APRILIE 2007
Colecţiile Muzeului de Artă
Se cuvine a mulţumi maestrului român, pictorului Corneliu Baba (n. Craiova 1906 - m. Bucureşti 1997) care, odată cu donaţia testamentară a celor 77 de picturi ce-i poartă semnătura, a grăbit în mare parte, reînvierea Palatului Baroc – instituţia numită, astăzi, oficial Muzeul de Artă Timişoara. Chiar dacă s-a şcolit la Iaşi, cu siguranţă stabilirea familiei la Caransebeş (în 1920) şi cei doi ani petrecuţi la Timişoara (se pare că a fost chiriaşul unui imobil aflat pe str. E. de Savoya) au contribuit decisiv la formarea ultimei sale dorinţe. Trebuie remarcată cea mai veche lucrare din expoziţie, Autoportet-1919, un cap-buzdugan aruncat timpului, într-o amplă anvergură portretistică. Tot un Autoportret-1991, cu o mână atotcuprinzătoare ce spune Ajunge!, încheie şirul temporal din cele şapte săli de expunere. De altfel, întregul spaţiu abundă în figuri anonimizate de indivizi, în grup sau singulare, sau ipostaze nemuritoare de personalităţi cunoscute: Lucia Sturza Bulandra, Dna Baba, Tudor Arghezi şi soţia, Nicolae Tonitza-profesorul său, George Enescu, Mihail Sadoveanu, Jose Luis Borges. Ceea ce tulbură, în bună parte, personajele-naturi încremenite, este forţa tensiunii lor interioare, redate subtil şi sugestiv prin ochii estompaţi ai minţii, adeseori oglindă obsesivă şi celui ce priveşte (ciclul Regele nebun, anii ’70-’80). Mai pot fi amintite o serie de peisaje, din Timişoara, Peisaj pe Bega-1932, sau clădiri veneţiene. Într-o mare de nuanţe pământii, caracteristică tuturor picturilor, culorile sunt pe cât de discrete, pe atât de copleşitoare, sugerând că, dacă cineva se recunoaşte sub umbra uneia, va primi binecuvântarea modestiei creatorului.
Penetrantă prin originalitate, Colecţia de Artă Românească Contemporană reprezentată de grupul 111 (1966-1969 – Ştefan Bertalan, Roman Cotoşman şi Constantin Flondor), ulterior Sigma (1969-1980 – Ş. Bertalan, C. Flondor, Lucian Codreanu, Ion Gaita, Elisei Rusu şi Doru Tulcan), recunoaşte oraşului nostru intrarea definitivă în circuitele memoriei artistice, cu impact naţional, chiar internaţional - Bienala de la Nürnberg ’69. În condiţiile unui schematism politic doctrinar, când arta hei-rup-ismului se afişa triumfătoare în întregul bloc comunist, paradoxal, Timişoara a fost o oază a supravieţuitorii valorilor, într-un demers artistic singular, polivalent şi avantgardist. Pentru prima dată în acele vremuri, experimentele estice din limbajul plastic au coincis cu cele contemporane din Vest. Lucrările expuse ne dezvăluie exprimări conceptuale prin geometrie, Piramida albă-1969 şi optică, Pulsator 1-1968 (constructivism şi op-art).
În paralel cu aceste două grupări, sunt prezenţi artişti cu activităţi individuale: Paul Neagu, Marele clepsidru-1968, iniţiator al artei „palpabile” (pulp-art). Mai semnează Peter Jecza, Zoltan Molnar, Viorel Toma (abstracţie geometrică); apoi Ion Sulea-Gorj, Ciprian Radovan, Bèla Szakáts (abstracţie lirică, figurativ-onirică); obiecte pictate de Adalbert Luca, Romul Nuţiu, Gabriel Popa, Leon Vreme, (artă abstractă-informal); şi, nu în ultimul rând, Aurel Breilean, Diodor Dure, Simion Lucaciu şi Julius Podlipny (figuraţie narativă), cu lucrări ce permit trecerea (din)spre Colecţia Baba, o colecţie ce dobândeşte, astfel, funcţia de punct de reper al frământării creatorilor plastici din spaţiul vest-românesc.
