MARTIE 2007
Învăţămintele unui Salon de Artă
Timişoara, un oraş ce doreşte să-şi impună recunoaşterea propriei identităţi cultural-artistice, europene, se luptă cu trecutul printr-o nebuloasă derulare financiară a prezentului. Surprizele anului de re-integrare, 2007, aduce cu sine un Muzeu al Istoriei în plină renovare şi un Muzeu de Artă, oferit publicului doar pentru colecţii permanente şi nu în întreaga disponibilitate al spaţiului expoziţional. Proiectul îndreptăţit al unui Muzeu de Artă Contemporană, se lasă mult aşteptat viitorului.
Se pot identifica câteva caracteristici ale ultimei ediţii al Salonului UAPT, 2006. Comform regulamentului de participare, Uniunea Artiştilor Plastici din Timişoara „continuă tradiţia plasticienilor bănăţeni de a prezenta consecvent şi profesionist în faţa publicului, dar şi colegilor de breaslă, cele mai bune lucrări semnate într-un întreg an creativ”, tradiţie începută în anul 1930 şi continuată sub diferitele ei denumiri organizatorice. Prin această prismă, Salonul Artelor are garantul perenităţii, întreruptă doar de anii Războiului al II-lea Mondial. Însă problema ultimilor ani, pentru cei care sunt deja familiarizaţi cu existenţa la Timişoara a două-trei proiecte anuale de o asemenea amploare, regionale sau internaţionale, o reprezintă lipsa vădită a unui spaţiu expoziţional adecvat, lipsă ce s-a transformat într-o obsesie organizatorică fără sfârşit. Neacuzând pe cineva sau ceva anume, prezentarea onorabilă a unei bresle în continuă creştere numerică, precum şi a unei game atât de diverse de lucrări câţi artişti se prezintă, este aproape imposibilă în lipsa unor simeze reale. Nici Salonul Artelor nu este ocolit de această caracteristică.
Pentru ediţia anului 2006, eforturile UAP Timişoara de a găsi un spaţiu surogat s-au concretizat prin oferirea cu bunăvoinţă a lunii... ianuarie 2007 (!) şi a spaţiului Palatului Administrativ. Însă holurile etajelor doi şi trei, au putut găzdui doar lucrările de pictură şi o parte din sculpturi, iar lucrările grafice, de artă decorativă şi restul sculpturilor au fost expuse la Galeria Helios. E ca şi cum ai vedea un film bun prin ferestrele caselor aflate pe strada ce duce în capătul ei, la singurul cinematograf cu pânza ecranului învechită... O altă trăsătură tristă evidenţiată de manifestare: expectativa unor plasticieni ce aparţin vârstei maeştrilor sau a maturităţii artistice, dar şi a generaţiei tinere, ilustră prin neparticipare – de unde şi teama că ar putea urma o diluare, prin număr şi valoare, a edţiilor următoare ale Salonului. Un minim semnal de alarmă...
Juriul ediţiei 2006, format din: Viorel Toma – preşedinte, Petru Galiş – pictură, Ciprian Chirileanu – grafică, Luigi Varga – sculptură, Ioan Szekernyes – critic de artă, împreună cu Sorin Nicodim – curatorul Salonului de Artă, a acceptat responsabilitatea unei selecţii relativ sărace prin prezenţă, dar severă în esenţa ei. În final, din totalul celor 123 de participanţi, au fost eliminaţi 18, iar cei doi perfomeri sunt următorii: sculptorul Ion Oprescu, votat pentru Premiul UAP Timişoara, Primus Interpares (Primul între egali) însoţit de o medalie personalizată din bronz, semnată de Luigi Varga. Titlul lucrării câştigătoare este „Ba-lada Anei”, o excelentă reprezentare
Învăţămintele unui Salon de Artă
Timişoara, un oraş ce doreşte să-şi impună recunoaşterea propriei identităţi cultural-artistice, europene, se luptă cu trecutul printr-o nebuloasă derulare financiară a prezentului. Surprizele anului de re-integrare, 2007, aduce cu sine un Muzeu al Istoriei în plină renovare şi un Muzeu de Artă, oferit publicului doar pentru colecţii permanente şi nu în întreaga disponibilitate al spaţiului expoziţional. Proiectul îndreptăţit al unui Muzeu de Artă Contemporană, se lasă mult aşteptat viitorului.
