustratoarea poeziilor semnate de Borco Ilin, Adio, gondolier, vin caii!, tipărite la Editura Brumar. Într-o noapte a nordului pierdut, cuvintele poetului se-nşiră cu umor hâtru, stinse apoi nostalgic, printre rânduri realiste, de o ultimă sticlă. În urma lor, dau năvală caii Nadei... pe suprafeţe tridimensionale mici, din lemn. Cromatica nocturnă din picturi este calmă, cu atmosfera oniricului. Protectoare, câteva stele şi o palmă deschisă peste care alergă, singuratice, elegantele animale, călăuzesc aprecierile asupra vieţii. Ambianţa finală din versuri şi lucrări, este cea a eternei plecări, mai departe, indiferent unde. Deasemenea, câteva frumoase semne de carte din metal gravat pecetluiesc povestea unei nopţi de toamnă.

(Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45, 2 iunie 2009)

Înconjurat de iarbă – expoziţie Ciprian Chirileanu, la Galeria Helios.

http://inconjuratdeiarba.blogspot.com

MAI 2009

Borderline – în căutarea unui nou model

Prin îndelungata ei experienţă curatorială, criticul de artă timişorean Ileana Pintilie a prezentat la Galeria Pygmalion, sub egida Centrului Cultural German, a Direcţiei pentru Cultură Timiş şi a Consiliului Local Timişoara, un nou proiect internaţional intitulat Borderline. Continuator şi de multe ori confundat cu Happening-ul anilor ’60 (ilustrat de creatori precum John Cage, Allan Kaprow, Jim Dine), dar consacrat deplin deceniului al şaptelea, Performance art-ul (Yves Klein, Joseph Beuys, Piero Manzoni, apoi Marina Abramovici) reprezintă ansamblul vizual aflat la graniţa dintre teatru, mimică, dans şi artă plastică, adesea cu apanaj şocant, aparent ilogic şi risc al hazardului ludic – o îmbinare pretenţioasă între subtilităţile spectacolului şi al trupulului uman în sine, şi rădăcinile conceptuale ale futurism-dadaism-suprarealism-ului. Lipsită de convenţional, uneori cu implicarea publicului confuz, mişcarea evidenţiază, în timp, un anumit catarsis al derulării acţiunii performante, cu „ingrediente” preluate din culturi arhaice şi stări psihice, universal amnezice.
Tematica „Borderline”-ului este explicată de criticul Ileana Pintilie, prin depresia comunităţilor învinse de stările tranzitorii şi paradoxale ale prezentului, de griul no man’s land-ului contemporan dintre estul şi vestul geopoliticului european. În psihologie, sindromul borderline, aşa-numitul „sindrom de graniţă”, denumeşte acele tulburări de personalitate individuală aflate între conştient şi nevroză („nu deţin control asupra mea”). În cadrul evenimentului s-au desfaşurat o serie de workshop-uri, performance art şi proiecţii semnate de Yuri Leiderman (Rusia) – cu argumentul geopoeziei sale, ca atitudine libertină şi pervertită al geopoliticului, dar care nu semnifică nimic – Sandra Johnston şi Alastair MacLennan (Irlanda de Nord), Barna Vetro, Levente Kozma, Nemere Kerezsi (Ungaria/Romania) şi Gustáv Ütö (România). Alături de ei, Richard Ashrowan (Scoţia), cu o expoziţie de fotografie şi film, Lament: imagini-module cu vegetaţie unduită de vânt şi curgerea unui râu cu turbioane line, în atmosfera stranie a pustietăţii unei frontiere de pământ sau de apă. Pe un fond muzical special ales, un grup compact de bule ce inevitabil intră în hora vârtejurilor, sau încercarea unei pene albe de a se elibera, prinsă fiind între firele ierburilor, estompează orizontul prin bocetul norilor şi tristeţea meditativă a ceţii scoţiene/engleze.









(Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45, 5 mai 2009)

MAI 2009

Cromatici timişorene

Într-o reprezentare abstractă, simezele Galeriei Helios se împrospăteză prin grafica lui Jakabhazi Alexandru. Extrem de vidat, spaţiul foarte alb din lucrări încadrează formele spontane cu cele elaborate, materia cu materialul, vizualul vibrant cu viziunea decorativă, precum atracţiile unui magnet şi câmpurile sale dimprejur. Tensiunea, bine cumpănită de sobrietatea eliberării ei, reprezintă simbolul expoziţiei, fiind descoperită în toate schemele compoziţionale. Prin dinamica intersecţiilor, suprapunerilor sau transparenţelor, elementele compoziţionale sunt construite aşa cum stupul poate fi purtat de roiul albinelor sale.

În continuare la aceeaşi Galerie Helios, o expoziţie cu nesfârşite împărţeli şi permutări de linii ce pot fi înţelese ca un arabesc al geometriei plane, subscris Semne-lor sculptorului Matei Gaşpar. Dealtfel, cercul, triunghiul şi pătratul sunt componentele repetitive ale lucrărilor parietale, „colate” într-un registru experimental cu materiale neconvenţionale: spumă poliuretanică, desen cu gips sau cu ajutorul sudurii pe tablă, tablă ataşată ulterior pe pânză etc. Mai mult decorative, Semnele artistului denotă simplitatea unui sistem de comunicare directă, solitară şi monumentală.

Muzeul de Artă din Timişoara găzduieşte expoziţia de Stampe veneţiene – sec XVIII din colecţia Muzeului Ţării Crişurilor (Oradea), curator Ana Martin. În acel timp, Veneţia, supranumită „magazinul de stampe al Europei”, dezvoltă arta reproducerii sau interpretării tipografice după pictura maeştrilor (Rubens, Guido Reni, Piazzetta). Gravori ca Francesco Ambrosi, Francesco Bartolozzi, Fabio Berardi, Giacomo Leonardis, Pietro Monaco, Francesco del Pedro, Marco Pelli, Giovanni del Pian, Marco Alvise Pitteri, Giovanni Volpato, Theodore Viero şi Appo Joseph Wagner realizează, în tehnica aquaforte sau prin incizia cu dăltiţa, portrete de papi, scene biblice cu apostoli şi scene de gen – lunile anului, încadrate stilului neoclasic.

Celei mai frumoase, o expoziţie de debut al Timeei Ciora, în Cărtureşti-Unirii. Conturate parcă dintr-un singur creion şi cu o debordantă imaginaţie figurativă, desenele ţes naraţiuni cu atmosfere suprarealiste. În jurul unui măr, reprezentat uneori prin culori şi forme diferite, inclusiv în colaje tridimensionale, se petrec detalii aerisite, figuri şi personaje fantastice, fiecare având dorinţa exteriorizării personalităţii lor. Frumuseţea poveştilor constă în paradoxul dintre veselia distractivă, specifică unui teatru de păpuşi şi tristeţea din ochii tuturor actorilor.

Un duet-duel al portretelor, declarat de Andreea Teodorescu – Chipuri ale apei şi ale focului, şi Daniel Apostu – Portrete lăuntrice. Lucrările expuse faţă-n-faţă, sunt ca seducţiile prin gânduri petrecute între oameni. În pictura Andreei, chipurile, camuflate de largi tuşe cromatice, stau înghesuite pe întreaga suprafaţă, ca o inspirare obosită. În opoziţie, portretele lui Daniel lasă spaţiu şi trupului, expansiv prin fundalul aerisit de mult alb şi cu dinamica expirărilor descătuşate sau al mirării. Expresionismul şi ambianţa nerostirii, o luptă purtată numai din priviri, sunt particularităţile expoziţiei.

În fine, sunt de remarcat două evenimente susţinute de elevii Liceului de Artă din Timişoara: Vlad Bălaşa, Remus Dăescu şi Radu Odangiu (clasa Dana Mercea-Miclăuş), cu o expoziţie de pictură – Praguri, la Palatul Administrativ, etaj II. Tematica este dominată de prezenţa feminină şi de câteva peisaje, cu atmosfera aşteptării permanente apropiată meditaţiei. Cromatica este bine dozată prin amestecul cu negru. Şi debutul Andreei Bodor (clasa Eugenia Banciu-Drăgoi), cu o serie de autoportrete, Contraste, la Cafe Papillon. Fotografiile, alb-negru, focalizează anumite porţiuni-detalii fizionomice, cu bucuria unor descoperiri în faţa oglinzii, noaptea. Ambele evenimente certifică bogata activitate artistică al instituţiei amintite, puţin cunoscută publicului.

(Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45, 5 mai 2009)

La prima vedere, o expoziţie „vraişte” la Galeria Calina. Liviu Epuraş (Constanţa) expune o Arheologie portabilă, într-o succesiune bizară de ready-made-uri din scaun, picturi clasice, o roabă, un tomberon, un manechin, cioburi arheologice etc... Pentru a înţelege substratul lucrărilor, trebuie bine citite titlurile lor: Pluta Meduzei sau Moartea lui Polybotes în direct la TV 1 – diverse cioburi din statui umane, aşezate peste un palet de transportat materiale grele, respectiv îngrămădite în carcasa unui televizor. La a doua vedere, complexitatea tematică şi o anumită tentă ironică ordonează, într-un registru cultural profund, raţiunea a ceea ce am fost odată şi ce am ajuns acum.

APRILIE 2009

Timişoara pe şevalet

To Float – a pluti prin Galeria Pygmalion, cu Goran Despotovski (Serbia). Un dialog al monotoniei căutate şi o aruncătură spre infinitul neprihănirii între semeni: dintr-un capăt, un şir umanoid în costum, cu fizionomii precum şablonul alienării, amintesc de Parabola orbilor al lui Breugel cel Batrân, dar lipsiţi de ritmul căderii. Descendenţa umbrelor lor sunt strivite pe pânze, în celălalt capăt. Iar în mijloc, grupul imaculat fără aripi şi identitate, lipit vraişte la fereastra cu lumini. Sunt cele trei instalaţii textile expuse cu priveghiul invizibilului, atotputernicul ce suflă în ceafă permanent oricând şi oricum!

Emil Grama etalează o succesiune de Peisaje, la Palatul Administrativ. Dominate de compoziţii statice cu albastru înnegrit parţial de noapte şi un roşu-oranj aprins de diurn, puţinele elemente recognoscibile ale naturii sunt esenţializate sub lumina Lunii sau al Soarelui. Stilizate, liniştea anumitor porţiuni decorative din portalul cu clopote nebătute, din uscăciunea crengilor dezfrunzite şi neunduite de vânt, sau din formele ierburilor necosite, lărgesc spaţiul solitudinii. Astfel, peisajele se pot vedea ca proiecţii mentale ale contemplativului.

La Galeria Helios s-a vernisat o mini-retrospectivă Aurel Breilean, artistul primului decanat al Facultăţii de Arte Plastice din Timişoara (1990-1995), prilejuită de împlinirea vârstei de 80 de ani a pictorului. Expoziţia se deschide cu o serie de studii academice (1953) - o lecţie deschisă, prototip al perfecţiunii desenului corpului uman, pictural şi teluric, cu ştiinţa clasicului clar-obscur. Apoi, privirea bonomă cu sclipiri nostalgice, mereu prinsă de bucuria unui taifas, explodează în timp într-un abstract compoziţional vegetal, liric şi deschis, ataşat uneori de două-trei suprafeţe decalate, temă şi formulă de prezentare caracteristică ultimelor lucrări (până în 2003). Este o expoziţie-punte pentru cei 50 de ani de creaţie individuală şi respect cuvenit din partea generaţiilor de plasticieni timişoreni.

Andreea Foanene şi Re-locuirea copilăriei. Nenumărate păpuşi desenate, pictate sau confecţionate, şi-au găsit loc în Galeria Calina. Unele sunt coborâte din cer, dimineaţa, altele sunt gonite de stele, iar câteva stau suspendate de tavanul galeriei. Copilăria este re-trăită prin memoria hieratică al unui corp inert, repetitiv şi imaginativ, precum fetişul din sertar al unui portret colectiv, cu nume distincte. O temă aparent uşoară, ca o joacă de copil! Mai mult decorative decât picturale, lucrările se află sub incidenţa tristeţii şi a neutralităţii sufleteşti, adulte.

La Galeria Mansarda, un proiect continuat de graficiana Suzana Fântânariu: Xilogravură – matrice stilistică III. Alături de artistă, expun Ana Adam, Dan Boar, Cristina Bobirică-Vlădilă, Ciprian Chirileanu, Ciprian Ciuclea, Florin Haţegan, Raluca Moldovan, Ortansa Moraru-Ilie, Felicia Selejan, Voicu Sătmărean, Szakats Yvette şi Mihai Zgondoiu, împreună adunaţi de vorbelor scrutătoare ale lui Ciprian Radovan. Un amestec complementar între tradiţie şi neconvenţionalism, cu tipar înalt şi surplus ambiental al demersurilor grafice personale, sunt reperele generale ale unui creuzet matricial în alb-negru şi ceva culoare. Seminţelor conceptuale nu le ajung doar răbdarea travaliului, ci şi vizionarea cu mai mult timp decât pentru o simplă simeză la-ndemână.

Cu desene executate pe hârtii preparate manual, la Galeria Axa-art este prezent Mátyás László, un artist stabilit la Szolnok, în Ungaria. Este o expoziţie aparte, prin diversele experimente grafice folosite: pistrui-câmpuri abstracte lăsate de rugina piliturii de fier şi joaca dirijată al unui magnet; suprafeţe dilatate de naturaleţea urmelor de fum; hârtii având diferite texturi, decupaje sau broderii tivite pe margini... Desenele în sine, în tuş, peniţă şi laviu, cu linii şi pete vag expresioniste, uneori şi cu prezenţe feminine, nude, au fragilitatea unui budoar.

Un trecut... prezent, debut al Irinei Bernaz (Cernăuţi) la Cafe Papillon. Sau ecoul estompat al obscurităţii temporale, grizat de bătrâneţea amintirilor: copii cu picioare aproape schilodite de trecutul fad al fizionomiei impasibile şi cămăşile lor albe... Sunt mândrii pionieri ai ofilitului nu demult comunist! Ca substitut al bucuriei de şapte ani, atunci, stăpânirea de sine era privită cu fascinaţia înălţimii taliei unui adult, până sub poalele unei ţevi de tanc pacificator. Cromatica acum lipseşte, un rămăşag câştigat al non-culorilor din lucrări. Fiecare cu cravata lui!

Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45, 7 aprilie 2009

MARTIE 2009

Februar în şase expoziţii

Diana Popovici expune, la Galeria Helios, Lithos. Descoperită de germanul Alois Senefelder, în anii 1800, litografia este singurul procedeu de imprimare tradiţională în tipar plan, fără gravarea propriu-zisă a plăcii; pe un suport de piatră, calcar de Bavaria, şlefuit cu mare acurateţe, diversele etape premergătoare, complexe (desen cu pigment gras, acţiunea unor acizi slabi, spălarea cu multă apă etc.) au ca rezultat final fineţea, evanescenţa sau exactitatea gesturilor esenţiale ale artei. Este considerată regina gravurii, iar prin unele efecte rezultate, preferata pictorilor (cromolitografie), alături de gravori, bineînţeles. Lucrările graficienei Popovici sunt marcate de tematica primordialităţii: Apa, Pământul, Aerul şi Focul. Niciodată aceste elemente n-au avut astâmpăr creativ, precum şi motivul ei abordat – o continuă Metamorfoză cu permanenţa compoziţiilor deschise, dinamice. Între suflul vulcanului şi clipocitul flăcării, chibzuiala travaliului artistic se închină smerită Cosmogoniei.

În continuare la Galeria Helios, un Schimb de identitate aparte, pe tema dor-ului conceput de pictoriţa-curatoare Andreea Foanene şi adresată foştilor ei colegi: Marina Bejan, Minodora Birovescu, Antonia Budimir, Vlad Cadar, Alina Cioară, Giulia Delcea, Ioana Ghiuri, Andreea Hereşanu, Kolumban Ilonka, Silviu Nica, Petronela Petrov, Filip Petcu, Tar Lorand şi Raluca Ţundrea. Portretele picturale şi decorative, în demersuri individuale, redau ochii veseli, contemplativi ori introspectivi ai autorilor. Cromaticile luminoase, câteodată pământii, se primenesc de pigmenţii vârstei îmbujorate, cu miros de nu mă uita.

La aceeaşi Galerie Helios, Doroteea Hîrjoi amestecă bine galbenul, culoarea predominantă a Reveriilor. Absracte, picturile redau zborul ambiental al halucinaţiilor calme, pe trasee vizuale hiper-sensibile. Forme geometrice construite de îngeri având aripi cu alburi cromatice, înlocuiesc singurătatea cu starea unei bune-dispoziţii. Nimic nu este figurativ. Poate un cerc, leit-motiv reprezentat în forma Soarelui, a Lunii sau ai ochilor, păzitorii unei vaste împărăţii. Restul... un du-te-vino controlat, aproape arhitectural, şi o comunicare venită permanent de sus, prin lumini de basm – mesagerii castelelor din cer.

