CIPRIAN CHIRILEANU

MAI 2007

Itinerar plastic timişorean

La Galeria Helios-UAP Timişoara, a expus La Nuestra Señora de La Soledad, Doamna Noastră a Singurătăţii, graficiana Lidia Ciolac, cu Holografica. Cu greu am găsit două-trei linii perfect verticale sau orizontale. Prin formele apărute, abstracte, autoarea ne arată cum o mână sigură poate domestici linii aparent întâmplătoare. O lecţie deschisă despre trasee necunoscute, respiraţie ale primelor îngânări. Fiecare lucrare, un titlu, o şoaptă din adâncuri. Sentimente. Dacă cineva a avut ocazia de a întâlni o aripă, spuneţi-i artistei şi vă va mângâia cu sensibilitatea ei. Aşa cum îi este cromatica, cu multiple formule aproape matematice. Aşa cum îi este linia. Niciodată nu vei şti unde ajungi cu corabiile ei: peniţe, tuşuri, acuarele sau pasteluri.

În continuare, tot la Helios, Viorel Toma, un pictor al geometriei culorilor conceptuale, al poeziei contururilor şi construcţiei, ne-a oferit, cu nonşalanţă, sub genericul Grădina anticarului, naturi statice din alte vremuri, gata să-şi intre în rol. Poţi recunoaşte obiectele doar gândindu-te la sfiala unor fecioare ce-şi aşteaptă atingerea primului iubit, carnaţii descoperite deasupra unor gingaşe falduri. Cum să nu le furi cu respect, în tăcere?! Făcând abstracţie de o impunătore Cină cea de taină, chiar dacă nu conţin obiecte de cult clasice, imaginile tuturor tablourilor pregătesc ritualurile unor divinaţii. Te închini unui cer imponderabil şi invizibil la Două obiecte, dar vezi un zeu al pământului prin magia unui spic, fruct ori a unei plante... Expoziţia a cuprins întregirea sărbătorii pascale creştineşti, reunite.

După o prezenţă în Galeria Helios, cu Hipersemne, graficiana Suzana Fântânariu ne-a provocat şi la Cărtureşti-Unirii, cu o parte din nesfârşita ei fantezie creativă: Mâna, de-sem şi în-semn, scurte reprezentări ludice despre dansul urmelor-umbrelor tactile, atinse de o Iubire, un Pământ sau o Informatică etc. Dacă omenirea s-ar naşte azi, lucrările expuse pot fi înţelese ca hieroglife ale unei Piramide contemporane pline cu Ambalaje pentru suflet, o altă temă dragă, complementară şi obsesivă a artistei. Fiecare mână devine o literă-cuvânt, o idee, o comunicare. Nu întâmplător, cărţile oricărei librării se rostogolesc printre degetele viitorului cititor, celui ce descifrează vorbele-glife desemnate şi însemnate, paginilor întregi.

La galeria Calina, Spaţiile-Structuri, ale pictorului bucureştean Ion Sălişteanu (Bucureşti), înfăţişează genul artei pur abstracte, cu o spontaneitate depăşită, de mult, în siguranţa reuşitelor. Deschise de o serie de Porţi, Planetele necunoscute-aproape rotunde şi pline atât cât permite suprafaţa hârtiei, atrag atenţia asupra unor puncte cereşti privite printr-o lupă personală. Geodele-cu structuri minerale, sunt descoperirile omului asupra ceea ce a vrut să facă odată planeta Pământ. În fine, Spaţiile îngerilor-un dèja-vu al aureolelor Marelui Creator, adineauri plecat de lângă noi spre alte lumi. Impresia generală este cea a unei singure pensule ce, printr-un unic gest artistic, surprinde, imaginar, compoziţia primordialităţii. Puţine culori, o picătură şi multă picturalitate. Imensitate şi intensitate.

O altă pictură abstractă şi gestuală, dar cu figuri, este continuată la Calina, prin pictorul Cristian Sida, cu Satyricon. În diferite culori, dar nu evidente, carnea eviscerată al actorului dezvăluie costumaţia uşor ironică al fiecărui rol consumat. Nu sunt fantome sau cadavre descompuse. Pulverizate de pensule dirijate sau spontane, cu drama interpretării în sine, a vieţii, figurile apar ca nisipuri mişcătoare în lupta cu bataia vântului propriu. Măştile din lucrări ascund deopotrivă actorul, dar şi spectatorul, amândoi avizi de real. Unul în lumea fantastică a scenei, altul în lumea concretă al cotidianulului. Sau invers. Satirul, anatomist de suflete, îşi descoperă, aici, oase sau muşchi noi, comunicând apoi dezinvoltura pantomimei, înaintea (cu)vântului.

Roşu şi invitaţii lui, alte culori, sau Maria Bana-Jichiţa şi Dincolo de fereastră. Pereţii holului din Palatul Administrativ ne prezintă o altă luptă, cu timpul ei... Împăraţi peste noi, dragostea sau războiul îşi fac legi nescrise pe baricada ferestrei, acolo unde urmează o grădină. De acolo începe lumea fiecăruia, în fapt, pacea. Ce mai contează albul grădinarului, verdele sau, din când în când, galbenul, albastrul... Dacă roşul poate fi şi culoarea ispitei, atunci merele pictoriţei, încadrate în pătrate sau pe fâşii cromatice, muşcă din atenţia noastră, privindu-le continuu. Şi în locul martorului tăcut, aceeaşi fereastră deschisă naturii, mâine, poate unui alt fruct?

Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45, 8 mai 2007