CIPRIAN CHIRILEANU

MARTIE 2008

Plasticienii timişoreni şi expoziţiile lor

Într-un registru oniric, oricare dintre Plutirile lui Ciprian Radovan expuse la Palatul Administrativ, au puterea de a imobiliza aşteptarea într-o plăcută stare de împlinire. Picturile, bine dozate de spontaneitate sau de o oarecare nelinişte a tuşelor, primesc botezul zborului ca pe o mângâiere cerească. Purtată pe aripi abstracte, imponderabilitatea poeziei cromatice capătă imagini (in)vizibile, iar anvergura aripilor, atât cât poate fi cuprinsă de plutire, poate catifela o petală într-o noapte caldă, cu o singură atingere de pensulă. O expoziţie unde o zi te opreşti, priveşti şi doar visezi, centimetru cu centimetru.

60 de Reminescenţe şi alterităţi, o retrospectivă aniversară Ioan Iovan, la Galeria Helios. Ineditul simezelor sunt lucrările de grafică şi pictură semnate de criticul de artă amintit adineaori. O sumă de imagini parţial figurative, cu proiecţia unui orizont lăsat în voia geometriei dar şi al mirajelor înlânţuite de reverii cromatice, personale, deschid oportunitatea cuvântului. În cele din urmă, când sensibilitatea îşi are graba ei, artistul construieşte în timp căi ale exprimărilor scrise şi vorbite... Expoziţia în sine devine colectivă, cu o serie de artişti-invitaţi, pictori, graficieni, sculptori şi tapiseri, nume amintite constant pe răbojul critic al unei perioade şi generaţie contemporane lui.

Fără punct, o altă expoziţie colectivă în aceeaşi Galerie Helios, acum cu cei mai proaspeţi 18 membrii ai UAP Timişoara (2008), majoritatea tineri. Sub stări de contemplare spre cele cu o fantezie debordantă sau afişată simplu, minimal, modalităţile plastice abordate fac treceri de la figurativ la nonfigurativ, de la clar-obscur la decorativ. Diferitele teme propuse se adună (relativ) unitar, unde punctele fiecărui artist sunt puse pe seama prezentului. Urmează cele de viitor.

În continuare la Galeria Helios, Oana Bolog-Bleich îşi dezvăluie ale ei Ascunzători. Obişnuită cu ceruri înstelate, locuri de basm şi o diversitate de case ale copilăriei, tablourile artistei includ de fiecare dată un loc intim, un spaţiu misterios căutat sub forma unei uşi sau ferestre deschise către cămăruţe ale poveştilor cu tâlc. În jurul lor, alăturarea colajelor din ziar sau joaca fumului, simple în aparenţă, sunt ca ochii bunicului în faţa şemineului, umezi de scânteile nostalgice ale unei tolbe pline de surprize cu „A fost odată...”.

Sorin Neamţu îşi „aruncă” ale sale culori „murdare” într-un Recipient şi Container, la Galeria Pygmalion (Casa Artelor). Folosind cantităţi cât mai zgârcite de amestecuri cromatice, însă deloc lipsite de picturalitate, lucrările se concentrează dominant pe forma pătratului. Aceeaşi figură geometrică, ca formulă simbolică şi voit ergonomică în economia vizualului, transmite senzaţia lucrurilor uitate şi de care încă avem nevoie. Înconjurate de un spaţiu auster, recipientele par mult prea-pline de semnificaţii de fel-de-fel, Pandora lăsând şi altora plăcerea de a descoperi curiozitatea, speranţa sau nu ştiu ce...

O poetică a ambiguităţii lui Gheorghe Fikl, la Galeria Calina. Picturi cu animale având însuşiri de mimetism, amintesc traiectoriile unui baroc recalculat în termenii unei asocieri stranii, moderne. Eliberat de abundenţă, un fundal cu draperii sau un candelabru suspendat de neant, semnalează atmosfera unor manevre de culise mai misterioase decât naraţiunea imediată al prim-planului vizual. În majoritatea lucrărilor există o contradicţie puternică: liniştea aparentă şi un accident imprevizibil ce va veni. Între ele, lipsa personajului principal, omul, singurul care poate lega şi dezlega sensul unor sacrificii ambigue.

Dacă In Vino Veritas, atunci Sfânta Sticlă din Cafeneaua Papillon, autor Ovidiu Marius Batistă (Bârlad), poate induce apropierea fiecăruia dintre noi. Cu un desen bine mânuit, lipsit de încărcături filosofice şi o picătură de umor lichid, vorbele aprind aureole de duh. Departe de a fi alterată dimensiunea canonului creştin, ipostazele sticlei pot fi (şi) ambalaje directe înspre întâlnirea cu un Om sau cu un Dumnezeu, câteodată întruchipări bizare al celui de lângă tine, câteodată la o masă, câteodată... Iar comunicarea, luată în proporţii decente şi serioase, devine mai accesibilă şi surprinde revelaţii.

La debut, Elena Petraniciu se află Între cer şi pământ, în Galeria Axa Art. Purtate îndeosebi prin tehnicile de gravură (xilogravură, linogravură, monotipie), lucrările învolburate de Văzduh, precum şi dinamicile compoziţionale, surprind mişcări ale vântului pulverizat în alb şi negru. Călătorind cu abilitate între două lumi, liniile unor Păsări, nori sau frunze, cu escale între abstract şi concret sau între sacru şi profan, pot ilustra oricând evenimente ale unor cronicari, poeţi şi ei prinşi de moara unui etern visător.

Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45, 4 martie 2008