IULIE 2007
Supraexpuneri –
Identităţi colective / Identităţi individuale
Nu este prima dată când anumite instituţii locale se reunesc, în diferite variante organizatorice, într-un eveniment artistic de calitate europeană, după o reţetă deja integratoare. Timişoara miroase, încet, a peliculă culturală, mai mult decât a câmpie expusă la lumina Soarelui. Sub genericul fotografic Sur Expositions – Identităţi colective/Identităţi individuale, pentru perioada 17 mai-07iunie 2007, traseul expoziţiilor de fotografie „in” a fost următorul:
Centru Cultural Francez, prin Peter Jacobi (Germania), aduce un Apel pentru salvarea bisericilor săseşti fortificate din Transilvania, actualmente fără folosinţă sau îngrijire. Artistul declară „război” uitării, imposibilităţii şi ruinelor, după sute de ani de existenţă culturală germană în Ardeal.
La Centrul Cultural German, Bruno Cogez (Franţa) descrie epopeea, încheiată, al Francezilor din Banat, în căutarea memoriei, începută în sec XVII. Cu timpul, minoritatea se germanizează, iar din 1945, acuzaţi de nazism, emigrează înapoi în Franţa, sub nume nemţeşti ale altor generaţii. La portretele din 2007, ale descendenţilor supravieţuitori, ridurile reţin lacrimi nevăzute. De fericire, tristeţe sau nostalgie...
La parterul Muzeului de Artă, Alexandra Croitoru (România) şi Stereotipuri feminine. În forma trendului, câteva tipuri de femei, 1, 2, 4, respectiv 6, cu îmbrăcăminte, accesorii şi poziţii, în picioare, invadează cererea de „masă” spre şablonare, fals şi comercial. Le vedem la fiecare colţ de viaţă, stradă sau media, ca un vis ieftin al realităţii scumpe, mondene.
Teodor Graur (România), cu umor sau ironie, (re)prezintă Românii şi UE: „ortodoxie, valori familiale, justiţie uşoară, individualism, materialism şi optimism”. Dacă nu (re)cunoaşteţi locurile fotografiate, mergeţi în oraşul vostru. Oricare. Legaţi-vă strâns de un aparat foto şi daţi funcţii degetului arătător!
Uros Djuric (Serbia) sau Dumnezeu iubeşte Visurile artiştilor, din al său Proiect Populist, 1998-1999, se întreabă dacă o persoană oarecare (autorul însuşi, spre exemplu) se poate integra total în alte, diferite şi neştiute nivele sociale decât cel din care provine, ca fenomen al globalizării.
Olivia Mihălţan (România), adică olivia_search//persona. Nu este adresa ei electronică... Într-o dimensiune monumentală, un frumos autoportret devine centrul dorinţei de regăsire, pe orizontală, a propriei identităţii, prin nume, destin, numerologie, geografie, mărci comerciale etc.
Gergely Lászlo şi Péter Rákosi (Ungaria) reiau Călătoria lui Kempelen, în 2007. În anul 1767, trimisul împăratului, Farkas Kempelen, face o călătorie prin 35 de sate din întregul Banat, (actualmente împărţit de graniţe) pentru întocmirea unui raport privind locuitorii vorbitori de limba germană.
Luchezar Boyadjiev (Bulgaria) ne prezintă 5 vederi spre Mecca, imagini din oraşele Dubai şi Sharjah. Orizontul lor duc spre o unică direcţie: rugăciunile îndreptate lăcaşului duhovnicesc mahomedan. Un superb paradox credincios, înconjurat de clădiri, petrol şi dolari, în plin deşert.
Nicu Ilfoveanu (România) aduce Fotografii din casă, între anii 1995-2000. Atmosfera vacanţelor de vară tihnite, cu personaje fericite, indiferente sau lipsite de griji, în faţa vieţii şi al aparatului de imortalizat, contrastează puternic cu imaginea unui deal, înghesuit doar de nenumărate acoperişuri.
József Bartha (România) şi Imagini dublate. O iluzie optică cu o logică simplă, aparent imposibil de înţeles: câte două fotografii alăturate, ambele cu aceleaşi două personaje ce-şi schimbă hainele, poziţiile şi scaunele pe care stau, absorb ca o pompă a vidului, universul şi identitatea privitorului, nu numai al personajelor (imaginea principală de pe afiş). Excelent!
Ron Sluik (Olanda/Moldova) vine cu Я, Я, Я, Ik, Ik, Ik, trei imagini cu iz moldovenesc-basarabean: un soldat de 23 de ani, dintr-o Gardă de Onoare, stă inert şi impasibil, asemeni „statului” care-l reprezintă, poate, încă alţi 23...
Slimane Raïs (Franţa) prin Istoria fără sfârşit, îl revitalizează pe Brâncuşi. Autorul face o călătorie în România, sub trei culori: Roşu-nişte sculpturi din ceară şi un televizor mic, de aceeaşi culoare, simbol al comunismului. Galben-peisaje meditative din memoria călătorului, rulate pe un ecran mic, galben. Albastru-traseul fotografului în Deltă, ca spaţiu de confluenţe europene, simbol al UE, derulat pe un monitor bleu.
În paralel, expoziţiile „off” din cafenelele Aethernativ, Papillon şi van Graph, sunt semnate de Verena Chomet-Durin şi Guillaume Robert din Franţa, Stephan Rombacher din Germania, iar din România, Eliodor Moldovan, Eugen Savinescu, Marina Albu şi Lucian Enăşoni. La Facultatea de Artă, o serie de conferinţe pe aceeaşi temă, a întregit evenimentul.
Supraexpuneri –
Identităţi colective / Identităţi individuale
Nu este prima dată când anumite instituţii locale se reunesc, în diferite variante organizatorice, într-un eveniment artistic de calitate europeană, după o reţetă deja integratoare. Timişoara miroase, încet, a peliculă culturală, mai mult decât a câmpie expusă la lumina Soarelui. Sub genericul fotografic Sur Expositions – Identităţi colective/Identităţi individuale, pentru perioada 17 mai-07iunie 2007, traseul expoziţiilor de fotografie „in” a fost următorul:
Centru Cultural Francez, prin Peter Jacobi (Germania), aduce un Apel pentru salvarea bisericilor săseşti fortificate din Transilvania, actualmente fără folosinţă sau îngrijire. Artistul declară „război” uitării, imposibilităţii şi ruinelor, după sute de ani de existenţă culturală germană în Ardeal.
La Centrul Cultural German, Bruno Cogez (Franţa) descrie epopeea, încheiată, al Francezilor din Banat, în căutarea memoriei, începută în sec XVII. Cu timpul, minoritatea se germanizează, iar din 1945, acuzaţi de nazism, emigrează înapoi în Franţa, sub nume nemţeşti ale altor generaţii. La portretele din 2007, ale descendenţilor supravieţuitori, ridurile reţin lacrimi nevăzute. De fericire, tristeţe sau nostalgie...
La parterul Muzeului de Artă, Alexandra Croitoru (România) şi Stereotipuri feminine. În forma trendului, câteva tipuri de femei, 1, 2, 4, respectiv 6, cu îmbrăcăminte, accesorii şi poziţii, în picioare, invadează cererea de „masă” spre şablonare, fals şi comercial. Le vedem la fiecare colţ de viaţă, stradă sau media, ca un vis ieftin al realităţii scumpe, mondene.
Teodor Graur (România), cu umor sau ironie, (re)prezintă Românii şi UE: „ortodoxie, valori familiale, justiţie uşoară, individualism, materialism şi optimism”. Dacă nu (re)cunoaşteţi locurile fotografiate, mergeţi în oraşul vostru. Oricare. Legaţi-vă strâns de un aparat foto şi daţi funcţii degetului arătător!
Uros Djuric (Serbia) sau Dumnezeu iubeşte Visurile artiştilor, din al său Proiect Populist, 1998-1999, se întreabă dacă o persoană oarecare (autorul însuşi, spre exemplu) se poate integra total în alte, diferite şi neştiute nivele sociale decât cel din care provine, ca fenomen al globalizării.
Olivia Mihălţan (România), adică olivia_search//persona. Nu este adresa ei electronică... Într-o dimensiune monumentală, un frumos autoportret devine centrul dorinţei de regăsire, pe orizontală, a propriei identităţii, prin nume, destin, numerologie, geografie, mărci comerciale etc.
Gergely Lászlo şi Péter Rákosi (Ungaria) reiau Călătoria lui Kempelen, în 2007. În anul 1767, trimisul împăratului, Farkas Kempelen, face o călătorie prin 35 de sate din întregul Banat, (actualmente împărţit de graniţe) pentru întocmirea unui raport privind locuitorii vorbitori de limba germană.
Luchezar Boyadjiev (Bulgaria) ne prezintă 5 vederi spre Mecca, imagini din oraşele Dubai şi Sharjah. Orizontul lor duc spre o unică direcţie: rugăciunile îndreptate lăcaşului duhovnicesc mahomedan. Un superb paradox credincios, înconjurat de clădiri, petrol şi dolari, în plin deşert.
Nicu Ilfoveanu (România) aduce Fotografii din casă, între anii 1995-2000. Atmosfera vacanţelor de vară tihnite, cu personaje fericite, indiferente sau lipsite de griji, în faţa vieţii şi al aparatului de imortalizat, contrastează puternic cu imaginea unui deal, înghesuit doar de nenumărate acoperişuri.
József Bartha (România) şi Imagini dublate. O iluzie optică cu o logică simplă, aparent imposibil de înţeles: câte două fotografii alăturate, ambele cu aceleaşi două personaje ce-şi schimbă hainele, poziţiile şi scaunele pe care stau, absorb ca o pompă a vidului, universul şi identitatea privitorului, nu numai al personajelor (imaginea principală de pe afiş). Excelent!
Ron Sluik (Olanda/Moldova) vine cu Я, Я, Я, Ik, Ik, Ik, trei imagini cu iz moldovenesc-basarabean: un soldat de 23 de ani, dintr-o Gardă de Onoare, stă inert şi impasibil, asemeni „statului” care-l reprezintă, poate, încă alţi 23...
Slimane Raïs (Franţa) prin Istoria fără sfârşit, îl revitalizează pe Brâncuşi. Autorul face o călătorie în România, sub trei culori: Roşu-nişte sculpturi din ceară şi un televizor mic, de aceeaşi culoare, simbol al comunismului. Galben-peisaje meditative din memoria călătorului, rulate pe un ecran mic, galben. Albastru-traseul fotografului în Deltă, ca spaţiu de confluenţe europene, simbol al UE, derulat pe un monitor bleu.
În paralel, expoziţiile „off” din cafenelele Aethernativ, Papillon şi van Graph, sunt semnate de Verena Chomet-Durin şi Guillaume Robert din Franţa, Stephan Rombacher din Germania, iar din România, Eliodor Moldovan, Eugen Savinescu, Marina Albu şi Lucian Enăşoni. La Facultatea de Artă, o serie de conferinţe pe aceeaşi temă, a întregit evenimentul.
Renaşterea Bănăţeană – Paralela 45, 3 iulie 2007
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu