CIPRIAN CHIRILEANU

SEPTEMBRIE 2007

Triptic plastic timişorean

Cu expoziţia de vitralii destinate anumitor instituţii de învăţământ sau biblioteci din Ungaria, la galeria Helios artistul Kovács Keve prelungeşte fericit colaborarea plasticienilor din Timişoara şi Szeged. Ancadramentele transparenţelor în formă de cerc sau dreptunghiuri sunt compuse din alte mici suprafeţe geometrice pe o reţea din metal, într-o arhitectură raţională al unui puzzle de sticlă. În toate lucrările predomină inscripţiile cu majuscule, selecţii de texte şi culori simple, caracteristic artelor decorative. De sorginte gotică, lumina vitraliilor devine aici sursă de inspiraţie celor studioşi, directă în exprimare, îmbinând originalitatea artistică contemporană cu virtuozitatea tehnică.

În continuarea aceleiaşi galerii a Uniunii Artiştilor Plastici din Timişoara, Aurelia Călinescu (Sibiu) şi invitaţii ei, 32 de artişti plastici toţi, s-au reunit sub genericul Écléctique – Transfer. Sunt expuse creaţii pornite de la următoarele subtitluri: „Epitafuri, cripte şi arheologii de var”, „Scrisori, fragmente şi alte memorii”, şi „Cutia cu miracole sau întâlniri cu fantasme”. Întinse pe simeze, picturile, instalaţiile sau fotografiile autorilor debordează prin număr şi, desigur, fantezie, într-atât cât poţi degusta fiecare ingredient dintr-o reţetă de specialitate. Iar esenţele tari, în sticle mici se ţin. Culorile, formele, ca şi talentul întregului expoziţional, se transferă unui cufăr plin de amintiri déja-vu, împachetate într-o amuletă purtată din drag.

Expoziţie ad-hoc printre nori, cu şi despre stânci, aşa poate fi numită ultima din cele zece zile ale taberei de creaţie de la Mraconia-Dubova, ediţia a 26-a, 2007. Dominată în majoritatea timpului de ploaie, cu spectacole fulgerătoare şi tunete luminoase, umezeala sau atmosfera alburie se pare că dă bine artiştilor invitaţi. Aparenta lâncezeală a fost întreţinută şi de liniştitele recitaluri de vibrafon, chitară şi „poezii indecente”. Toate, în ritmul picăturilor de ploaie, cu ecouri nocturne ale Dunării încete. Aici viaţa nu are de ce să aibă atâta grabă. Iniţiativa obsesivă a pictorului Ioan Mercea, continuată de fiica lui, Dana Mercea-Miclăuş, împreună cu organizarea fără cusur a Fundaţiei Rubin pentru a doua oară consecutiv, sunt suficiente imbolduri pentru a te minuna de lumina Soarelui sau de un foc lung, matinal. Mai mult de 70 de lucrări, culori peste culori, transpiraţie peste pânze, sculpturi şi fotografii... În ultima zi, însorită dealtfel, frumuseţile naturale s-au dezvăluit Cazanelor. Iar stâncile înălţate din apă stau, dintotdeauna, până la nori, fiecărui chip şi asemănare, creatorilor de frumos. Din când în când şi unui pictor, cu privirea-i alergată încolo, în lungul crestelor...

(Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45, 3 septembrie 2007)