CIPRIAN CHIRILEANU

AUGUST 2007

Sacrul şi penelul

Tehnica scrierii în foc... Obiectele sacre ale Vioarei Popescu (Bistiţa) prezente la Muzeul de Artă din urbe, ard atât cât permite suportul material al picturilor, dar mai ales în sufletul cald al sticlei. Oricine îşi poate asuma clopotul, cupola sau ruga sa proprie, însă de multe ori prea puţini ştiu ce e „aia” cu adevărat. Cuvintele vorbite pot fi de prisos. Înscrisurile de pe lucrări, mai mult. Pot fi un corolar sapienţial, o experienţă intimă a vieţii, sau o scurtă lumină în peregrinarea trecerii. Dintre toate ce rămân, ecouri dintr-o Duminică a darurilor cu dăngănit de clopot, când focul naşte sunete, expoziţia se citeşte liniştită, lumii...





Sub genericul Perú, culoare şi simbol, galeria Pygmalion expune roşul Soarelui aprins, cultul oficial incaş, prin trei pictori. Americo Ccala Quispe (Obiecte rituale, Vase Inca) este decorativ, bogat ornamentat, cu alură cubistă al reprezentării vaselor răsturnate sau sparte de o luptă imaginară uitată. Juan Carlos Ñañaque (Măşti funerare, Idoli, Copiii Soarelui) prezintă personaje paleoetnologice în poziţii încremenite, cu feţe ale căror pleoape sunt mereu coborâte spre iertare, înţelegere. Pascual Mogollón (Quipus, Melodie ancestrală) este abstract, cu urme largi, un lirism bine condus prin peisajul înceţoşat de amintirile Anzilor neumblaţi. Ansamblul transmite o debordantă cromatică modernă, plină de fantastic şi simbol istoric.

Câteva întâlniri de gravură organizate în Timişoara răzbat, prin calitatea prieteniei, valorii sau nebuniei personale ale celor implicaţi, perioada „post 1989”. După un duet studenţesc efemer, româno-moldovenesc (1995), au urmat matriţele a două evenimente internaţionale, una în tehnici experimentale şi o alta în tehnici tradiţionale, cu exemplare tipărite între anii 2003-2006, prin alternanţă conceptuală complementară. Intercalată, colecţia Norei Novak de la Helios, numită Friendly, ed. a III-a, 2007 (primele două, în 1999 şi 2002) adună 77 de lucrări de pe trei continente. Astfel, oraşul a devenit în timp, cuib promotor al circuitului gravurii contemporane, cu nume cunoscute şi premiate. Expun: Nora Novak, Xenia Eraclide Vreme, Ciprian Ciuclea, Radu Buriac, Constantin Răducan şi Flora Răducan din Timişoara, şi Ovidiu Petca (Cluj Napoca). Stanislav Bojanko-Stanko, S. Brijs, Margit S. (Europa); Kohsei şi Yoshizumi Toshio din Japonia, Zhou D. S., Chin J. S. (Asia); Yvonne Chia Fan (Chile), D. R. Marinho, A. C. Agüero, B. Roce (America de Sud).

În galeria Calina, Liliana Mercioiu-Popa ne aduce o In-formare în plină caniculă de iulie: ninge peste noi! Fulgul, structură mică, firavă şi unică, îşi deseneză aşternerea sa abstractă. Trăieşte până descoperă loc de meditaţie şi sensibilitate pe pământ. Acoperită de el, artista vede cerul. În tuşe colorate, linii catifelate şi infinituri verticale, imaginile picturilor alăturate unor fotografii terestre, picurate cu ceară transparentă, aduc a haos. Din care se naşte ordinea. Tablourile, cu biciuiri de pensulă, se închină artei informale (anii 1950) unde Michel Tapié, Jackson Pollock sau Georges Mathieu, toţi în plin avânt, ar încăleca şi acum, fiecare, câte-o tăcută nea pe ascuns, prin palma autoarei.

Pe simezele Axa-Art din Mall, la demisol, expune Oana Bolog-Bleich, Spaţii ale copilăriei. Casele artistei, laitmotivul principal, construiesc arabescuri dezinvolte, abstracte sau aproape reale, precum memoria copilului. Spaţiile narative, cu labirinturi fără filosofii complicate, se nasc din prea-plinul fanteziei cu inimă tânără şi veselă. Lipsesc personajele. Stau pitite după ferestre, în aşteptarea maturităţi ce va veni, iar visele şi le oferă cerului şi bolţii lui, curcubeului. Sub el, cromatica picturilor devin oraşe de basm, iar copiii, 1001 de talente neastâmpărate, făpturile dragi din poveştile şoptite ale părinţilor.

La Palatul Administrativ, Vasile Lihor-Laza manipulează genetic o Pseudo Creaţie: traseul ghiocelului metamorfozat într-un cartof, apoi fruct, este mâncat în final de un şobolan. Acesta din urmă îşi atrofiază creierul. Este un artist unde Echilibrul şi-l găseşte în spuma termopanului împrăştiată pe o pânză veche, într-un Oraş întins pe spatele unei mese grele. Ieşirea din cartier este un hublou rotund, negru, către o hartă acoperită, prin colaj, de o arătare fără cap, gata să ne îmbrăţişeze (Fără titlu). Singurul loc de adăstare este cuşca unei Instalaţii dintr-o ramă de pat, cu perne din cofraje de ouă, în interior. Acolo se odihneşte şobolanul. Până primăvara, când ghiocelul se transformă, iarăşi, în imbold al creaţiei.

Renaşterea Bănăţeană – supliment Paralela 45, 6 august 2007