Linie şi formă la Palatul Administrativ, o expoziţie semnată de Luigi Varga. Aproape toate sculpturile au patina trecutului, bine întreţinute de respectul cuvenit memoriei. Dealtfel, formele din lemn re-construite la dimensiuni mărite, pot sta oricând pe aliniamentul unor monumente cu aducere aminte. Turnuri-ruine fără acoperişuri, arse de lupte, un obelisc uşor deformat doar de timp, morminte-felii tăiate din trunchiuri şi spintecate de uscăciunea uitării, un schelet arheologic sau figurine ascetice (din bronz) ca desprinse de pe o friză etc... Este o expoziţie sobră fără a fi distantă, cu aerul simplităţii şi al discretului.

Este Invent@r la Galeria Pygmalion – Casa Artelor, Direcţia pentru Cultură Timiş, cu doi artişti debutanţi. Realismul din pictura lui Gabriel Bodnariu capătă valenţe frankensteiniene: în locul portretelor, fizionomiile se substituie câte unui kil de carne, după preferinţe: de pui, ficat, inimă sau coaste... tridimensionale şi toate din gips. Însoţite şi de titluri ironice (Oameni de succes, Amintiri, Autoportret cu găndire vegetariană) tablourile se înscriu în aria unui pop-art de-ţi vine să „muşti” din „obrazul” lor. Alăturat, Răzvan Pîrcălăbescu este vânzătorul sculpturilor verzii, din serpentinită – un mineral. Cu forme organice, rotunde şi abstracte, aşezate inert, ca pe talerele unei balanţe, lucrările evocă liniştea dintr-o carmangerie cu produse neglijate, alterate, cadaverice. Expoziţia este bine susţinută de existenţa ipocriziei şi imposturii expirate, cu dorinţa revigorării.

Nu e acel film din a nu ştiu câta serie! „Regizorul” grafician Mihai Zgondoiu, pune în scenă, la Galeria Calina, un scenariu Me Matrix de la care aştepţi, iniţial, o minimă asociere cu titlul deja consacrat. Însă surpriza loveşte în plin: o matrice intenţionat narcisistă, o umbră în profil, stă camuflată mult sub masca impersonalului. Depozitar al unui cotidian brutal, artistul redă prin decolaje (ruperea hârtiilor deja colate, asemănător unui panou învechit cu afişe anacronice) peste un fundal cu pensulaţii tulburate spre prozaic, ajutat şi de conturul a trei bull-terrieri. Neliniştile preluate din arta brută („creaţie făcută cu spatele la cultură” – Jean Dubuffet) redau imagini ale suficienţei stradale-general proiectate trecătorului receptor-particular.






Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45, 3 martie 2009

FEBRUARIE 2009

Patru expoziţii, prin ochiul ciclopului

Cu dorinţa racordării la contemporanul viitor, Galeria Calina se re-inaugurează conceptual în acest an, 2009: Exprimă-te prin artă: dinamism şi diversitate culturală, generic dedicat exclusiv tinerilor plasticieni români. Cristina Garabeţanu (Constanţa) reprezintă prima provocare, cu expoziţia Trauma de a fi în corp. Pe simeze, o serie de fotografii introspective, Exil, de mari dimensiuni, în alb-negru, cu portrete sau trupuri feminine, nude, sunt asociate scenografic singurătăţii, ori împreună cu obiecte înconjurătoare - foarfece, tacâmuri sau pe acoperişul unui bloc. Din aceeaşi serie, dar în dimensiuni mai mici, alte fotografii stau aşezate vertical, pe podea, precum zidurile unui labirint dat de domino-ul perpetuu al suferinţelor, uneori mai mult psihologice decât cele anatomice. Oricui i se poate întâmpla asta, căci o lovitură nu vine niciodată singură, nicicând în acelaşi loc şi întotdeauna îşi schimbă forma! Imaginile, şocante prin hazard şi/sau teribilism asumat, sunt deschise de „cortina” unui text coerent de prezentare (video), conceput de curatoarea-critic de artă Olivia Niţiş, cu profunzimea unor întrebări retorice „încolăcite” în „strigătul trupului”.

Image from the clouds, o (altă) expoziţie cu fotografii, semnată de Ana-Maria Teodorescu, la Cafe Papillon. Un colţ de cameră cu mobilier, o femeie, două femei, uneori intercalate şi de prezenţa unui bărbat... imagini calme, în sepia sau alb-negru, apropiate jazz-ului ambiental interbelic. Este ora conversaţiilor târzii, al sincerităţilor, al monologurilor exprimate doar între vechi prieteni. Dealtfel, toate instaneele sunt însoţite de un text aferent (Alunec în amintirile altora... ale mele nu mi le amintesc; Îngerul: îţi împrumut aripile mele până îţi vor creşte altele; Timpuri apuse, nostalgice... ce tulbură liniştea; etc), cu atmosfera unui anumit tip de senzualism amical, unic şi, în acelaşi timp, general.

După un scurt popas autumnal la Cafeneau Papillon, prima ediţie a taberei de Pastel Urban (2008), organizată de Fundaţia Rubin, s-a vernisat la Atelierul de Urbanism al Municipiului Timişoara. Descoperit în sec. XVII-lea, „Pastelul e mai cald, mai suplu”, declara Şt. Luchian, unul dintre îndrăgostiţii acestei tehnici plastice, alături de Iosef Iser, Carol Popp de Szathmary, C. I. Stăncescu ş.a. La fel cum literatura alcătuieşte sentimente lirice, şi tablourile, executate în anotimpul ruginiu, prezintă rigori ale construcţiilor (muchii, forme, stiluri) iradiind a picturalitate. Aerul urban, adeseori nepăsător, agitat sau prea-populat, acum acoperit de „pulberi” cu cromatici sensibile şi mlădieri ale contururilor, este încălzit de sufletele (con)citadine ale artiştilor Suzana Fântânariu, Sorin Nicodim, Marcel Breilean, Horia Bojin, Costin Brăteanu şi Constantin Răducan, împreună cu realismul arhitectural văzut de sus, în fotografiile lui Constantin Duma.

Care sunt lucrurile cu adevărat importante?; Regele este verde de supărare... nimic nu poate schimba lumea sa!; Despre imaginea din oglindă: sunt frumos? sau Antropomorfomobil, sunt câteva dintre titlurile lui Victor Gingiu (Drobeta Turnu Severin), adunate în tematica unei Incursiuni în posibil şi imaginar, la Galeria Mansarda – Facultatea de Arte Timişoara. Lucrări de mari dimensiuni, în tehnica imprimeului pe materiale textile, împreună cu personajele ce le conţin, pot fi privite cu atenţia unui suprarealism distinct, adeseori ironic. Cromatica pământie cuprinsă de suprafeţele vibrante din fundal, şi nu numai, accentuează bogatul univers narativ al titlurilor. De fiecare dată, o nouă călătorie virtuală între reperele unui a fi şi nu sunt, îşi aşteaptă, caricatural, privitorii.

(Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45, 3 februarie 2009)

IANUARIE 2009

Salonul Artelor Vizuale Timişoara 2008

În organizarea, consacrată, a Uniunea Artiştilor Plastici – Filiala Timişoara, Muzeul de Artă din metropola Banatului a găzduit, la sfârşitul anului trecut, Salonul Artelor Vizuale 2008. Strecurată timid, cu vreo doi-trei ani în urmă, aceasta, de-acum, manifestare de referinţă a artiştilor plastici din vestul ţării are ca principală caracteristică promovarea de nume noi. Salonul, al cărui curator a fost Constantin Răducan, a reunit lucrări ale 149 de artişti, selectaţi de un juriu alcătuit din Leon Vreme, Luigi Varga şi Daniel Apostu – acelaşi care a decis lucrarea câştigătoare: Jumătate tu, semnată de Nora Blaj. Imaginea pare a se raporta la starea de hazard, alăturând, pe de o parte, roşul senzitiv, pe cât de atrăgător, pe atât de trepidant, iar pe de alta, o lungă şi răbdătoare încercare logică de a găsi direcţii, poate iertătoare, poate tranşante...

(Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45, 6 ianuarie 2009)

IANUARIE 2009

Daruri pentru ochi şi suflet

Pictorul Silviu Orăviţan se dăruieştepe de-a-ntregul Luminii, pe simezele Muzeului de Artă Timişoara, într-o expoziţie cu adevărat memorabilă. Într-un maratonic ritm al sensurilor orizontale, dar mai ales al celor verticale, abundenţa formelor este destinată să exprime mărturiile pătrunzătoare ale crucii. Aurite sau colorate, suprafeţe modulare de pătrate de mici şi mari dimensiuni, plane sau în relief, dar şi prin numeroase alte forme progresive, sugerând arabescuri, induc sentimentul de contemplaţie. Ele au, uneori explicit, alteori îngăduind joaca ghicirii, un centru de interes construit în limbajul simbolic-creştin; astfel, ansamblurile monumentale, cu infiltrări compoziţionale caracteristice neoplasticismului, devin repere ale unui pelerinaj interior.