Colecţiile Muzeului de Artă
Se cuvine a mulţumi maestrului român, pictorului Corneliu Baba (n. Craiova 1906 - m. Bucureşti 1997) care, odată cu donaţia testamentară a celor 77 de picturi ce-i poartă semnătura, a grăbit în mare parte, reînvierea Palatului Baroc – instituţia numită, astăzi, oficial Muzeul de Artă Timişoara. Chiar dacă s-a şcolit la Iaşi, cu siguranţă stabilirea familiei la Caransebeş (în 1920) şi cei doi ani petrecuţi la Timişoara (se pare că a fost chiriaşul unui imobil aflat pe str. E. de Savoya) au contribuit decisiv la formarea ultimei sale dorinţe. Trebuie remarcată cea mai veche lucrare din expoziţie, Autoportet-1919, un cap-buzdugan aruncat timpului, într-o amplă anvergură portretistică. Tot un Autoportret-1991, cu o mână atotcuprinzătoare ce spune Ajunge!, încheie şirul temporal din cele şapte săli de expunere. De altfel, întregul spaţiu abundă în figuri anonimizate de indivizi, în grup sau singulare, sau ipostaze nemuritoare de personalităţi cunoscute: Lucia Sturza Bulandra, Dna Baba, Tudor Arghezi şi soţia, Nicolae Tonitza-profesorul său, George Enescu, Mihail Sadoveanu, Jose Luis Borges. Ceea ce tulbură, în bună parte, personajele-naturi încremenite, este forţa tensiunii lor interioare, redate subtil şi sugestiv prin ochii estompaţi ai minţii, adeseori oglindă obsesivă şi celui ce priveşte (ciclul Regele nebun, anii ’70-’80). Mai pot fi amintite o serie de peisaje, din Timişoara, Peisaj pe Bega-1932, sau clădiri veneţiene. Într-o mare de nuanţe pământii, caracteristică tuturor picturilor, culorile sunt pe cât de discrete, pe atât de copleşitoare, sugerând că, dacă cineva se recunoaşte sub umbra uneia, va primi binecuvântarea modestiei creatorului.
Penetrantă prin originalitate, Colecţia de Artă Românească Contemporană reprezentată de grupul 111 (1966-1969 – Ştefan Bertalan, Roman Cotoşman şi Constantin Flondor), ulterior Sigma (1969-1980 – Ş. Bertalan, C. Flondor, Lucian Codreanu, Ion Gaita, Elisei Rusu şi Doru Tulcan), recunoaşte oraşului nostru intrarea definitivă în circuitele memoriei artistice, cu impact naţional, chiar internaţional - Bienala de la Nürnberg ’69. În condiţiile unui schematism politic doctrinar, când arta hei-rup-ismului se afişa triumfătoare în întregul bloc comunist, paradoxal, Timişoara a fost o oază a supravieţuitorii valorilor, într-un demers artistic singular, polivalent şi avantgardist. Pentru prima dată în acele vremuri, experimentele estice din limbajul plastic au coincis cu cele contemporane din Vest. Lucrările expuse ne dezvăluie exprimări conceptuale prin geometrie, Piramida albă-1969 şi optică, Pulsator 1-1968 (constructivism şi op-art).
În paralel cu aceste două grupări, sunt prezenţi artişti cu activităţi individuale: Paul Neagu, Marele clepsidru-1968, iniţiator al artei „palpabile” (pulp-art). Mai semnează Peter Jecza, Zoltan Molnar, Viorel Toma (abstracţie geometrică); apoi Ion Sulea-Gorj, Ciprian Radovan, Bèla Szakáts (abstracţie lirică, figurativ-onirică); obiecte pictate de Adalbert Luca, Romul Nuţiu, Gabriel Popa, Leon Vreme, (artă abstractă-informal); şi, nu în ultimul rând, Aurel Breilean, Diodor Dure, Simion Lucaciu şi Julius Podlipny (figuraţie narativă), cu lucrări ce permit trecerea (din)spre Colecţia Baba, o colecţie ce dobândeşte, astfel, funcţia de punct de reper al frământării creatorilor plastici din spaţiul vest-românesc.
În fine, dintr-un alt timp, Colecţia de Artă Europeană şi Colecţia de Artă Decorativă, (asociate în 14 săli), deasemenea testamentare, aparţinând lui Ormós Zsigmond (1834-1922) şi finalizate în anul 1888, se adaugă unui Kilometru 0 al Muzeului de Artă. Cuprinzând 99 de tablouri, din peste 1100, actuala expunere ne prezintă creaţia şcolilor de pictură pe parcursul sec XV-XX. Spaţiul fiind restrâns, vă propun doar câteva nume: italiene - D. Veneziano-cu două lucrări dintre cele zece existente în muzeele lumi, Il Perugino, A. Caracci, G. B. Piazzetta; flamande şi olandeze – F. Pourbus cel Tânăr şi un pictor anonim cu un frumos Turn Babel; germane - J. Kupecký, M. Wutky; austriece - A. Romako, A.X.K. von Pettenkofen; maghiare – I. Grünwald Béla-unul din fondatorii Şcolii de Pictură de la Baia Mare, P. László; şi franceze - V.N. Diaz de la Peña-pictor al Şcolii de la Barbizon, B. Constant, J. Dupré. Temele abordate sunt cele religios-mitologice, portrete sau peisaje. Colecţia de Artă Decorativă (aproximativ 1500 de lucrări) redă, prin stil şi tehnologie, atmosfera obiectelor casnice, cotidiene, vechi - sec XVII-XX, realizate sub influenţe din Gotic, Renaştere, Baroc sau Rococo, reactualizate: mobilier (Empire, Biedermeier), ceramică (Faenza, Stoke-on-Trent, Herend), porţelan (Sèvres), sticlărie (Boemia, Tomeşti), metal (Krupp), oglinzi, ceasuri. Pentru poarta sa geamănă, instituţia ne pregăteşte colecţiile de Artă Religioasă, Artă Bănăţeană (sec XIX) şi Artă Românească Modernă.
Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45, 3 aprilie 2007
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu