CIPRIAN CHIRILEANU

IANUARIE 2008

Te uită, picturi de decembrie...

Cu doar o parte din vasta sa creaţie plastică, expoziţia Religo a artistului Jeczá Peter te prinde cu dorinţa intimă de a medita. Acum, cărămizile pereţilor din galeria Muzeului de Artă, metamorfozează spaţiul într-o capelă ad-hoc. Sculpturile din bronz executate în alto-relief sau ronde-bosse, cu muchii tranşante, dar şi forme bine şlefuite, aerisesc atmosfera precum seninul cerului. Lungimea sufletească a vizitatorului este egală cu regăsirea lui înspre altar. Deschis de ciclul Drumul Crucii, traseul este continuat de Sf. Anton, Sf. Paul, Arhanghelul Mihai, apoi de alte cruci şi câteva obiecte de cult. În final, fotografiile bisericilor din Orşova, Dumbrăviţa şi Sf. Gheorghe (Covasna), întregesc simbolul desăvârşirii crucilor pe înaltul cer.

Galeria Calina ne prezintă dezinvoltura unei Grădini cu îngeri, semnat Silvia Radu (Bucureşti). Cine nu şi-ar dori un acoperământ plin de flori? Cărarea printre culori poate fi asociată şi unui veghi angelic. Cunosc oameni care vorbesc florilor-îngeri, pasiuni ale comunicării cu aripi de frunze... Păzitoare ale paradisului, sculpturile din gips cu intervenţii ulterioare pictate, pornesc din izvorul cromatic luminos al Vămii Vechi sau din Piţigaia unui drum înfundat de veşnicia naturii. Puternic atinsă de lancea Sfântului Gheorghe (este autoarea sculpturii din Piaţa omonimă din Timişoara) artista ni se închină cu smerenia învăluirii divine. Atât de puternic, încât greutatea unui gips se primeneşte de catifelarea unui penaj de curcubeu.

Un leit-motiv obsesiv este expoziţia Sky Report la Galeria Helios, prin ambundenţă picturală semnată Flora Răducan. Trăite în auzul unei furtuni ce va veni, cu miros de asfinţit la vederea unui miraj de peste zări, toate lucrările se împart în două suprafeţe picturale hotărât delimitate de cer şi pământ. Sau dacă doriţi, în rege şi regină a vieţii, sau începutul şi sfârşitul fiecăruia dintre noi. Pensulaţia vag agitată, scoate în evidenţă calmul compoziţional, definit şi prin traseul liniei de orizont. Este raportul echilibrului, atunci când natura se simte singură şi se exprimă cel mai bine prin adierea vântului. Suficient să-i simţi durerea, căci puterea începe prin căderea în înalt şi imponderabilitatea ridicării lui.

Palatului Administrativ îi şade bine rotunjimile... Picturile Doina Reghiş Ionescu (Deva) sunt Semne, simboluri, semnificaţii cu preluări din natură: flori, scoici, libelule, păuni etc. Formule simboliste şi tot ceea ce poate fi sinuos, se regăsesc şi în lemnul sculptat de Constantin Grangure. Tentaţia secesiunii (ca şi curent artistic), în construcţii cromatice simple, este evidentă. Bogăţia vegetală din picturi, mereu aflată în mişcare, în devenire, produc tensiuni predominant aurite. Apă să le dai... Sculpturile în schimb, recunosc forţa de acţionare, apoi de transformare finală. Par topite de timp, de mângâierea tridimensionalului tactil sau de priviri iscoditoare. Este o expoziţie-tandem cu linii lipsite de trasee unidirecţionale, când orice reper poate dobândi un statut imaginar şi imprevizibil.

Poveşti în lemn şi piele de Horia Bojin, la Galeria Axa art-Mall. Nu este basm, nu este carte şi nici literatură scrisă. Este sculptură directă în exprimare. Formele aerodinamice din lemn ţintuite pe alocuri cu piele, povestesc mental despre un autor-narator-personaj principal, înconjurat de titluri: Păsările-Gândurile, Regele, Regina, etc. Dar mai mult: ansamblul reprezintă jocul înaripatelor peste gânduri, cu atingeri de Înger precum fantezia unui scriitor neobosit de cartea sa (ne)scrisă. Mai terestre, trunchiurile Celor trei graţii ivite din pământ, străjuiesc spaţiul dinamic expoziţional, cu priviri spre zbor. După colţ, apare un Făt-Frumos, o Ileană Cosânzeană sau un buzdugan al nu ştiu cărui Căpcăun...

Debut reuşit la Centrul Cultural German, al încă-studentei Bors Eszter, cu picturi animate de tema Zoocolor. Animale cu diferite forme recognoscibile, acoperite de culori terne sau penetrante, ne citesc scenarii imprevizibile. Au plăcerea de a se integra în situaţii aparent ridicole, cu hazul primei impresii. Există însă o tensiune expresionistă, cu termeni anecdotici. Dobitoacele, înainte de supremul lor sacrificiu (o temă în subsidiar), nu se ştie exact pentru ce cauză, au darul de a înveseli audienţa prin ludic şi nevinovăţie. Nu întâmplător, animalul îndrăgit al artistei este mielul, cu privirea primei şi totodată ultimei întâlniri, atitudine sau destin întâlnit câteodată şi printre oameni.

Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45, 7 ianuarie 2008