Galeria Calina şi Onisim Colta (Arad) invită la o fină atingere peste Cărţi şi faguri. În tot ceea ce construieşte vizual artistul, prin grafică sau sculptură, zumzăitul răbdării şi al perfecţiuinii este receptat simbolisticii din imagini. Gânduri..., Biblioteci..., Piramide... Atenţia, pudoarea şi simplitatea formelor, etalate ezoteric, reflectă influenţele cuceritoare ale metafizicului figurativ. Nu este un singur clopot, nu doar o singură carte şi, în niciun caz, unicul acoperiş deasupra noastră. Este, fără îndoială, una din expoziţiile împlinite de sensibilitate artistică, argumentând înţelegerea unui demers iniţiatic.

În continuare, tot la Galeria Calina, este oferită, de către pictorul Ştefan Pelmuş (Bucureşti), o „cină tainică”, cu toţi Cavalerii Mesei Rotunde strânşi în jurul talismanului de smarald al Graal-ului. Aceştia se desfată cromatic – dar nu cu verde, care aproape lipseşte, sau cu roşu, sângeriu, scurs în doze controlate, ci printr-un îmbelşugat „meniu” decorativ şi o puzderie de mici elemente alegorice, pre-umblate pe la Hieronymus Bosch, Breugel cel Tânăr sau Salvador Dali: cuie, spice, potire... multe detalii transformate, oarecum fantastice, spontane, în devălmăşie şi captive în ştiinţa traseelor vigilent înşiruite.

O altă expoziţie, împrejmuită în convenţii creştine, la Galeria Helios, cu picturi şi scenografii semnate de Dumitru Popescu. Într-o prezentare formal-scenografică, seria peisajelor arhitecturale (Biserici greceşti), este urmată de cea reflectând pustietatea stâncoasă ale lăcaşurilor de la Meteora, sau a rădăcinilor Apocaliptice: aici, respiraţia se înţepeneşte brusc în impunătorul triptic (Taborică), o desfătare vizuală cu mântuiri intens trăite şi capete aplecate sub crucificare. Expresivitatea picturală rămâne în seama decorului scenic, vecină impresionismului.

Tot la Galeria Helios, o expoziţie contrastantă, semnată dar şi intitulată Traian Abruda – pictură mică şi Ovidiu Vuia – sculptură mare. Contrastul este, la cel dintâi, supra-solicitat: picturile, de dimensiunea colii ministeriale, conţin peisaje marine de la Mare Nostrum, într-o „competiţie” peisagistică româno-bulgară, asumată personal, la Constanţa şi Balcic. La rândul lor, sculpturile verticale mari, ale celui de-al doilea, materializate dintr-o singură bârnă, îşi generează iluziile de formă graţie înălţimii şi a scoabelor ce leagă „părţile”, ori zonelor şănţuite adânc, în opoziţie cu suprafeţele plane, atent şlefuite.

Debut de poveste al graficianului Radu Buriac, la Fundaţia Rubin – Café Papillon, cu serigrafia celor O mie şi unu de gânduri. Diferite aranjamente de busturi alb-negru, în profil, pioni ai câmpului de şah cu lupte directe sau circulare, ale non-culorilor, sunt reperele expoziţiei. În compoziţii deschise, aerisite, zăbovirea Şeherezadei se prinde de povestea joculului dinamic şi nestingherit al figurinelor peste hârtii, te miri unde, ori cui. Au rămas gândurile, umbre ale personajului-prototip, mai puţin o mie...

(Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45, 6 ianuarie 2009)

După cum filosofia pădurarului taciturn, aşa şi întreruperile secvenţiale ale sculpturilor Deliei Brânduşescu (Germania), artista Locuri-lor din Galeria Triade. Peste tot şi de-a lungul materialului lemnos, domină repetitiva proporţie dintre gol şi plin, înşirată precum rămăşiţele din vertebre ale unui schelet anonim. Câteva calupuri împrejmuite de rumeguş, au amintirea descoperirilor arheologice, dar şi tristeţea copacilor tăiaţi tranşant. Altele, rănduite pe direcţii drepte sau circulare, se asociază locurilor de retragere dintr-o pribegie aflată în continuă mişcare. O expoziţie odihnitoare, cu puteri meditative.