Se pot identifica câteva caracteristici ale ultimei ediţii al Salonului UAPT, 2006. Comform regulamentului de participare, Uniunea Artiştilor Plastici din Timişoara „continuă tradiţia plasticienilor bănăţeni de a prezenta consecvent şi profesionist în faţa publicului, dar şi colegilor de breaslă, cele mai bune lucrări semnate într-un întreg an creativ”, tradiţie începută în anul 1930 şi continuată sub diferitele ei denumiri organizatorice. Prin această prismă, Salonul Artelor are garantul perenităţii, întreruptă doar de anii Războiului al II-lea Mondial. Însă problema ultimilor ani, pentru cei care sunt deja familiarizaţi cu existenţa la Timişoara a două-trei proiecte anuale de o asemenea amploare, regionale sau internaţionale, o reprezintă lipsa vădită a unui spaţiu expoziţional adecvat, lipsă ce s-a transformat într-o obsesie organizatorică fără sfârşit. Neacuzând pe cineva sau ceva anume, prezentarea onorabilă a unei bresle în continuă creştere numerică, precum şi a unei game atât de diverse de lucrări câţi artişti se prezintă, este aproape imposibilă în lipsa unor simeze reale. Nici Salonul Artelor nu este ocolit de această caracteristică.
Pentru ediţia anului 2006, eforturile UAP Timişoara de a găsi un spaţiu surogat s-au concretizat prin oferirea cu bunăvoinţă a lunii... ianuarie 2007 (!) şi a spaţiului Palatului Administrativ. Însă holurile etajelor doi şi trei, au putut găzdui doar lucrările de pictură şi o parte din sculpturi, iar lucrările grafice, de artă decorativă şi restul sculpturilor au fost expuse la Galeria Helios. E ca şi cum ai vedea un film bun prin ferestrele caselor aflate pe strada ce duce în capătul ei, la singurul cinematograf cu pânza ecranului învechită... O altă trăsătură tristă evidenţiată de manifestare: expectativa unor plasticieni ce aparţin vârstei maeştrilor sau a maturităţii artistice, dar şi a generaţiei tinere, ilustră prin neparticipare – de unde şi teama că ar putea urma o diluare, prin număr şi valoare, a edţiilor următoare ale Salonului. Un minim semnal de alarmă...
Juriul ediţiei 2006, format din: Viorel Toma – preşedinte, Petru Galiş – pictură, Ciprian Chirileanu – grafică, Luigi Varga – sculptură, Ioan Szekernyes – critic de artă, împreună cu Sorin Nicodim – curatorul Salonului de Artă, a acceptat responsabilitatea unei selecţii relativ sărace prin prezenţă, dar severă în esenţa ei. În final, din totalul celor 123 de participanţi, au fost eliminaţi 18, iar cei doi perfomeri sunt următorii: sculptorul Ion Oprescu, votat pentru Premiul UAP Timişoara, Primus Interpares (Primul între egali) însoţit de o medalie personalizată din bronz, semnată de Luigi Varga. Titlul lucrării câştigătoare este „Ba-lada Anei”, o excelentă reprezentare
tainică al eternului feminin, prin înţelegerea şi asumarea sacrificiului. Similar, Premiul pentru Tineret a intrat în posesia pictorului Sorin Iosub, cu o lucrare impecabil înrămată, „Visul Selemei”, ce debordează într-un baroc al fanteziei, o tihnită ameţeală destinată imaginaţiei onirice transmisă inclusiv pe rama lată a tabloului.
Pe ansamblu, Salonul de Artă timişorean este aşa cum este: fără a încerca să-l definesc prin anumite tendinţe clasice sau de avangardă, sau prin calităţi şi defecte calificative, i se poate recunoaşte valoarea de creuzet al formulelor plastice, reflectând unitatea în diversitate a talentelor, ideilor şi vârstelor, întru aşezarea lor firească la masa confirmării profesionale, cel puţin pe plan local. Şi pentru că trebuie dat Cezarului ceea ce i se cuvine... oraşului, găzduitor al unei Facultăţi de Arte Plastice bine pusă la punct, şi, în pofida acestui fapt, greu asimilator al noilor generaţii, apreciez existenţa Premiului pentru Tineret, în compensarea spaţiilor profesioniste de expunere temporară – muzee şi/sau galerii de artă – mă repet, aproape inexistente. O notă finală: Salonul de Artă Timişoara 2006 va fi finalizat în luna martie, prin tipărirea unui catalog sub atenta îngrijire a artistului Pavel Vereş.
Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45, 6 martie 2007
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu